Decizia nr. 232/2005

Articolul 2

, 5 și

art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 :

- Art. 2: "în funcție de destinație, terenurile sunt:

a) terenuri cu destinație agricolă, și anume: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă;

b) terenuri cu destinație forestieră, și anume: terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănișuri, râpe, ravene, torenți -, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;

c) terenuri aflate permanent sub ape, și anume: albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale;

d) terenuri din intravilan, aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate construcțiile, alte amenajări ale localităților, inclusiv terenurile agricole și forestiere;

e) terenuri cu destinații speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale și aeriene, cu construcțiile și instalațiile aferente, construcții și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, pentru exploatările miniere și petroliere, cariere și halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervațiile, monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și istorice și altele asemenea.";

- Art. 5: "(1) Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.

(2) Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.";

- Art. 42 alin. (3): "Nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare."

-

Articolul 37

alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 : "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului."

În motivarea excepției ridicate autorul invocă încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 44 alin. (2) și (3): "(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire."

Examinând textele de lege criticate, raportate la normele constituționale invocate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Critica de neconstituționalitate a autorului excepției constă în aceea că dispozițiile de lege atacate instituie exercitarea drepturilor de uz și servitute, cu titlu gratuit, de către titularii licențelor privind desfășurarea activităților în domeniul energiei electrice asupra terenului, proprietate a sa pe care se află rețele electrice de distribuție. Precizând că textele legale atacate sunt adoptate anterior modificării Constituției, se susține că efectul aplicării acestora echivalează cu o expropriere, fără a fi însă întemeiată pe o cauză de utilitate publică. În consecință, sunt încălcate garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate privată instituite de art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție, așa cum sunt acestea definite ca urmare a modificărilor aduse Legii fundamentale.

Analizând textele de lege atacate ca fiind neconstituționale, Curtea reține următoarele:

art. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

stabilește categoriile de terenuri, în funcție de destinația lor, astfel: terenuri cu destinație agricolă [lit. a)], terenuri cu destinație forestieră [lit. b)], terenuri aflate permanent sub ape [lit. c)], terenuri din intravilan [lit. d)] și terenuri cu destinații speciale [lit. e)]. În această ultimă categorie sunt enumerate, printre altele, construcțiile de transport al energiei electrice. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, se constată că doar această clasificare, reglementată la lit. e) a

art. 2 din Legea nr. 18/1991 , prezintă interes pentru autorul excepției, acesta fiind proprietarul unui teren pe care se situează rețele electrice de distribuție a energiei electrice; art. 5 din aceeași lege stabilește categoriile de terenuri aparținând domeniului public, terenuri printre care sunt enumerate și cele "pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public"; art. 42 alin. (3) prevede că "nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare".

Coroborând textele criticate din

Legea fondului funciar nr. 18/1991

rezultă că aparțin domeniului public construcțiile de transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinații speciale, folosite în uz sau interes public. În consecință, aceste terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, atât timp cât aparțin domeniului public al statului.

Aceeași concluzie se desprinde și din economia dispozițiilor

art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , potrivit cărora terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție, se constată că dispozițiile de lege atacate nu contravin exigențelor principiului garantării și ocrotirii proprietății private. Încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează rețelele energetice de distribuție în categoria terenurilor cu destinație specială, precum și reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes național al fondului energetic și corespund pe deplin regimului constituțional de protecție a proprietății. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum și cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private "în condițiile legii organice", au în vedere tocmai circumstanțieri ale exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textele de lege criticate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale.

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la efectul de expropriere gratuită a terenului său, proprietate privată, ca urmare a aplicării dispozițiilor legale criticate, se observă că acestea nu relevă nici o contradicție față de dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție. Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine principiului garantării și ocrotirii proprietății private.

De altfel, dispozițiile

art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea constatând, de exemplu în

Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, că acestea nu contravin art. 44 din Constituție. În această decizie, ale cărei considerente își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, s-a arătat că în spețe asemănătoare, referitoare la reglementarea folosirii bunurilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atât timp cât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia pot să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze (cauzele Mellacher și alții contra Austriei, 1989, și Sporrong și Lonnroth contra Suediei, 1982). Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situația cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanța sa, el nu a dispărut, titularul dreptului dispunând încă de celelalte atribute ale dreptului de proprietate.

Cu privire la punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, în sensul că lipsa opiniei instanței de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată conduce la nelegalitatea sesizării, Curtea precizează că această lipsă nu constituie o condiție de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, de exemplu în

Decizia nr. 47 din 5 martie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, că "lipsa opiniei instanței judecătorești din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanță a obligației de a-și exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către Curtea Constituțională. De principiu, exercițiul unui drept constituțional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligații în sarcina unei autorități publice, chiar dacă aceasta este o instanță judecătorească".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, ale art. 5 și ale

art. 42 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , precum și ale

art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , excepție ridicată de Marian Ionescu în Dosarul nr. 7.695/2004 al Judecătoriei Pitești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.