Decizia nr. 212/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 și ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 21/C/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă Anton Sommert, personal, precum și avocat Gheorghe Piperea pentru Valeriu Stoica.

Autorul excepției de neconstituționalitate solicita: 1. amânarea dezbaterilor la un alt termen de judecată, în vederea studierii actelor existente la dosar; 2. conexarea la dosarul cauzei a dosarelor nr. 26/C/2000 și nr. 27/C/2000 aflate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, cu același obiect. Avocatul domnului Valeriu Stoica se opune admiterii celor două cereri. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca cererile prealabile trebuie să fie respinse.

Curtea respinge atât cererea de conexare (o asemenea măsura procesuala fiind inadmisibila, fiindca ar presupune o ingerinta a justiției constituționale în sfera de competența a autorității judecătorești), cat și cererea de amânare (nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă).

În aceste condiții autorul excepției reitereaza cererea de amânare a dezbaterilor, solicitând suspendarea ședinței pentru o ora, interval înăuntrul căruia să își poată pregati concluziile. Curtea admite cererea, dispunând suspendarea ședinței pentru doua ore.

După reluarea ședinței autorul excepției susține ca prin măsurile luate în scopul soluționării cu celeritate a prezentei excepții de neconstituționalitate au fost incalcate dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin aceea ca s-a acordat un termen prea scurt autorităților publice prevăzute de lege, pentru a-și putea comunică punctele de vedere.

Avocatul celeilalte părți, precum și reprezentantul Ministerului Public arata ca prin admiterea acestei sustineri s-ar ajunge la amânarea nejustificată a cauzei.

Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca, potrivit dispozițiilor imperative ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluționează de tribunalul competent în cel mult două zile de la înregistrare. Caracterul imperativ al acestui termen impune Curții Constituționale, de asemenea, să soluționeze cu celeritate excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauze ce privesc astfel de contestații. În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora România este stat de drept, atât Curții Constituționale, cat și celorlalte autorități publice implicate în procesul electoral le incumba obligația să respecte dispozițiile legale care prevăd, pentru instanțele de judecată, termene ferme și foarte scurte de soluționare a contestațiilor la candidaturi în alegeri pentru Camera Deputaților și pentru Senat. Coroborand aceste dispoziții cu cele ale

Legii nr. 47/1992 , Curtea Constituțională are obligația să solicite autorităților publice prevăzute de lege sa comunice punctele de vedere înăuntrul unor termene care să asigure celeritate contenciosului electoral, iar autoritățile menționate au dreptul sa opteze între a comunică sau nu aceste puncte de vedere.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției de neconstituționalitate arata ca dispozițiile

art. 34 din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului sunt neconstituționale, iar în motivarea acesteia evoca situații de fapt care în opinia sa constituie temeiuri pentru respingerea candidaturii. În continuare se susține ca regulile de procedura privind contestarea candidaturilor, cuprinse în

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 68/1992 , sunt neconstituționale pentru ca ele nu stabilesc toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care candidează pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, astfel încât sa nu fie incalcate dispoziții ale Constituției. Prin conținutul lor lacunar prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2) și în art. 20 alin. (1) și (2). Se mai susține ca aceste prevederi stabilesc termene de soluționare a contestațiilor care nu sunt de natura să ofere cadrul procesual adecvat pentru exercitarea drepturilor cetățenești în campania electorală. Asa fiind, dispozițiile legale contravin Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se mai susține ca aceste termene nu sunt conforme cu prevederile Codului de procedura civilă. În final se considera ca singura autoritate competentă să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate este Curtea Constituțională, care a statuat în jurisprudenta sa ca exercițiul unui drept nu poate fi restrâns datorită faptului ca o autoritate publică nu își îndeplinește obligațiile existente în sarcina sa. În sprijinul acestor sustineri se fac referiri la jurisprudenta Curții Constituționale, menționându-se deciziile nr. 47/1998 și nr. 58/1998.

Avocatul celeilalte părți solicita, în esenta, respingerea excepției, în principal, ca fiind inadmisibila, pentru ca soluționarea cauzei nu depinde de dispozițiile legale criticate, iar în subsidiar, ca fiind nefondata, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale. În acest sens se considera ca autorul excepției de neconstituționalitate a dorit ca pe aceasta cale sa supună Curții Constituționale judecarea fondului contestației ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se susține ca în speta nu operează o cauza de inadmisibilitate, pentru ca se critica neconstituționalitatea unor dispoziții din

Legea nr. 68/1992 , care reglementează aspecte legate de contestarea candidaturii în alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat, în raport cu dispozițiile constituționale menționate în contestație.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 21 C/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 și ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 140/2000 , excepție ridicată de Anton Sommert în cadrul unei contestații împotriva prezentării candidatului Valeriu Stoica la alegerile pentru Camera Deputaților, contestație aflată pe rolul acelei instanțe judecătorești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prevederile art. 34 și cele ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1), art. 30 alin. (7), art. 49 alin. (1) și (2), art. 50, 51 și ale art. 66 din Constituție. În continuare se arata ca, deoarece candidatul Valeriu Stoica deține atât calitatea de deputat, cat și pe cea de ministru al justiției, a încălcat, pe lângă prevederile constituționale menționate, și pe cele ale art. 21 alin. (1) și (2), art. 31 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (1) și (3), art. 54, art. 123 alin. (1) și (2) și ale art. 130. Se susține ca prin cumulul acestor calități a mai încălcat și unele dispoziții cuprinse în Codul civil și în Codul penal. În continuare autorul excepției invoca situații de fapt, cum sunt obstructionarea justiției în eradicarea corupției și faptul ca opinia publică din România reproseaza candidatului corupția justiției și a parchetului. În plus se susține ca ședințele de judecată a contestațiilor se desfășoară în condiții de subiectivism și arbitrariu, cu încălcarea normelor procedurale, de "discriminare totală față de prevederile Ordonanței nr. 137 din 2 septembrie 2000", ceea ce contravine dispozițiilor "art. 6, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului ce are la baza Declarația Universala". Fața de acestea se considera ca singura autoritate competentă să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate este Curtea Constituțională. În sprijinul acestor sustineri sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 47 din 5 martie 1997 și nr. 2 din 3 februarie 1998, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, în care s-a statuat ca "exercițiul unui drept constituțional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligații în sarcina unei autorități publice, chiar dacă aceasta este o instanța de judecată".

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciază ca dispozițiile art. 34 și cele ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 140/2000 , sunt constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Punctele de vedere solicitate nu au fost comunicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea constata ca, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, art. 12 și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

I. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 și cele ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 140 din 14 septembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 26 septembrie 2000, având următorul cuprins:

- Art. 34: "(1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 35 din Constituție pentru a fi alese.

(2) De asemenea, prefectii și subprefectii nu pot candida în circumscripțiile electorale constituite în unitățile administrativ-teritoriale în care își exercită funcțiile după data începerii oficiale a campaniei electorale.

(3) Președintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este obligat, până la data validării, sa opteze între calitatea de parlamentar sau de președinte." ;

- Art. 36 alin. (3) și (4): "(3) Contestațiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluționează de tribunalul în a cărui raza teritorială este circumscripția electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestației. Hotărârea nu se comunică.

(4) Împotriva hotărârii date în contestație se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Recursul se soluționează în termen de 2 zile de la înregistrare."

Autorul excepției apreciază ca aceste prevederi legale încalcă următoarele dispoziții constituționale:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate." ;

- Art. 8 alin. (2): "Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea naționala, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației." ;

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." ;

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege." ;

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale." ;

- Art. 22 alin. (1): "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate." ;

- Art. 30 alin. (7): "Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 50: "(1) Fidelitatea față de țara este sacră.

(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credința a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege." ;

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie." ;

- Art. 66: "(1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul."

Curtea constata ca în cererea formulată în susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia s-a limitat sa menționeze articolele din Constituție pretins incalcate, fără a adauga însă argumente în sprijinul solicitării de a se constata neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate. De aceea, în lipsa unor asemenea argumente, nu se poate stabili substanța criticii de neconstituționalitate. Raportarea reglementării cuprinse în dispozițiile legale criticate la dispozițiile constituționale indicate de autor conduce la concluzia ca între acestea nu exista nici o legătură și nu se poate stabili nici un criteriu în funcție de care

Legea nr. 68/1992

ar fi, în privinta textelor legale respective, neconforma cu Constituția. Totodată se retine ca acest exercițiu ar avea semnificatia unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte Curtea constata ca autorul excepției a invocat unele motive de neconstituționalitate direct în fața Curții Constituționale, prin susținerile sale orale arătând, în esenta, ca dispozițiile legale criticate sunt lacunare. Astfel, în opinia autorului excepției dispozițiile art. 36 sunt omisive pentru ca ele nu stabilesc toate condițiile ce se cer a fi îndeplinite de către candidați în alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat, astfel încât sa nu se contravina unor prevederi ale Constituției. Curtea s-a mai pronunțat asupra unor excepții de neconstituționalitate ce vizau omisiuni de reglementare, statuand în mod constant ca jurisdicția constituțională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite și, de aceea, critica de neconstituționalitate prin omisiune este inadmisibila. Altminteri, un astfel de control ar reprezenta o ingerinta în sfera atribuțiilor Parlamentului, care, potrivit art. 58 alin. (1) teza a doua din Constituție, este unica autoritate legiuitoare a tarii. În acest sens sunt, printre altele, Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, precum și Decizia nr. 239 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 octombrie 1997.

De asemenea, Curtea retine ca în motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia indica mai multe texte constituționale pretins incalcate de dispozițiile legale criticate, spre a dovedi violarea acestora prin prezentarea la alegerile parlamentare a unui anumit candidat. De aceea motivarea excepției poarta, în buna parte, asupra constituționalității și legalității acelei candidaturi, reprosandu-i-se candidatului dubla calitate de deputat și de ministru al justiției, pretinsa obstructionare a justiției, corupția din justiție și din Ministerul Public, încălcarea normelor procedurale, subiectivismul și arbitrariul. Raportandu-se la această categorie de critici, Curtea constata ca, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept [...]". În consecința, legitimitatea constituțională a unor prevederi legale nu se determina prin raportare la situații de fapt, ci prin raportare numai la dispozițiile sau la principiile constituționale. În plus Curtea observa ca, prin modul în care este motivată excepția de neconstituționalitate, se tinde la soluționarea de către Curtea Constituțională, în mod nemijlocit, a contestației împotriva candidaturii în alegerile parlamentare, iar nu a excepției de neconstituționalitate. Or, rezolvarea acestei contestații nu intră în competența Curții Constituționale, ci în cea a Tribunalului București, potrivit prevederilor

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 68/1992 , astfel cum a fost modificată și completată.

Fața de ansamblul acestor considerente urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă ca inadmisibila.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (3), al art. 12, al art. 13 lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 și ale

art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 140/2000 , excepție ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 21/C/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2000.