Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 822/2016

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor

prezumat în vigoare

Data actului
2 noiembrie 2016
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 896 din 8 noiembrie 2016
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 5.231 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 69/2012 1 februarie 2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlame…

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 69/2012

privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor

Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a

Directivei 96/26/CE

a Consiliului, ale

Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale

Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a

Regulamentului (CE) nr. 561/2006

și ale

Ordonanței Guvernului nr. 27/2011

privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"4. efectuarea transportului rutier contra cost prin servicii regulate în alte zile decât cele înscrise în graficul de circulație;".

2. La articolul 3, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 4^1, cu următorul cuprins:

"4^1. plecarea în cursă din capătul de traseu la alte ore decât cele înscrise în graficul de circulație aferent licenței de traseu, în cazul efectuării transportului rutier contra cost prin servicii regulate;".

3. La articolul 4, punctul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:

"26. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a efectua traseul sau cursa pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, în cazul transporturilor interjudețene, de la data comunicării sancțiunii retragerii licenței de traseu, cu excepția cazurilor în care licența de transport/licența comunitară este suspendată/retrasă;".

4. La articolul 4, după punctul 32.14 se introduce un nou punct, punctul 32.15, cu următorul cuprins:

"32.15. documentul de control, în original, reîntregit dacă a fost folosit în totalitate și foile de parcurs pentru documentul de control aflat în exploatare, în cazul transportului de persoane prin servicii ocazionale în trafic național și internațional, pentru anul în curs și anul precedent;".

5. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 4, 4^1, 9, 10, 20-25 și 43 se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin."

6. La articolul 36 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:

"k) dacă operatorul de transport rutier a fost sancționat de două ori în ultimele 12 luni pentru încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 4^1, sancțiuni rămase definitive."

7. La articolul 36, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. k) se retrage licența de traseu aferentă cursei pentru care au fost aplicate sancțiunile contravenționale."

Articolul II

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Petru Sorin Bușe
Ministrul afacerilor interne,
Ioan-Dragoș Tudorache
București, 2 noiembrie 2016.
Nr. 822.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.