Decizia nr. 469/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-215, în măsura în care nu prevăd o procedură de prelungire a măsurii controlului judiciar, și ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.302 D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 iunie 2016, în prezența autorului excepției, reprezentat de dl. avocat Iulian Creață din cadrul Baroului Teleorman, și a reprezentantului Ministerului Public, Iuliana Nedelcu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 21 iunie 2016. La data de 21 iunie 2016, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit

art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , în temeiul

art. 57 din Legea nr. 47/1992

și ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării la 28 iunie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 13 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.023/740/2015, Judecătoria Alexandria - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-215, în măsura în care nu prevăd o procedură de prelungire a măsurii controlului judiciar, și ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Stan într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unei ordonanțe a procurorului de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 211-215 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu reglementează procedura prelungirii măsurii controlului judiciar în faza de urmărire penală. Se susține, de asemenea, că art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțional, întrucât permite procurorului să prelungească măsura preventivă a controlului judiciar în situația în care această măsură a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți. Referitor la dispozițiile art. 211-215 din Codul de procedură penală, se arată că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă, la fel ca și arestarea preventivă, și că legiuitorul a reglementat procedura prelungirii acesteia din urmă, la art. 235 din Codul de procedură penală, dar a lăsat nereglementată procedura prelungirii controlului judiciar. Se susține că, în aceste condiții, procurorul poate să îl cheme pe inculpat și în ultima zi sau chiar într-un interval de timp mult mai scurt rămas până la expirarea duratei măsurii, pentru a-i prelungi controlul judiciar, fără ca acesta să-și poată pregăti apărarea și să poată propune probe în apărarea sa. Pentru aceste motive, se susține încălcarea prin textele criticate a dispozițiilor art. 23 și 24 din Constituție.

5. Cu privire la art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, se arată că, deși luarea măsurii controlului judiciar a fost dispusă, în prezentul dosar, de judecătorul de drepturi și libertăți, conform competenței sale prevăzute la art. 53 lit. a) din Codul de procedură penală și art. 23 alin. (4) din Constituție, prelungirea acestei măsuri a fost dispusă de procuror. Având în vedere considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014 , paragraful 20, referitoare la drepturile fundamentale restrânse prin dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar, se conchide că nu numai luarea acestei măsuri, dar și prelungirea ei, trebuie dispusă de către judecător.

6. Judecătoria Alexandria - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală este întemeiată, în măsura în care normele procesual penale nu reglementează o procedură a prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar în cursul urmăririi penale. Se arată că textele criticate nu reglementează procedura prelungirii controlului judiciar în cursul urmăririi penale, legiuitorul nespecificând în cuprinsul acestora motivele care justifică prelungirea și perioada maximă pentru care poate fi dispusă. Se observă că, în cazul celorlalte măsuri preventive privative de libertate, cum este măsura arestării preventive, procedura de prelungire este în mod expres și detaliat reglementată de către legiuitor și că nu există o justificare rațională pentru ca o astfel de reglementare să lipsească în ceea ce privește controlul judiciar. Se susține că lipsa acestei proceduri este de natură a încălca dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Constituție referitoare la libertatea individuală și la dreptul la apărare. În susținerea încălcării prin textele criticate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituție se face trimitere la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 712 din 4 decembrie 2014 . Cu privire la încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, se susține că dreptul la apărare presupune, printre altele, posibilitatea pregătirii și organizării unei apărări. Or, aceste garanții nu sunt asigurate, câtă vreme inculpatul nu este încunoștințat în legătură cu prelungirea unei măsuri preventive privative de libertate, cum este cea a controlului judiciar, pentru a-și putea pregăti apărarea. Se arată că împrejurarea că ulterior prelungirii controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți, în temeiul art. 213 din Codul de procedură penală, nu acoperă încălcarea drepturilor sale fundamentale prevăzute la art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Constituție. Se susține, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală este întemeiată. Se arată, în acest sens, că așa-zisul caracter mai ușor al măsurii preventive a controlului judiciar nu justifică acordarea posibilității procurorului de a dispune asupra unei astfel de măsuri restrictive de libertate, soluția constituțională fiind că numai judecătorul să poată dispune cu privire la luarea sau prelungirea unei astfel de măsuri.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se susține că autorul excepției nu formulează, în realitate, veritabile critici de neconstituționalitate, ci probleme ce țin, pe de o parte, de maniera de reglementare a textelor criticate, iar, pe de altă parte, de aplicarea legii, atribuții ce revin legiuitorului și, respectiv, instanțelor judecătorești.

9. Avocatul Poporului precizează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține, în acest sens, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție. Se arată că prevederile art. 211-215^1 din Codul de procedură penală nu reglementează în mod detaliat procedura prelungirii controlului judiciar, la fel cum este reglementată, spre exemplu, procedura prelungirii arestării preventive. Se apreciază că, pentru a asigura egalitatea în drepturi, egalitatea armelor în cadrul procesului penal și dreptul la apărare, procedura anterior referită ar trebui reglementată sub toate aspectele procedurale, inclusiv sub cel al termenului depunerii propunerii de prelungire a măsurii. Se face trimitere la

Deciziile Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014

și nr. 506 din 30 iunie 2015, referitor la necesitatea asigurării egalității armelor în procesul penal. Referitor la timpul în care trebuie realizate actele procesuale, se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015

și se susține că termenele trebuie să asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. Prin urmare, se arată că în cazurile în care propunerea de prelungire a controlului judiciar ar fi făcută înainte de expirarea duratei măsurii, iar intervalul de timp rămas până la soluționarea propunerii ar fi insuficient pentru pregătirea unei apărări efective, drepturile fundamentale ale inculpatului prevăzute la art. 21 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Constituție ar fi încălcate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 211-215, care prevăd condițiile generale referitoare la măsura controlului judiciar, luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror, luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată și conținutul controlului judiciar, precum și ale art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți."

13. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală și art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 211-215 din Codul de procedură penală, conform cărora lipsa reglementării unei proceduri de prelungire a măsurii controlului judiciar din cuprinsul acestora este de natură a încălca prevederile constituționale invocate de autorul excepției, Curtea reține că criticile de neconstituționalitate astfel formulate nu au legătură cu textele criticate, durata și prelungirea măsurii controlului judiciar fiind reglementate la art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea constată, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate invocată de autor cu privire la dispozițiile art. 215^1 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Judecătoria Alexandria - Secția penală, prin Încheierea din 13 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.023/740/2015. În aceste condiții, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a reținut că dacă o excepție de neconstituționalitate este în mod formal motivată, și motivarea, în sine, nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea în acest sens

Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori,

Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

15. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reține faptul că Secțiunea a 3-a - Controlul judiciar a Capitolului I - Măsuri preventive, din cadrul Titlului V - Măsuri preventive și alte măsuri procesuale reglementează, în mod expres, doar luarea măsurii controlului judiciar de către procuror (art. 212 din Codul de procedură penală) și luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată (art. 214 din Codul de procedură penală), secțiunea anterior referită a Codului de procedură penală neconținând o dispoziție legală care să prevadă luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de drepturi și libertăți. În aceste condiții, singurele situații în care măsura preventivă analizată este dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți este una cu caracter excepțional, reglementată la art. 227 alin. (2) și art. 219 alin. (9) din Codul de procedură penală, respectiv acelea în care judecătorul de drepturi și libertăți, respingând propunerea procurorului de arestare preventivă și, respectiv, de arest la domiciliu, dispune aplicarea măsurii controlului judiciar. Astfel, controlul judiciar este dispus de judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, tot ca urmare a unei propuneri formulate de procuror, în urma aprecierii de către judecătorul de drepturi și libertăți a întrunirii condițiilor legale pentru aplicarea unei măsuri preventive mult mai puțin intruzive, față de cea propusă de procuror, conform art. 224 și art. 219 alin. (1) din Codul de procedură penală.

16. Așa fiind, atribuirea competenței de prelungire a măsurii controlului judiciar procurorului, conform prevederilor art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, chiar dacă această măsură a fost dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit art. 227 alin. (2) și art. 219 alin. (1) din același cod, apare ca fiind justificată de etapa procesuală a luării ei, respectiv cea a urmăririi penale, a cărei efectuare și supraveghere sunt de competența procurorului, conform art. 56 din Codul de procedură penală, și de natura controlului judiciar, de măsură preventivă neprivativă de libertate.

17. Totodată, faptul prelungirii de către procuror a măsurii controlului judiciar dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți, conform art. 227 alin. (2) și art. 219 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu este de natură a încălca norma constituțională de la art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, ci constituie o aplicare a acesteia, având ca temei calitatea procurorului de titular al dreptului de a efectua și de a supraveghea urmărirea penală, prevăzută la art. 56 din Codul de procedură penală.

18. De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, împotriva ordonanței procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, în condițiile alin. (3) al art. 215^1 din Codul de procedură penală, inculpatul poate formula plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 213 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă prevăd, la alin. (1) al art. 213 anterior menționat, dreptul inculpatului de a formula plângere împotriva ordonanței procurorului prin care este dispusă măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicarea acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Potrivit alin. (2) al art. 213 din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți, astfel sesizat, fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului, care, conform art. 213 alin. (4) din Codul de procedură penală, este ascultat, atunci când este prezent. Potrivit art. 213 alin. (5) din Codul de procedură penală, în cadrul acestei proceduri, asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii. În fine, conform art. 213 alin. (6), mai sus menționat, în soluționarea plângerii, formulate potrivit alin. (1) al aceluiași articol, judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura dispusă de procuror, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii.

19. Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu poate fi reținută restrângerea, în mod discreționar, de către legiuitor, prin prevederile art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală.

20. De altfel, o situație similară, în care legiuitorului i-ar putea fi imputată lipsa simetriei juridice, este cea prevăzută la art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevede că procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, iar, la alin. (9), că dispozițiile alin. (8) anterior citat se aplică, în mod corespunzător, și în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, când judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu. Cu privire la dispozițiile procesual penale anterior arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat

Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015

referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, în sensul de a lămuri dacă, în cursul urmăririi penale, competența de a dispune asupra unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura sau, dimpotrivă, procurorului. Prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în cursul urmăririi penale, competența de a dispune impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Prin aceeași decizie s-a reținut că, de vreme ce în cursul urmăririi penale, procurorul este cel care dispune asupra prelungirii măsurii controlului judiciar, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, este evident că a fortiori tot procurorul trebuie să fie competent să dispună asupra impunerii unor noi obligații pentru inculpat ori asupra înlocuirii sau încetării celor dispuse inițial, în aceeași ipoteză analizată, dar și că, dacă s-ar accepta interpretarea contrară, s-ar putea ajunge la situații inechitabile din perspectiva căilor de atac, prin raportare la organul judiciar care a dispus asupra modificării controlului judiciar.

21. În fine, Curtea reține că soluția legislativă prevăzută la art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă opțiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, și a fost adoptată conform dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

22. Referitor la critica de neconstituționalitate conform căreia atribuirea de către legiuitor a competenței de a dispune măsura controlului judiciar procurorului, este de natură a încălca prevederile art. 3 din Codul de procedură penală referitoare la separația funcțiilor judiciare și, în consecință, dispozițiile art. 23 alin. (4) din Constituție, care prevăd că arestarea preventivă și, practic, măsurile preventive, pot fi luate doar de către instanța de judecată, precum și dispozițiile art. 5 paragraful 4 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că această critică a fost formulată direct în fața instanței de contencios constituțional, fără a fi fost susținută în fața instanței de fond, motiv pentru care este inadmisibilă, potrivit

art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevăd că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate [...]".

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-215 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secția penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Stan în Dosarul nr. 3.023/740/2015 al Judecătoriei Alexandria - Secția penală și constată că dispozițiile art. 215^1 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.