Decizia nr. 919/2011

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și al

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la data de 28 iunie 2011, un număr de 131 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 3.779 din 28 iunie 2011 și constituie obiectul Dosarului nr. 807A/2011.

Această sesizare a fost semnată de către următorii deputați: Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chițoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor-Paul Dobre, Mihai-Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palașcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina-Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuț-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Știrbu, Gheorghe-Mirel Taloș, Adriana Diana Tușa, Radu Bogdan Țîmpău, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeș, Matei Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chiriță, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea-Gheorghe Drăghici, Sonia-Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Dușa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Silvestru-Mircea Lup, Costică Macaleți, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcă, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacșu, Robert Sorin Negoiță, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Laurențiu Nistor, Constantin Niță, Iuliu Nosa, Tudor Panțîru, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rățoi, Cornel-Cristian Resmeriță, Cristian Rizea, Lucreția Roșca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupăceanu, Viorel Ștefan, Horia Teodorescu, Angel Tîlvăr, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilică, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Mădălin-Ștefan Voicu și Valeriu Ștefan Zgonea.

În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate invocate, autorii obiecției de neconstituționalitate își grupează criticile în două categorii, respectiv critici de neconstituționalitate extrinseci și intrinseci.

I. În privința criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

încalcă art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât, prevăzând "eliminarea" pensiei speciale, afectează dreptul la pensie, iar un atare obiect de reglementare îl pot avea numai legile, nu și ordonanțele de urgență. Se mai apreciază că Guvernul a motivat în mod greșit atât existența unei situații extraordinare, cât și urgența emiterii actului normativ criticat, întrucât în expunerea de motive nu se fac referiri la lipsa de previziune a emitentului

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul recalculării pensiilor, în privința recalculării pensiilor, care, de altfel, constituie motivul real al adoptării ordonanței de urgență. De asemenea, se arată că există o diferență semnificativă între motivele adoptării ordonanței de urgență, în principal necesitatea prelungirii termenului de recalculare a pensiilor, și conținutul actului normativ.

Se mai susține că, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, Guvernul interferează cu sfera puterii judecătorești, întrucât preia, în esență, conținutul

Hotărârii Guvernului nr. 735/2010

pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care a fost suspendată și parțial anulată de către instanțele judecătorești.

Totodată, se arată că, în lipsa unui temei de drept cuprins în

Legea nr. 119/2010 , Guvernul nu era îndreptățit să adopte o ordonanță de urgență, "act administrativ", o măsură similară

Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 .

2. În privința criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că ordonanța de urgență criticată încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât "consfințește" modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv

Legea nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat și

Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.

Se apreciază că ordonanța de urgență criticată face deosebire între militari, polițiști și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, pe de o parte, și alte categorii socio-profesionale, pe de altă parte, întrucât elimină criteriile de stabilire a pensiilor numai în raport cu prima categorie de personal menționată, în timp ce, în privința celeilalte categorii, pensiile rămân neschimbate.

În optica autorilor obiecției de neconstituționalitate, transformarea pensiilor speciale în pensii contributive nu numai că este o măsură retroactivă, dar reprezintă și o diminuare brutală și abuzivă a cuantumului pensiilor militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Întrucât pensia reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească, refuzul achitării acesteia reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată a pensionarului. Se arată că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pensia este considerată un bun; se mai susține că diminuarea cuantumului pensiei unei persoane, prin transformarea pensiei speciale în una de drept comun, este o ingerință în dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale. O atare ingerință nu apare ca fiind justificată întrucât "nu îndeplinește cerința de legalitate", nu este proporțională în raport cu scopul urmărit, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, și nu este necesară într-o societate democratică.

Se mai arată că ordonanța de urgență reglementează o diminuare cu până la 40% a pensiilor militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, ceea ce afectează și dreptul la un nivel de trai decent.

În final, se apreciază că ordonanța de urgență criticată nesocotește atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

Președintele Senatului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I541 din 4 iulie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată.

În argumentarea neconstituționalității extrinseci, în esență, se apreciază că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

încalcă art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează dreptul la pensie.

În privința criticilor de neconstituționalitate intrinseci se susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

consfințește modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv

Legea nr. 164/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și

Legea nr. 179/2004 , cu modificările și completările ulterioare, ceea ce încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție.

Se mai apreciază că pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului, care se încadrează în noțiunea de "bun", astfel cum aceasta este stabilită de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

contravine atât art. 44 din Legea fundamentală, cât și Protocolului adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind o ingerință nelegală și disproporționată în respectarea bunurilor persoanei. Totodată, în situația în care măsurile cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

ar ajunge să fie puse în practică, nivelul de trai al unora dintre cei care primesc pensii de la bugetul de stat ar fi drastic afectat. Față de aceste argumente, se arată că ordonanța de urgență este neconstituțională, încălcând și prevederile constituționale ale art. 47 alin. (1).

În fine, toate acestea demonstrează încălcarea dreptului constituțional la pensie.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/3.298 din 30 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În privința criticilor de neconstituționalitate extrinsecă se susține că situația extraordinară în considerarea căreia a fost adoptată ordonanța de urgență este dată de criza economică și financiară prin care trece statul român. Se mai apreciază că ordonanța de urgență nu afectează înseși drepturile fundamentale.

În privința criticilor de neconstituționalitate intrinsecă se arată că reglementările legale criticate nu sunt retroactive, producându-și efectele doar pentru viitor, nu sunt discriminatorii, că pensiile viitoare vor fi apărate în condițiile legii criticate și că art. 47 din Constituție se află în relație directă cu resursele financiare ale statului.

În argumentarea acestor susțineri sunt făcute largi referințe la jurisprudența Curții Constituționale, în special la

deciziile nr. 82 din 15 ianuarie 2009 , nr. 871, nr. 872 și nr. 873 din 25 iunie 2010.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/4.041/EB din 1 iulie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă se arată că Guvernul, chiar în cuprinsul ordonanței de urgență, a motivat atât situația extraordinară, cât și caracterul urgent al reglementării. Astfel, situația extraordinară a fost determinată de "necesitatea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat", iar urgența reglementării a vizat evitarea sancționării persoanelor care, "fără a avea vreo culpă, nu au reușit, în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin

Legea nr. 119/2010 , să identifice documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere". În privința susținerii autorilor obiecției de neconstituționalitate, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din Constituție, Guvernul arată că ordonanța de urgență criticată repune în plată cuantumul pensiilor speciale pe durata procesului de recalculare a acestora, integrarea pensiilor speciale în sistemul public de pensii fiind realizată prin

Legea nr. 119/2010 . Ordonanța de urgență în cauză reglementează doar reguli de calcul al pensiilor care să țină cont de situația reală a veniturilor obținute de beneficiari și de stagiul de cotizare realizat, astfel încât cuantumul rezultat să fie cel cuvenit potrivit

Legii nr. 119/2010 , ceea ce nu afectează în niciun mod dreptul la pensie.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, operațiunea de revizuire prevăzută de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

are efecte numai pentru viitor, pensia revizuită intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În privința criticii ce vizează încălcarea dreptului de proprietate privată, Guvernul reia considerente de principiu reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 873 din 25 iunie 2010, precum și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Hotărârea din 14 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Se mai arată că nu este încălcat în niciun fel dreptul la pensie, întrucât actul de pensionare garantează rămânerea în plată a pensiei contributive.

Guvernul mai observă că autorii obiecției de neconstituționalitate critică mai degrabă

Legea nr. 119/2010 , întrucât integrarea pensiilor de serviciu în sistemul public de pensii este reglementată de acest act normativ, și nu de cel supus controlului de constituționalitate.

În fine, se arată că aspectele semnalate de autorii obiecției de neconstituționalitate referitoare la pretinsa încălcare a jurisprudenței Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului, nesocotirea hotărârilor judecătorești sau lipsa temeiului legal pentru emiterea ordonanței de urgență nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să se pronunțe asupra obiecției de neconstituționalitate.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, care au următorul cuprins:

"Articol unic. - Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) cu referire la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență și art. 148 alin. (2) și (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene și obligațiile României care decurg din actul de aderare. Sunt considerate ca fiind încălcate și prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la convenția menționată privind protecția proprietății, art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție privind interzicerea generală a discriminării, art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind egalitatea în drepturi, art. 2 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoașterea drepturilor, libertăților și principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și ale Directivei Consiliului 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 225 din 12 august 1986. Totodată, sunt invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000 și o serie de hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, precum: Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunțată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Bucheî împotriva Republicii Cehe, Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunțată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunțată în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, precum și Decizia de admisibilitate din 16 decembrie 1974, pronunțată în Cauza Muller împotriva Austriei de către fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituționalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

Înainte de a proceda la analiza obiecției de neconstituționalitate, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 133 de deputați.

I. Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține următoarele:

Încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție este justificată de către autorii obiecției de neconstituționalitate prin faptul că Guvernul a motivat în mod greșit existența situației extraordinare și a urgenței reglementării, mai exact că nu a indicat motivele corecte care au determinat adoptarea ordonanței de urgență.

Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005,

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

Curtea a mai arătat, prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".

În cauza de față, Curtea constată că Guvernul a motivat existența situației extraordinare prin invocarea a 3 elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor

Legii nr. 119/2010 , respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin

Legea nr. 119/2010

să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Aceste motive de fapt avute în vedere de către Guvern aduc în prim-plan situația deosebită creată ca urmare a intrării în vigoare a

Legii nr. 119/2010 , respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității. Reglementarea în extenso a unui mecanism tehnic de natură a face posibilă această conversie fără a fi afectat cuantumul pensiei contributive și fără a exista decalaje temporale în punerea în plată a noului cuantum era absolut necesară. În caz contrar, s-ar fi ajuns la situația încălcării dreptului constituțional la pensie al unei sfere foarte largi de persoane, respectiv peste 140.000 de pensionari din sistemul pensiilor speciale.

Prin urmare, Curtea constată că la momentul adoptării ordonanței de urgență criticate a existat o situație extraordinară. Însă, pentru a fi pe deplin respectate exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul trebuie să demonstreze și faptul că măsurile în cauză nu sufereau amânare, practic, că nu exista vreun alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în vederea evitării rapide a consecințelor negative mai sus arătate. În speță, Curtea, având în vedere iminența încălcării dreptului la pensie în lipsa unor măsuri adecvate, constată că adoptarea măsurilor în cauză printr-o ordonanță de urgență a fost modalitatea cea mai rapidă și eficientă pentru a pune la adăpost valorile constituționale ocrotite prin art. 47 din Constituție și pentru a evita încălcarea lor.

Curtea observă că, departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanța de urgență criticată sunt de natură a ocroti, și nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale [a se vedea, referitor la noțiunea de "a afecta" cuprinsă în

art. 115 alin. (6) din Constituție, Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008]. În consecință, nu se poate reține că ordonanța de urgență afectează vreun drept constituțional consacrat.

În fine, Curtea reține că ordonanța de urgență nu este un act administrativ, autorii obiecției făcând o confuzie în privința naturii juridice a ordonanței de urgență; atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și doctrina juridică sunt concordante în ceea ce privește natura juridică a ordonanțelor de urgență. Acestea, în funcție de emitentul lor, ar fi acte cu caracter administrativ, însă, ținând cont de materia în care intervin, sunt acte legislative. În susținerea celor de mai sus jurisprudența Curții Constituționale a reținut că ordonanțele de urgență au putere de lege și, prin urmare, pot conține norme de reglementare primară (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001,

Decizia nr. 173 din 23 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001,

Decizia nr. 260 din 25 septembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2002,

Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 1 aprilie 2002,

Decizia nr. 258 din 14 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).

II. În privința criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea observă că autorii obiecției de neconstituționalitate reiterează motive de neconstituționalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și ale

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, Curtea pronunțând, în cadrul controlului a priori de constituționalitate,

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, și

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010. În cauza de față însă Curtea constată că de plano autorii obiecției de neconstituționalitate pornesc de la ideea că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

este actul normativ care prevede eliminarea părții necontributive din calculul pensiei militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Astfel, Curtea reține că autorii obiecției de neconstituționalitate, în realitate, sunt nemulțumiți de dispozițiile

Legii nr. 119/2010 , lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.

Toate acestea demonstrează faptul că nu sunt formulate critici de neconstituționalitate concrete care să vizeze conținutul normativ al ordonanței de urgență. Or, de principiu, în cadrul controlului a priori de constituționalitate este inadmisibil a pune în discuție o lege deja aflată în vigoare -

Legea nr. 119/2010

- și este, de asemenea, inadmisibil ca instanța constituțională să își extindă obiectul sesizării.

De remarcat este că prin

Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că, "Pentru a fi îndeplinite exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , motivele de neconstituționalitate invocate trebuie să aibă legătură cu textul criticat" [or, în cauza respectivă, autorul excepției fie se raporta la o situație de fapt de care era nemulțumit, fie ar fi trebuit să ridice excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Codul fiscal. Însă Curtea nu a putut să se autosesizeze și să își extindă controlul de constituționalitate cu privire la textul menționat, instanța de contencios constituțional pronunțându-se numai în limine litis]. În consecință, o excepție de neconstituționalitate care nu respectă exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

este inadmisibilă; o atare concluzie este aplicabilă mutatis mutandis și cu privire la obiecția de neconstituționalitate reglementată de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție.

Totodată, Curtea constată că simpla enumerare în susținerea unei sesizări de neconstituționalitate a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se rețin:

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008,

Decizia nr. 465 din 17 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007,

Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008,

Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009,

Decizia nr. 727 din 7 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, sau

Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009.

În consecință, Curtea reține că obiecția de neconstituționalitate nu este motivată în raport de conținutul normativ al ordonanței de urgență, "motivarea" autorilor obiecției neavând nicio legătură cu acesta. În aceste condiții, sunt încălcate dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Constată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

II. Constată că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 6 iulie 2011 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Ion Predescu și Puskas Valentin Zoltan, judecători.