Decizia nr. 260/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , precum și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecătoriei Zalau.

La apelul nominal se prezintă avocatul Ioan Vlaic, în calitate de reprezentant al autorului excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, precizând ca obiectul acesteia îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , cu referire la poziția 22 din anexa la ordonanța, și ale

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , respectiv poziția 22 din anexa nr. 1 la aceasta ordonanța. Se susține ca aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, deoarece nu a existat un caz excepțional care să justifice adoptarea acestor ordonanțe. Totodată a fost incalcata și dispoziția constituțională a art. 72 alin. (3) lit. k), potrivit căreia regimul general al proprietății și al moștenirii se reglementează prin lege organică. Autorul excepției mai arata ca prin ordonanțele criticate s-a dispus asupra bunurilor aparținând proprietății publice, fără ca acestea sa fi fost trecute în domeniul privat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca fiind inadmisibila, deoarece excepția de neconstituționalitate a fost formulată direct prin acțiune, ceea ce contravine, astfel cum Curtea Constituțională a stabilit în jurisprudenta sa, dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și celor prevăzute de

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2001, Judecătoria Zalau a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , precum și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 , excepție ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al acelei instanțe.

Prin acțiune s-a cerut Judecătoriei Zalau "sa dispună Biroului de publicitate imobiliară de pe lângă Judecătoria Zalau de a îndeplini obligația de a nu face - obligație ce consta în aceea de a nu înscrie în evidentele CF Zalau a vreunei cereri de intabulare a dreptului de proprietate, din partea Parohiei Reformate Zalau, asupra imobilului situat în municipiul Zalau, str. Corneliu Coposu nr. 15, ce are destinația << Casa de Cultura municipala>>, imobil identificat în CF nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în CF nr. 1, pentru următoarele motive: [...]", invocandu-se și "4. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 ".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 101/2000

sunt neconstituționale deoarece reglementările instituite prin aceste acte normative aparțin legii organice. Or, potrivit art. 114 alin. (1) din Constituție Guvernul poate fi abilitat prin lege sa emita ordonanțe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Totodată se arata de către autorul excepției ca "aceste ordonanțe de urgență se pot emite doar în situații excepționale, ce presupun urgenta adoptării unor măsuri, ce în drept nu se poate retine".

Autorul excepției susține în continuare ca reglementările

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 101/2000

contravin dispozițiilor art. 135 din Constituție, care prevăd ca "proprietatea publică aparține statului", iar "bunurile proprietate publică sunt inalienabile", acestea putând fi date doar în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice sau putând fi concesionate ori închiriate.

Judecătoria Zalau, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În legătură cu susținerea potrivit căreia Guvernul nu ar putea emite ordonanțe de urgență în domeniul legii organice se apreciază ca dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, care reglementează condițiile de emitere a ordonanțelor de urgenta, nu prevăd nici o limitare în ceea ce privește reglementarea prin ordonanțe de urgență. Referitor la motivul de neconstituționalitate constând în încălcarea dispozițiilor art. 135 din Constituție, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, instanța apreciază ca "restituirea către comunitatile cetățenilor aparținând minorităților naționale a imobilelor care au trecut în proprietatea statului prin confiscare, constrângere, naționalizare sau prin manopere dolosive reprezintă un demers legitim într-un stat de drept și, finalmente, o consacrare practica a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora <<dreptul de proprietate este garantat>>". În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției de neconstituționalitate a dispoziției cuprinse la art. 135 alin. (5) din Constituție, potrivit căreia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile", instanța apreciază, de asemenea, ca aceasta este aplicabilă "bunurilor deținute în baza unui just titlu, iar nu în mod nelegal".

În sfârșit, în legătură cu critica privind condițiile în care au fost emise ordonanțele de urgenta stabilite la art. 114 alin. (4) din Constituție, potrivit opiniei instanței de judecată, "Caracterul declarat reparatoriu al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/2000 privind imobilele trecute abuziv în proprietatea statului în urma cu zeci de ani justifica [...] urgenta".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este inadmisibila, deoarece, astfel cum rezultă din obiectul cererii formulate de Primăria Municipiului Zalau, soluționarea litigiului, care are ca obiect obligarea Biroului de publicitate imobiliară de pe lângă Judecătoria Zalau de a nu înscrie în favoarea paratei Parohia Reformata Zalau dreptul de proprietate asupra imobilului "Casa Municipala de Cultura Zalau", "nu depinde de dispozițiile cuprinse în ordonanțele de urgenta ale Guvernului criticate ca neconstituționale". Astfel, sunt aplicabile dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată. În acest sens se face referire și la jurisprudenta Curții Constituționale, indicandu-se Decizia nr. 132/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, și Decizia nr. 240/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000

pentru modificarea și completarea anexei la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 21/1997

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților evreiesti din România, respectiv a anexei la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, precum și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , conform dispozițiilor cuprinse la art. 2, a modificat datele cuprinse la unele poziții din anexa la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , între care și cele privind poziția nr. 22, ce se referă la imobilul din Zalau, Str. Republicii nr. 15, județul Salaj - Casa de cultura oraseneasca.

Analizând actele normative ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea nu au nici o legătură cu

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

evocata de autorul excepției, care privește retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (bunuri ce nu sunt nominalizate în cuprinsul ordonanței), în limita a zece imobile pentru fiecare cult religios și conform unei proceduri instituite anume prin aceasta ordonanța. Aceasta ordonanța de urgență nu cuprinde nici o mențiune privind modificarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 . În consecința, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

urmează să fie respinsă ca inadmisibila.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , criticata pentru neconstituționalitate, prevede la art. 1 restituirea imobilelor cuprinse în anexa, imobile care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și au fost trecute după anul 1940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive. În anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență, la poziția nr. 22 este prevăzut imobilul (teren și construcții) situat în Zalau, Str. Republicii nr. 16, județul Salaj, cu următoarele date: la coloana "Actul de proprietate" - "Extras C.F. nr. 773, nr. topo 917, 919"; la coloana "Titularul actual al dreptului de proprietate" "Statul român"; la coloana "Destinația inițială a imobilului" "Casa de cultura reformata"; la coloana "Folosință actuala a imobilului" - "Casa de cultura oraseneasca"; la coloana "Actul în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului" - " Legea nr. 10/1948 , Încheierea nr. 78/1967". Prin anexa nr. 2 la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000

datele de la poziția nr. 22 a anexei la Ordonanța Guvernului nr. 83/1999 au fost modificate în sensul că adresa imobilului este "Zalau, Str. Republicii nr. 15, județul Salaj", iar la coloana "Actul de proprietate" s-a trecut "Extras C.F. nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în C.F. nr. 1", toate celelalte date rămânând aceleași cu cele prevăzute în anexa la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 .

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat dispozițiile constituționale ale art. 114 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", ale art. 114 alin. (4), care prevăd ca "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. [...]", precum și ale art. 135 alin. (5), care prevăd ca "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

Se susține ca au fost incalcate dispozițiile art. 135 alin. (5) din Constituție, cu motivarea cuprinsă în formularea data prin cererea de chemare în judecata, în sensul că în anexele ordonanțelor criticate sunt înscrise imobile "care, conform

Legii nr. 213/1998 , constituie domeniul public al statului sau unităților administrativ-teritoriale". Totodată se arata ca "domeniul reglementat prin aceste acte normative este rezervat, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, legii organice, și nu Guvernului, căruia îi este interzis conform art. 114 alin. (1) din Constituție sa emita ordonanțe în domeniile enumerate de art. 72 care fac obiectul legilor organice". În sfârșit, un alt motiv de neconstituționalitate este și acela în sensul că "aceste ordonanțe de urgență se pot emite doar în situații excepționale, ce presupun urgenta adoptării unor măsuri, ceea ce în drept nu se poate retine".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

În legătură cu critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora prin ordonanțele emise în baza unei legi de abilitare se poate reglementa în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Curtea constata ca aceasta dispoziție nu este aplicabilă ordonanțelor de urgenta prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituție. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). Pe de altă parte, Curtea observa ca obiectul ordonanțelor criticate pentru neconstituționalitate privește restituirea unor bunuri imobile determinate care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, iar nu regimul general al proprietății, care, într-adevăr, conform art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, constituie exclusiv obiect al legii organice.

Referitor la motivul de neconstituționalitate care vizează încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, prin neîndeplinirea, în cazul ordonanțelor criticate, a condițiilor privind existenta "cazului excepțional" și a "urgenței", Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 mai 2001, într-un alt dosar privind neconstituționalitatea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

ca "în Nota de fundamentare care însoțește ordonanța caracterul de urgenta este justificat prin starea imobilelor la care ordonanța se referă, care sunt fie <<într-o faza avansată de degradare>>, fie <<susceptibile de a fi privatizate>>, iar pe de altă parte se invoca obligațiile asumate de România, printre care este și cea a restituirii bunurilor comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale".

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate constând în încălcarea dispozițiilor art. 135 alin. (5) din Constituție, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, Curtea constata ca, potrivit mențiunii cuprinse în poziția din anexa cu privire la care s-a declansat litigiul, bunul în cauza era proprietatea statului, fără a se preciza ca este proprietatea publică sau privată a acestuia. Totodată clarificarea aspectelor legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute la

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , în cazul restituirii către foștii proprietari, prin ordonanța de urgență, a unor bunuri care au fost trecute în proprietatea statului după anul 1940, "prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive", este un atribut al Comisiei speciale de restituire, instituită potrivit dispozițiilor art. 2 din ordonanța. De asemenea, Curtea constata ca actul reparatoriu al restituirii către foștii proprietari a bunurilor lor care, potrivit ordonanței în cauza (cu putere de lege), au fost trecute în proprietatea statului după anul 1940 "prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive" nu poate fi asimilat actelor de înstrăinare. De altfel, în conformitate cu

Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, orice act obișnuit de înstrăinare (vânzare, schimb etc.) este posibil, chiar în cazul unui bun proprietate publică, dacă bunul este trecut, cu respectarea prealabilă a condițiilor prevăzute la art. 10 din lege, din domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestuia. În cazul bunurilor proprietate publică a statului aceasta operațiune se realizează prin hotărâre a Guvernului (act inferior legii și ordonanței emise de Guvern).

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Primăria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecătoriei Zalau.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 83/1999

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2001.