Decizia nr. 450/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Marmurică Lupu și Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.273D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorii excepției, asistați de avocatul Iulian Creață, cu împuternicire avocațială la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției, care solicită declararea ca neconstituționale a dispozițiilor de lege criticate în măsura în care permit reținerea și arestarea inculpaților minori, având în vedere că art. 114 din Codul penal, care reglementează consecințele răspunderii penale a minorilor, nu prevede pedepse - ca sancțiuni penale -, ci numai măsuri educative - ca sancțiuni de drept penal -, astfel încât, practic, nu este posibilă executarea măsurilor educative în faza de urmărire sau de judecată, măsurile educative executându-se, potrivit art. 511 și următoarele din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Astfel, consideră că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (12) și (13) din Constituție, întrucât noul Cod penal permite, cu privire la inculpații minori, doar luarea de măsuri educative privative sau neprivative de libertate, fără posibilitatea aplicării unei pedepse.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, deși regimul sancționator aplicabil minorului diferă de cel aplicabil majorului, totuși, în ceea ce privește posibilitatea arestării inculpatului minor, interesul particular al acestuia trebuie pus în balanță cu interesul public. Consideră că există situații care justifică arestarea inculpatului minor, iar în cazul soluționării cauzei penale prin luarea unei măsuri educative privative de libertate devin aplicabile dispozițiile art. 72 din Codul penal cu privire la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 940/A din 23 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015), admițând apelul împotriva Încheierii penale nr. 75 din 11 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 al Tribunalului Teleorman, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Marmurică Lupu și Florin Piersic Lupu cu ocazia soluționării contestației împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaților minori.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi, legalitatea pedepsei și caracterul penal al sancțiunii privative de libertate, întrucât permit arestarea preventivă a unui minor, în condițiile în care, potrivit art. 114 din Codul penal, față de acesta se poate lua numai o măsură educativă, a cărei punere în executare are loc după rămânerea definitivă a hotărârii, iar măsura preventivă nu se deduce.

7. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 504 din Codul de procedură penală stabilește cadrul general de urmărire, judecare și punere în executare a hotărârilor privitoare la infractori minori, iar art. 243 alin. (2) din același act normativ prevede expres posibilitatea reținerii și arestării preventive a unui inculpat minor doar în mod cu totul excepțional, fără ca prin dispozițiile de lege criticate să se încalce normele constituționale cuprinse în art. 23 alin. (12) și (13). Chiar dacă față de minorul care răspunde penal se pot lua doar măsuri educative, nu poate fi ignorat faptul că art. 114 din Codul penal prevede două categorii de astfel de măsuri, respectiv măsuri educative neprivative de libertate și măsuri educative privative de libertate. În cazul acestora din urmă, art. 127 din Codul penal stabilește expres aplicabilitatea dispozițiilor art. 71-73 din același act normativ. Or, art. 72 din Codul penal prevede tocmai computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din durata sancțiunii penale aplicate, astfel că nu există un regim juridic diferit - din această perspectivă - în raport de vârsta inculpaților.

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reținerea și arestarea preventivă constituie măsuri preventive, iar nu pedepse. Astfel, dacă pedepsele au caracter sancționator și concretizează răspunderea penală, intervenind numai după ce aceasta a fost definitiv stabilită prin hotărârea de condamnare, măsurile preventive se dispun de organele judiciare pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată, respectiv pentru a preveni comiterea de către acesta a altor infracțiuni. Chiar dacă, asemenea pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, au caracter privativ de libertate, reținerea și arestarea preventivă nu se confundă cu acestea, întrucât nu au caracter sancționator și nu presupun o hotărâre definitivă de condamnare. Așadar, nefiind în prezența unei pedepse sau sancțiuni privative de libertate în sensul art. 23 alin. (12) și (13) din Constituție, nu se poate susține că reglementarea reținerii și arestării preventive în cazul minorilor aduce în vreun fel atingere principiului legalității pedepsei.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că dispozițiile de lege criticate trebuie corelate cu cele ale art. 114 din Codul penal, care prevede că față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se poate lua o măsura educativă privativă de libertate dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, sau atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, prin Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunțată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei) că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la periclitarea unui interes public real și care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. În concluzie, Avocatul Poporului arată că instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus atât din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, cât și din consecințele acesteia.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, alin. (2) al art. 243 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziții de lege prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Prin urmare, dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 243 alin. (2): "Reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.";

- Art. 504: "Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părții generale."

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 23 alin. (12) și (13) privind legalitatea pedepsei și caracterul penal al sancțiunii privative de libertate.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi constituționale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că, în ceea ce privește arestarea preventivă, reglementată la art. 223-240 din Codul de procedură penală, aceasta fiind o măsură preventivă, poate fi dispusă înaintea judecării definitive a cauzelor penale, în scopul realizării instrucției penale. Astfel, potrivit art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății. Conform art. 223 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta; precum și atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. De asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (paragrafele 13 și 14).

16. Astfel, prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că scopul măsurii arestării preventive este acela al realizării instrucției penale, prin prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influențării martorilor etc. Așa fiind, art. 243 din Codul de procedură penală nu prevede, cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive față de minori, condiții speciale referitoare la infracțiunile săvârșite, cum ar fi cele cu privire la limitele maxime ale pedepselor, arătând doar că reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Prin urmare, în condițiile asigurării proporționalității între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalității și dezvoltării minorului și scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă față de infractorul minor ori de câte ori organele de urmărire penală sau instanța de judecată consideră că este nevoie. Acest aspect, al necondiționării dispunerii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea altor condiții decât cea prevăzută la art. 243 din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificat în raport cu finalitatea urmărită prin aplicarea arestării preventive, aceea a realizării instrucției penale (paragrafele 15-18).

17. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, prin

Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016 , Curtea a reținut că dispozițiile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispozițiile alin. (2) ale aceluiași art. 114 din Codul penal reglementează două excepții, prevăzând că față de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; și atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate față de infractori minori sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate față de minori sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct.1 din Codul penal, internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanța de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârșit infracțiuni. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea a constatat că, în privința infractorilor minori care nu au mai săvârșit infracțiuni pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârșirii de către aceștia a unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Acest ultim aspect nu implică, însă, în mod obligatoriu, condiționarea aplicării măsurii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea aceleiași condiții a săvârșirii unei infracțiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puțin 7 ani sau cu detențiunea pe viață. Aceasta, întrucât măsura arestării preventive are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative. Prin urmare, în timp ce măsura arestării preventive poate fi luată în timpul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul procedurii camerei preliminare ori a judecății, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, măsurile educative sunt dispuse de instanța de judecată în urma constatării săvârșirii de către minor a unei infracțiuni. Astfel, măsura arestării preventive are ca scop realizarea instrucției penale, în timp ce măsurile educative sunt dispuse în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârșesc infracțiuni. Așa fiind, Curtea a constatat că măsurile analizate fac parte din categorii diferite și au finalități diferite, neexistând rațiuni pentru care condițiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice (paragrafele 19-24).

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Marmurică Lupu și Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 243 alin. (2) și ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.