Decizia nr. 518/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.552 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că nu pot fi reținute susținerile autorului excepției în sensul creării unui regim de favoare, prin textul criticat, pentru anumite categorii de aleși locali și că prevederile referitoare la controlul judiciar trebuie aplicate în mod egal tuturor persoanelor, prin urmare, și celor care dețin funcția de președinte al consiliului județean.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 24.754/3/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Silvian Ciupercă într-o cauză având ca obiect pronunțarea asupra legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că aplicarea în cazul președinților consiliilor județene, aleși prin vot direct, a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care prevăd interdicția desfășurării activității în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, este neconstituțională. Se susține că noțiunea de "activitate" din cuprinsul textului criticat este nedefinită în legislația în vigoare și mult prea generală, putând include activitatea desfășurată de președinții consiliilor județene, care însă exercită respectiva activitate ca urmare a învestirii lor cu un mandat de drept public acordat de alegători. Totodată, autorul susține că obligația reglementată prin textul criticat poate fi dispusă, în cursul urmării penale, doar de procuror, unul dintre membrii autorității judecătorești, pe baza unor suspiciuni rezonabile, și nici măcar pe baza unor indicii temeinice, în acest fel putând fi întreruptă exercitarea unui mandat de drept public, pe care cel ales este mandatat să-l exercite, în condițiile în care autonomia locală nu se poate realiza, în mod democratic, decât prin organele reprezentative. Se arată că o astfel de împiedicare, prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, a mandatului dat de alegători, încalcă grav voința acestora, situându-se în afara cadrului democratic pe care îl implică votul liber exprimat și contravine reglementărilor imperative ce guvernează, conform legii administrației publice locale, modul de suspendare sau de încetare a mandatului. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 799 din 3 iulie 2008 .

6. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reglementează o măsură necesară într-o societate democratică și proporțională cu realizarea scopului urmărit. Se susține că autorul excepției nu a invocat niciun argument referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituție. Se mai arată că principiul autonomiei locale este un principiu fundamental ce guvernează administrația publică locală și care constă în dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii, fără amestecul autorităților administrației publice centrale, principiu care atrage după sine centralizarea administrativă. Fără a nega calitatea autorului excepției de președinte al consiliului județean, al cărui mandat este guvernat de prevederile

Legii nr. 393/2004 , susținerea conform căreia textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 120 nu poate fi reținută. Se susține, totodată, că, similar cazului parlamentarilor, prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile și aleșilor locali, neexistând niciun motiv pentru care textul de lege să prevadă o asemenea excepție. Se arată că, în urma aplicării acestei interdicții, persoana în cauză nu se află în situația încetării mandatului, ci doar în cea a exercitării funcției, pentru o perioadă determinată, atât cât este necesar și proporțional pentru buna desfășurare a procesului penal. Referitor la susținerea autorului excepției, conform căreia noțiunea de "activitate" folosită în textul criticat este mult prea generală, se arată că lipsa reglementării exprese a vreunei excepții denotă intenția legiuitorului de a include în sfera acesteia toate acțiunile ce pot fi comise de inculpat în săvârșirea unei fapte penale, inclusiv acțiunile specifice activităților desfășurate de președinții consiliilor județene, în exercitarea funcției publice pe care o dețin. Se arată, de asemenea, că dispunerea de către procuror, pe baza unor suspiciuni rezonabile, și nu a unor indicii temeinice, a obligației prevăzute prin textul criticat, nu este de natură a contraveni vreunei norme constituționale, atâta timp cât ea este democratică și proporțională cu scopul urmărit și că, de altfel, în susținerea acestei încălcări, autorul excepției nu indică niciun text constituțional.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Constituție, nu este un drept absolut și că legiuitorul a instituit obligația prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al apărării drepturilor cetățenilor, prin prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Se susține, totodată, că această măsură este reglementată cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituție, putând fi dispusă numai pentru o perioadă de timp bine determinată, adică pe durata măsurii preventive a controlului judiciar. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 452 din 16 iunie 2015

și se arată că atât soluția, cât și considerentele acesteia își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

9. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 123 din 25 aprilie 2001

și nr. 1.162 din 28 septembrie 2010, prin care s-a reținut că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării. Se arată că împrejurarea în care, ulterior dispunerii de către organul judiciar a măsurii controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte anumite obligații nu constituie o imixiune a autorității judecătorești în activitatea autorității administrației publice. Se mai arată că instituția controlului judiciar presupune o ingerință în exercițiul unor drepturi fundamentale, însă textul criticat respectă exigențele constituționale ale restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta; [...]".

13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la statul român, art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 2 alin. (1) privind suveranitatea, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 120 alin. (1) cu privire la principiile de bază ale administrației publice locale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 din Codul de procedură penală reglementează conținutul controlului judiciar, prevăzând, la alin. (1), obligațiile ce trebuie impuse inculpatului pe timpul cât se află sub control judiciar, iar, la alin. (2), obligațiile ce pot fi dispuse, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură penală, în sarcina aceluiași inculpat, de organul judiciar care a luat măsura preventivă în cauză. Astfel, conform alin. (2) lit. e) al art. 215 din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi obligat să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

15. Obligația astfel reglementată este dispusă de organul judiciar pe durata executării măsurii preventive a controlului judiciar, pentru perioade limitate de timp, și este suspusă controlului periodic al organului judiciar, conform prevederilor art. 215^1 din Codul de procedură penală. De altfel, conform art. 213 și art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, atât împotriva ordonanței procurorului prin care este dispusă măsura controlului judiciar, cât și împotriva ordonanței procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, se poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți căruia îi revine competența să judece cauza în fond.

16. De asemenea, conform art. 211 din Codul de procedură penală, măsura controlului judiciar este dispusă atunci când ea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, măsurile preventive pot fi luate dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

17. În ceea ce privește noțiunea de "activitate", din cuprinsul textului criticat, Curtea reține că legiuitorul a specificat, în mod expres, că este vorba despre ocupația în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta. Totodată, din interpretarea teleologică a normei criticate, având în vedere referirea, la exercitarea profesiei sau a meseriei în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, plasată de legiuitor înaintea noțiunii de "activitate", Curtea reține că prin aceasta din urmă, în sensul dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se înțelege orice altă formă de acțiune, ce poate fi realizată în afara practicării unei profesii sau a unei meserii, în realizarea căreia inculpatul a săvârșit fapta urmărită penal. Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reținută lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor legale criticate.

18. Curtea constată, totodată, că norma procesual penală criticată nu prevede nicio excepție cu privire la exercitarea mandatului de președinte al consiliului local, deținută de autorul excepției. Așa fiind, exercitarea acestuia poate face obiectul interdicției prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

19. Curtea reține, de asemenea, că prin

Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci că acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale.

20. Așa fiind, dispunerea în sarcina președinților consiliilor județene a obligației prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, ulterior alegerii și numirii lor în funcție, nu echivalează cu o încălcare de către autoritatea judecătorească a principiului autonomiei locale, ce constituie temei al funcționării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, principiu reglementat la art. 120 alin. (1) din Constituție.

21. Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu poate fi reținută nici încălcarea, prin textul criticat, a principiului separației și echilibrului puterilor, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție, și a principiului suveranității naționale, prevăzut la

art. 2 alin. (1) din Constituție. În acest sens, prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Curtea a reținut că prevederile art. 2 din Legea fundamentală exprimă voința constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democrației reprezentative, suveranitatea națională aparține într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative și că modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranității naționale. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, la nivelul administrației publice locale, mandatul consilierilor locali care compun organele administrației publice locale, respectiv consiliul local, este obținut prin votul majoritar al electoratului dintr-o anumită comunitate teritorială limitată, vot ce exprimă voința politică a cetățenilor pentru constituirea autorităților locale. Conform art. 8 alin. (2) din Constituție, partidele politice contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.

22. Cu toate acestea, statutul consilierilor locali, respectiv al președintelui consiliului local, nu exclude posibilitatea ca persoanele care dețin aceste funcții să fie supuse măsurilor preventive, în speță, măsurii controlului judiciar, în scopul unei bune desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

23. Referitor la critica potrivit căreia obligația reglementată prin textul criticat poate fi dispusă pe baza unor suspiciuni rezonabile, și nici măcar pe baza unor indicii temeinice, Curtea constată că dispozițiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd, în vederea luării măsurii controlului judiciar, și, prin urmare, a posibilității de a dispune obligația prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, printre altele, condiția existenței unor probe sau indicii temeinice din care să rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana urmărită penal a săvârșit o infracțiune.

24. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale

art. 53 alin. (2), Curtea reține că, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, paragraful 23, a constatat că limitarea dreptului la muncă operată prin dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerință care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are caracter temporar, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, precum și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfășurarea activității în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată și necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public și cel individual. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior referite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.