Decizia nr. 537/2016

Articolul 85

alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.";

- Art. 334 alin. (4) din Codul penal: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.";

-

Articolul 64

alin. (1) din Legea nr. 136/1995 : "Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează [...]".

12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, art. 25 cu privire la libera circulație și art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 334 face parte din capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice al titlului VII - Infracțiuni contra siguranței publice al Părții speciale a Codului penal și are denumirea marginală "Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", având ca obiect juridic relațiile sociale formate în domeniul asigurării bunei desfășurări a circulației pe drumurile publice, circulație care trebuie să se realizeze în condiții de legalitate. Astfel, art. 334 din Codul penal incriminează, la alin. (4), activitatea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau de tractare a unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România. Aceeași faptă a fost incriminată, în trecut, prin dispozițiile

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, care au fost abrogate prin prevederile

art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal.

14. Spre deosebire de norma penală anterior analizată, dispozițiile

art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România reglementează drept contravenție fapta de încălcare de către persoana fizică sau juridică a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 din aceeași lege, pe care o sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Conform art. 56 anterior menționat, persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit

art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 , sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale. La rândul său,

art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

prevede obligația persoanelor fizice sau juridice, care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie, de a încheia contracte de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și de a menține valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și obligația de a aplica pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în afara teritoriului acestei țări se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații: dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat autovehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România și, respectiv, dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.

15. Analizând dispozițiile legale mai sus arătate, Curtea constată că prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu includ, printre ipotezele juridice pe care le reglementează, și faptele prevăzute la

art. 64 alin. (4) din Legea nr. 136/1995 . Astfel, art. 334 alin. (4) din Codul penal incriminează activitatea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în timp ce prevederile

art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

sancționează contravențional fapte referitoare la neîncheierea contractelor de asigurare sau la neplata primelor de asigurare.

16. Pentru acest motiv, Curtea constată că nu poate fi reținută existența unui paralelism de reglementare între dispozițiile art. 334 alin. (4) din Codul penal și cele ale

art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, acestea sancționând, în realitate, penal și, respectiv, contravențional, conduite distincte, ce afectează categorii de relații sociale distincte. Așa fiind, textele criticate reglementează în mod clar, precis și previzibil atât faptele a căror sancționare o prevăd, cât și pedepsele penale și, respectiv, contravenționale aplicabile, nefiind de natură a contraveni principiului legalității incriminării prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție și nici dispozițiilor art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție, referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Cu privire la principiul legalității incriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în jurisprudența sa, că această cerință este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34].

17. Având în vedere considerente anterior invocate, Curtea constată că textele criticate reglementează aspecte de drept penal și contravențional substanțial, motiv pentru care acestea nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea din urmă au în vedere aspecte procesuale ale cauzelor.

18. De asemenea, Curtea reține, pe de o parte, că dispozițiile legale mai sus enunțate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textele criticate, iar, pe de altă parte, că persoanele care conduc pe drumurile publice autovehicule sau tractează remorci ale căror plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau care conduc vehicul înmatriculat în alt stat, care nu au drept de circulație în România se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor fizice sau juridice care își încalcă obligațiile de asigurare prevăzute la art. 48 și

art. 56 din Legea nr. 136/1995 , motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea prin acestea a dispozițiilor art. 16 din Constituție, referitoare la principiul egalității în drepturi. Or, referitor la acest din urmă principiu, instanța de contencios constituțional a reținut, în jurisprudența sa, că discriminarea presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil (a se vedea

Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009).

19. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 25 din Constituție, referitor la libera circulație, Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu vizează circulația pe drumurile publice.

20. Referitor la invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor din Preambulul

Directivei nr. 2009/103/CE

a Parlamentului European și a Consiliului, Curtea reține că acestea prevăd aspecte referitoare la aplicarea legii.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Public în dosarele nr. 13.692/180/2013 și nr. 7.500/740/2014* (3.563/2015) ale Curții de Apel Bacău - Secția penală și Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile

art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale

art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția penală și Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 iulie 2016.