Decizia nr. 327/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Costica Bulai - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Balta - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Opris în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție referitoare la liberul acces la justiție, partea interesată având posibilitatea sesizării instanței de judecată, în condițiile legii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 825/2003, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Opris.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca textul de lege criticat împiedica accesul liber la justiție, întrucât "cererile pentru anularea unui act administrativ emis de o instituție publică centrala, formulate după trecerea unui an de la data la care cel vătămat în drept prin acel act a luat cunoștința de acesta, sunt trimise la tribunal, secția de contencios administrativ, unde se constata tardivitatea acțiunii". În opinia autorului, nu ar trebui să fie aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, ci să fie accesibila judecata în temeiul dispozițiilor cuprinse în Codul civil referitoare la obligația de "a face", respectiv art. 1075 și următoarele.
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază ca art. 3 alin. 1 din Codul de procedură civilă este conform cu prevederile constituționale. Se arata ca liberul acces la justiție nu este îngrădit, persoana interesată având posibilitatea sesizării instanței de judecată, precum și dreptul de a solicita și administra probe sau de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul în care este nemultumita de soluția pronunțată de către instanța de judecată.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților arata ca, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar în cadrul titlului I al cărții I din Codul de procedură civilă legiuitorul a reglementat imperativ domeniul competentei materiale a instanțelor de judecată, cu respectarea principiului celor trei grade de jurisdicție.
Respingerea acțiunii pentru tardivitate nu reprezintă o încălcare a principiului reglementat de art. 21 din Constituție, fiind consecința legală a depunerii unei cereri după împlinirea termenului de prescripție reglementat de lege.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor din Codul civil în cauza dedusă judecații, se arata că nu este de competența materială a Curții Constituționale de a aprecia norma juridică aplicabilă în speta, instanța de judecată fiind aceea care, în urma examinării în fapt și în drept, stabilește temeiul juridic al cauzei, persoana nemultumita de hotărârea instanței putând exercita, în condițiile legii, căile de atac.
Se apreciază, în concluzie, ca excepția de neconstituționalitate a art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Guvernul arata ca, deși în motivarea excepției este invocat art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, critica de neconstituționalitate se îndreaptă, de fapt, asupra termenului de un an pentru introducerea acțiunii în fața instanței judecătorești de contencios administrativ, termen stabilit de
art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 .
Având în vedere prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, se arata ca a fost lăsată la latitudinea legiuitorului reglementarea "competentei", precum și a "procedurii de judecată", normele criticate constituind astfel expresia aplicării acestor dispoziții constituționale.
Articolul 5
alin. 5 din Legea nr. 29/1990 , stabilind un termen pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, da expresie exigențelor ce decurg din prevederile art. 48 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legiuitorul este abilitat sa stabilească condițiile și limitele exercitării dreptului la reparatie al persoanei vătămate de un act administrativ. Cu privire la art. 5 alin. 5 din Legea 29/1990, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 60/1997, considerând ca stabilirea termenului de un an reprezintă o garanție a exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins, precum și a liberului acces la justiție, consacrat în art. 21 din Constituție.
Prin urmare, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Avocatul Poporului considera ca dispozițiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, deoarece, prin reglementarea legală a unui termen în care trebuie să fie formulată acțiunea în anulare a unui act administrativ, nu se ingradeste liberul acces la justiție, finalitatea sa fiind, dimpotriva, aceea de a facilita aplicarea, în condiții optime, a principiului menționat, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii și securității raporturilor juridice civile.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Textul legal criticat are următorul cuprins:
- Art. 3. "Curțile de apel judeca:
1. în prima instanța, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum și procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale."
Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești din Codul de procedură civilă au fost modificate prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, soluția legislativă consacrată de textul de lege criticat fiind preluată de noua formula redactionala, astfel încât art. 3 pct. 1 din cod are următorul conținut: "Curțile de Apel judeca:
1. în prima instanța, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale."
Prin urmare, dat fiind ca, după invocarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională urmează a se pronunța asupra constituționalității prevederii legale în noua sa redactare, întrucât soluția legislativă din ordonanța care modifica Codul de procedură civilă este, în principiu, aceeași cu cea anterioară modificării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, deși formal critica de neconstituționalitate este îndreptată împotriva art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești, din susținerile autorului excepției rezultă ca, în realitate, aceasta vizează instituirea termenului de un an, în interiorul căruia cel vătămat într-un drept al său, printr-un act administrativ, îl poate ataca în fața instanței de contencios administrativ. Or, termenul respectiv este prevăzut într-un alt text de lege, respectiv în
art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, care prevede că: "În toate cazurile, introducerea cererii la instanța nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere."
Critica este deci greșit îndreptată și, sub acest aspect, apare ca fiind lipsită de obiect și, în consecința, neîntemeiată.
Independent însă de aceasta împrejurare, critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, întrucât neagă legiuitorului competența conferita prin Constituție de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea sa și-l valorifice, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale celorlalți titulari, pe care este ținut să le respecte.
Absolutizarea exercițiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statala le datorează în egala măsura ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, dar pe care autorul excepției, tributar unei viziuni pro causa, determinate de interesul sau exclusiv, înțelege sa o ignore.
De altfel, termenul de un an, prevăzut de
art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 , este un termen rezonabil, care asigura condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acțiune în justiție în scopul obținerii reparațiilor legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Opris în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2003.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ──────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.