Decizia nr. 357/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior și, în special, a dispozițiilor art. 1 al ordonanței
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 174/2001 13 decembrie 2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Balta - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
și, în special, a dispozițiilor art. 1 al ordonanței, excepție ridicată de Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad în Dosarul nr. 2.111/2003 al Judecătoriei Arad.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 257C/2003, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de aceleași părți în Dosarul nr. 3.063/2003 al Judecătoriei Arad.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, având în vedere identitatea de obiect și de părți a acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 257C/2003 la Dosarul nr. 190C/2003, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
a devenit inadmisibila, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 176/2003, a admis excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, constatând neconstituționalitatea lor. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale ordonanței de urgenta, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:
Prin încheierile din 1 aprilie 2003 și din 15 mai 2003, pronunțate în dosarele nr. 2.111/2003 și nr. 3.063/2003, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
în întregul ei și, în special, a dispozițiilor art. 1 al ordonanței, excepție ridicată de Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, identică în ambele dosare, autorul acesteia a arătat, în esenta, ca instituirea taxei de 10% din veniturile realizate pe care instituțiile de învățământ superior particulare au obligația sa o verse la bugetul de stat este neconstitutionala, întrucât a fost instituită prin ordonanța de urgență, iar nu prin lege, și încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea, art. 32 alin. (5) privind instituțiile de învățământ, inclusiv cele particulare, art. 36 alin. (6) privind garantarea autonomiei universitare, art. 41 alin. (2) privind egala ocrotire a proprietății private, indiferent de titular, art. 41 alin. (3) privind condițiile exproprierii, art. 72 alin. (3) privind domeniul legii organice și ale art. 114 alin. (4) privind condițiile emiterii ordonanței de urgenta.
În dezvoltarea motivelor excepției, autorul acesteia arata ca, prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, Guvernul creează o discriminare între instituțiile de învățământ superior particulare și instituțiile de învățământ superior de stat, privilegiindu-le pe acestea din urma, întrucât în sarcina lor nu se prevede taxa de 10% din veniturile obținute de la studenți în cadrul procesului de învățământ.
Pe de altă parte, se susține ca prin ordonanța de urgență s-au adoptat reglementări de domeniul legii organice și ca acestea nu se justifica din punct de vedere constituțional, întrucât nu a existat un caz excepțional.
Totodată, în motivarea excepției, se susține ca, practic, are loc o expropriere de 10% din proprietatea instituției de învățământ superior particular, instituție nonprofit și de utilitate publică, în beneficiul instituțiilor învățământului superior de stat, deși acestea dispun și ele de proprietate privată, prin perceperea taxelor pentru locurile care nu sunt subvenționate de la bugetul de stat.
Judecătoria Arad considera, prin Încheierea din 1 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.111/2003, ca excepția este intemeiata, ordonanța criticata fiind neconstitutionala, întrucât încalcă prevederile art. 41 alin. (2), ale art. 114 alin. (4) și ale art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală.
Prin Încheierea din 15 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 3.063/2003, aceeași instanța apreciază ca excepția este neîntemeiată, dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției nefiind incalcate, "întrucât instituțiile de învățământ particular au obligația legală de a utiliza parte din veniturile lor pentru investiții în baza materială proprie, dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
fiind în acord cu o obligație legală deja stabilită în sarcina instituțiilor de învățământ superior privat prin legile nr. 84/1995 și, respectiv, nr. 88/1993".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției.
Guvernul apreciază, în punctul de vedere comunicat în Dosarul nr. 190C/2003, ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele constituționale invocate nu au fost incalcate prin emiterea ordonanței de urgenta criticate.
În punctul de vedere comunicat în Dosarul nr. 257C/2003 Guvernul considera ca "excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
în ansamblul sau este neîntemeiată". Totodată se arata ca "excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
este inadmisibila".
Avocatul Poporului susține ca
art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
este neconstitutional, pentru următoarele motive: "încalcă principiul egalității, prevăzut în art. 16 din Constituție; reprezintă un impediment financiar în exercitarea dreptului la proprietate; constituie o măsura contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale prevăzute de art. 53 din Constituție, întrucât reprezintă o taxa instituită fără a fi justificată în nici un fel de prestație a unei autorități publice; constituie o măsura care încalcă autonomia universala reglementată de art. 32 alin. (6) din Constituție; constituie o expropriere neconforma prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituție".
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001.
Ordonanța de urgenta criticata are următorul cuprins:
"- Art. 1: Instituțiile de învățământ superior particulare au obligația sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de școlarizare, admiteri, înmatriculări, repetarea examenelor și a altor forme de verificare, precum și a celorlalte taxe percepute în procesul de învățământ la studenți.
- Art. 2: Instituțiile de învățământ superior de stat, pentru numărul de studenți școlarizați peste cifra de școlarizare aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, au obligația sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 40% din veniturile prevăzute la art. 1.
- Art. 3: Instituțiile de învățământ superior particulare, pentru numărul de studenți școlarizați peste cifra de școlarizare propusă de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academica și aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, au obligația sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 40% din veniturile prevăzute la art. 1.
- Art. 4: Sumele prevăzute la art. 1-3 se utilizează pentru susținerea investițiilor, activităților de întreținere și de reparare a căminelor studențești.
- Art. 5: Instituțiile de învățământ superior au obligația sa calculeze semestrial taxele prevăzute la art. 1-3 și să le vireze la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare expirării semestrului.
- Art. 6: (1) Pentru neachitarea în termen a taxelor prevăzute la art. 1-3 instituțiile de învățământ superior datorează majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de lege pentru creanțele bugetare.
(2) Majorările de întârziere prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat și se folosesc cu aceeași destinație.
- Art. 7: Metodologia de aplicare a măsurilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență se elaborează de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Finanțelor Publice și se aproba prin ordin comun al celor două ministere în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invoca încălcarea următoarelor dispoziții constituționale:
- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 32 alin. (5) și (6): "(5) Instituțiile de învățământ, inclusiv cele particulare, se înființează și își desfășoară activitatea în condițiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.";
- Art. 41 alin. (2) și (3): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.";
- Art. 72 alin. (3) lit. k) și m): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]
k) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii; [...]
m) organizarea generală a învățământului;";
- Art. 114 alin. (4): "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";
- Art. 138 alin. (1): "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege."
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:
Dispozițiile
art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
au mai fost supuse controlului de constituționalitate pe cale de excepție. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, Curtea Constituțională a admis excepția, declarandu-le neconstituționale. În consecința, întrucât decizia de constatare a neconstitutionalitatii a intervenit după data sesizării Curții, potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeași lege, Curtea retine ca excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibila.
Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței în întregul său are la baza susținerea, pe de o parte, ca reglementarea respectiva este de domeniul legii organice și deci nu putea fi adoptată prin ordonanța de urgență emisă de Guvern, iar pe de altă parte, că nu erau îndeplinite cerințele constituționale pentru emiterea ordonanței de urgenta, în sensul că nu a existat un caz excepțional care să o justifice.
Analizând aceasta critica de neconstituționalitate, Curtea constata că nu este intemeiata. Jurisprudenta Curții Constituționale a stabilit ca ordonanțele de urgenta pot fi emise de Guvern și în domeniul legilor organice, restrictia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanțele emise în baza unei legi de abilitare, prevăzute de art. 114 alin. (1) din Constituție.
Totodată, Curtea a stabilit ca precizarea cuprinsă la art. 138 din Constituție, potrivit căreia impozitele, taxele și orice venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, include și ordonanțele Guvernului, emise în baza dispozițiilor privind delegarea legislativă, prevăzute de art. 114 din Constituție, efectele ordonanțelor fiind aceleași cu ale legilor adoptate de Parlament.
Curtea nu poate retine nici critica privind neîndeplinirea condițiilor urgenței și ale cazului excepțional, prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituție, întrucât, asa cum arata Guvernul în punctul sau de vedere, "reglementările [...] se impuneau a fi luate de urgenta pentru a se pune capăt concursurilor de admitere ce au loc încă câteva luni după încetarea anului universitar, precum și depășirii cifrei de școlarizare aprobate de Ministerul Educației și Cercetării".
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001
privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior și, în special, a dispozițiilor art. 1 al ordonanței, excepție ridicată de Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad în dosarele nr. 2.111/2003 și nr. 3.063/2003 ale Judecătoriei Arad.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții din
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 , excepție ridicată de același autor în aceleași dosare.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta ________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.