Decizia nr. 399/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 și nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc toate părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarele nr. 286C/2003 și nr. 287C/2003 are un conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexarii dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 287C/2003 la Dosarul nr. 286C/2003, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 20 mai 2003 și 29 mai 2003, pronunțate în dosarele nr. 436/2003 și nr. 596/2003, Tribunalul Ialomita - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 . Excepția a fost ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita, intimata în doua cauze ale căror obiecte sunt recursurile formulate împotriva sentințelor civile nr. 3.817 din 12 decembrie 2002 și nr. 144 din 28 ianuarie 2003, pronunțate de Judecătoria Slobozia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esenta, ca prevederile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacra principiul neretroactivitatii legii, cu excepția legii penale mai favorabile. Astfel, considera ca textul de lege criticat instituie un caz de retroactivitate a dispozițiilor legale referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor, deși aceste dispoziții nu sunt, potrivit sistemului de drept românesc, norme de drept penal. În acest sens este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 90/1999, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 32/1968 . Potrivit acestor dispoziții, "dacă printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotită contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar sancțiunea aplicată și neexecutata până la această dată nu se mai executa". Acest text de lege, asa cum arata autorul excepției, a fost abrogat prin apariția

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , dar soluția sa legislativă a fost preluată de art. 12 alin. (1) din ordonanța. În continuare, în sprijinul ideii ca normele ce reglementează răspunderea contravențională nu sunt norme de drept penal, sunt invocate dispozițiile

Legii nr. 180/2002

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , care, în art. 1, precizează ca "Legea contravențională apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală", iar în art. 8 alin. (1) arata ca "amenda contravențională are caracter administrativ". De asemenea, arata ca

art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , potrivit căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedura civilă", nu face trimitere la normele procedurale penale.

Instanța de judecată apreciază ca argumentele invocate de autorul excepției în sprijinul acesteia sunt întemeiate. În consecința,

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

este considerat ca fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata. Astfel, se arata ca, "deși, potrivit art. 141 din Codul penal român, prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ilicitul penal poate avea o sfera mai larga, în funcție de anumite criterii cum ar fi: natura sau scopul dispoziției sanctionatorii ori natura și gravitatea pedepsei". În acest sens sunt amintite spetele Lauko contra Slovaciei și Nolkenbockhoff contra Germaniei, precum și art. 20 alin. (1) din Constituție, conform căruia "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, Guvernul considera ca, potrivit acestei interpretări, contravenția poate fi asimilată infracțiunii și, prin urmare, legile care reglementează răspunderea contravențională pot retroactivă. În același sens retine și ca, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituție, "Parlamentul poate oricând sa adopte legi prin care fie sa nu mai sanctioneze anumite fapte considerate contravenții, fie sa desfiinteze sancțiuni contravenționale aflate în curs de executare, fie sa prevadă chiar neexecutarea acestora". De asemenea, este invocată și jurisprudența Curții Constituționale, care, în Decizia nr. 236/1999, a statuat ca, "de vreme ce Parlamentul poate, în virtutea prerogativelor sale, sa manifeste o clementa totală față de cei sancționați cu închisoarea contravențională, nu ar fi rațional să se considere ca legiuitorul nu ar putea sa ia o măsura, dispusă în mod expres, de înlocuire a unei sancțiuni mai grave cu una mai ușoară". Prin aceeași decizie s-a reținut și ca Parlamentul poate interveni, prin legile adoptate, pentru înlocuirea unei sancțiuni cu o alta sancțiune și poate dispune sa beneficieze de aceste dispoziții și contravenienții care nu au executat încă sancțiunea aplicată prin dispozițiile legale anterioare, fără ca prin aceasta să se încalce principiul neretroactivitatii legii. În caz contrar, s-a arătat în decizia amintita, "s-ar putea pune în discuție o ultraactivare a legii vechi și deci o executare a unor sancțiuni contravenționale care au fost desființate complet sau care au fost înlocuite prin noua lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.

Dispozițiile legale criticate au următoarea redactare:

- Art. 12 alin. (1): "Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile."

Examinând excepția, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea, printr-o interpretare sistematica, atât prin prisma normelor constituționale, cat și a convențiilor internaționale la care România este parte, a statuat, în Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, ca prevederile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sunt constituționale.

Cu acel prilej, Curtea a observat ca textul de lege criticat, care reglementează răspunderea contravențională, instituie o soluție similară celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Aceasta excepție este consacrată atât în art. 15 alin. (2) din Constituție, cat și în art. 13 din Codul penal. Potrivit prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (1), art. 15 alin. (2) trebuie interpretat însă în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Convenția, precum și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului nu împiedica statele sa stabilească sau sa mențină o distincție între contravenții și infracțiuni, fapt pentru care mai multe state europene (de exemplu, Germania, Cehia și Slovacia) au scos o serie de fapte de sub incidența legii penale și le-au supus pe acestea unui regim administrativ. Legislația românească s-a înscris și ea acestei tendinte. Cu toate acestea, asa cum s-a arătat și în Decizia nr. 197/2003, în cauza Ozturk împotriva Germaniei (1994), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca aceste fapte intra sub incidența art. 6 din convenție. În acest sens s-au avut în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. Soluții asemănătoare au fost pronunțate și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (1998).

Examinând aceste criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Cu toate acestea, a fost apreciată ca pozitiva inițiativa statelor de a incrimina infracțiuni mai puțin grave, pentru a se ocroti "interesul individului". Într-adevăr, în argumentarea poziției Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu aceasta chestiune, s-a invocat faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, aspect ce conferă faptei natura penală. În aceste condiții, din perspectiva art. 6 din convenție, distincția dintre contravenții și infracțiuni nu este operanta, toate aceste fapte fiind considerate ca având caracter penal. Mai mult, potrivit acestei interpretări, reiese ca, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern, art. 6 garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil.

Curtea Constituțională, ținând cont de toate aceste argumente, dar și de prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, a statuat, prin decizia mai sus amintita, ca legislația contravențională din România, asemănătoare celei germane, intra sub incidența prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel fiind, o eventuala sancționare contravențională a unei persoane pentru o faptă săvârșită în trecut, în condițiile în care aceasta fapta nu mai constituie în prezent contravenție, apare ca fiind nejustificată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 și nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2003.