Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 370/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată și completată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

prezumat în vigoare

Data actului
2 octombrie 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 790 din 10 noiembrie 2003
Citat de
6 acte
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 16.309 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 137/2002 28 martie 2002 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana - S.A. în Dosarul nr. 995/2003 al Tribunalului Satu Mare.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât nu se aduce nici o atingere principiului egalității în drepturi. Totodată se apreciază că nu sunt întemeiate susținerile petentei referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (2) cu privire la ocrotirea dreptului de proprietate al acționarilor unei societăți comerciale aflate în proces de privatizare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2003, pronunțată în Dosarul nr. 995/2003, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, text introdus prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia considera ca textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, precum și pe cele ale art. 41 alin. (2) teza întâi privind ocrotirea egala a proprietății private, indiferent de titular.

Se arata ca exceptarea introdusă de textul criticat cu privire la procedura de majorare a capitalului social, prevăzută de

art. 116 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , modificată și completată prin

Legea nr. 525/2002 , a făcut ca acționarul-cumpărător sa realizeze majorarea de capital social la valoarea de 25.000 lei/acțiune, fără reevaluare prealabilă și fără prima de emisiune, ceea ce a avut drept consecința inechitabila și discriminatorie, pentru micii acționari, "diminuarea drastica a cotei lor de deținere în favoarea acționarului cumpărător și implicit cota ce le revine din profit și drepturi rezultate din averea societății în caz de lichidare".

Exceptarea introdusă de art. 47^1 , arata autorul excepției în continuare, încalcă totodată dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție, în sensul că legea "a creat privilegii pentru o categorie de investitori care au cumpărat societăți comerciale, unii în condiții dubioase, iar statul român, vânzător prin APAPS, cu concursul Guvernului României, a promovat și aplicat o legislație a privatizării în funcție de interesele unor grupuri sau persoane ignorand principiile și drepturile constituționale valabile și obligatorii pentru întreaga societate civilă".

Tribunalul Satu Mare considera ca textul criticat nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție.

Guvernul apreciază că nu este incident și nici încălcat principiul egalității în drepturi, întrucât în cauza este vorba de "relațiile dintre actionarii unei societăți comerciale, iar egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea statutului juridic, astfel ca, pentru situații diferite, legea poate institui un tratament juridic diferențiat în raport cu condițiile concrete și de interesul general care primeaza, cum este și cazul societăților comerciale aflate în proces de privatizare, cu privire la care legiuitorul a înțeles sa adopte norme derogatorii de la dreptul comun în vederea accelerarii privatizării".

De asemenea, se considera ca "nu sunt întemeiate susținerile petentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) cu privire la ocrotirea dreptului de proprietate al acționarilor unei societăți comerciale aflate în proces de privatizare, prin instituirea unui regim derogatoriu de la dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 525/2002 , cu privire la majorarea capitalului social prin

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , având în vedere ca, potrivit acestor dispoziții constituționale invocate, <<conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege>>".

În cazul de fața, arata Guvernul, "legiuitorul a înțeles sa stabilească regimul juridic al majorării capitalului, în considerarea scopului accelerarii procesului privatizării, în concordanta cu reglementarea cadrului juridic necesar consolidării economiei de piața".

Avocatul Poporului susține ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca textul

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

"nu instituie vreo discriminare între investitorii-cumpărători ai acțiunilor deținute de stat în societățile comerciale și micii investitori-acționari ai societăților în cauza". Având în vedere diferența de situații juridice în care se afla investitorii, "existenta unui tratament juridic diferit pentru aceștia nu contravine principiului egalității în fața legii, întrucât, asa cum s-a decis în mod constant în jurisprudenta Curții Constituționale, principiul egalității nu presupune uniformitate, iar la situații diferite se impune aplicarea unui tratament juridic deosebit".

Avocatul Poporului considera ca "societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice este acționar sau asociat au o situație deosebită, aflându-se în curs de privatizare. Tocmai datorită acestui proces de privatizare, s-a impus instituirea de condiții restrictive în care poate avea loc majorarea capitalului social de către investitori, diferite față de cele prevăzute de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 525/2002 ". Se apreciază, în punctul de vedere prezentat, ca exceptarea reglementată de textul criticat "răspunde tocmai exigenței instituite de Legea fundamentală în art. 134 alin. (2) lit. a), adică obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".

În același timp, Avocatul Poporului apreciază ca "înfăptuirea reformei economice și, în acest cadru, accelerarea privatizării societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, utilizând metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, asa cum este reglementată prin dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , se încadrează în măsurile stabilite de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, măsuri menite sa protejeze ori sa promoveze interesul național în activitatea economică, financiară și valutară".

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 din Constituție, Avocatul Poporului considera aceasta sustinere neîntemeiată, întrucât "procedura de majorare a capitalului social, asa cum este stabilită prin dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , nu aduce atingere principiului ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular, deoarece nu se creează un regim preferențial de ocrotire a proprietății private a statului".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 47^1 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208 din 18 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, text care are următorul cuprins: "Sunt exceptate de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 525/2002 , operațiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 ."

Critica de neconstituționalitate formulată cu privire la acest text de lege se bazează, în esenta, pe susținerea ca sunt incalcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), precum și ale art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, texte care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 41 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Operațiunea de marire a capitalului social la care se referă textul criticat, în sine, nu contravine prevederilor constituționale, fiind în mod tradițional prevăzut în legislația comercială dreptul societăților de a recurge la aceasta, ca una dintre formele de modificare a societăților comerciale, impusa de anumite nevoi ale acestora, fiind o cale mai puțin împovărătoare decât împrumutul bancar sau emiterea de obligațiuni. În aceste condiții, este evident ca măsura respectiva servește procesului de accelerare a procesului de privatizare.

Faptul ca legiuitorul, în cazul societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, a prevăzut exceptarea de la prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 525/2002 , a operațiunilor de majorare a capitalului social efectuate în condițiile

Legii nr. 137/2002

și ale

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , nu încalcă principiul egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât nu instituie discriminări între investitorii-cumpărători ai acțiunilor societăților în cauza și investitorii-acționari ai acestora. Exceptarea prevăzută de lege, introdusă prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , reprezentând o opțiune a legiuitorului pentru societățile comerciale vizate - la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat -, are în vedere, în mod evident, accelerarea procesului de privatizare, obiectiv de necontestat interes general.

În ceea ce privește textul

art. 116 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , la care face referire directa autorul excepției, în sensul că nu se aplică datorită exceptarii, acesta prevede interzicerea aporturilor în natura la majorarea capitalului social al societăților deținute public, suspendarea exercitării dreptului de preferinta de către actionarii îndreptățiți, condițiile de calculare a prețului de subscriere pentru actionarii cu drept de preferinta etc.

Aplicabilă unei categorii bine circumscrise de societăți comerciale, exceptarea introdusă de textul criticat se justifica, în mod rațional și obiectiv, prin cerința inlaturarii pe o cale mai simpla a dificultăților financiare cu care se confrunta acestea, în vederea privatizării lor într-un timp mai scurt.

Or, în jurisprudenta Curții Constituționale, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit ca egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind admisă aplicarea unui tratament juridic diferit în cazul unor situații juridice diferite, în cazul în care aceasta se justifica în mod rațional și obiectiv.

În acest context este edificator și faptul ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării a introdus și alte măsuri decât exceptarea contestată, toate având același scop, de a determina accelerarea privatizării.

Curtea retine ca prevederile criticate nu încalcă nici principiul ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular, prevăzut de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție. Majorarea capitalului social al unei societăți comerciale pe calea votului adunării generale extraordinare nu contravine textului constituțional menționat. În speta, nu a operat vreun transfer de proprietate. În cazul analizat nu se pune problema ocrotirii mai ferme a dreptului de proprietate al statului și unităților administrativ-teritoriale, ci a satisfacerii interesului general al accelerarii privatizării societăților comerciale.

De altfel, dispozițiile

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , a mai fost supus controlului de constituționalitate. Curtea, prin Decizia nr. 350 din 23 septembrie 2003, încă nepublicata, a respins ca nefondata excepția de neconstituționalitate, formulată prin raportare la dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2) și la art. 135 din Constituție. Considerentele care au stat la baza acestei soluții își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenței Curții.

În legătură cu afirmatiile autorului excepției legate de respectarea legii, a aplicării corecte a acesteia în legătură cu luarea deciziei de majorare a capitalului social al societății comerciale, a condițiilor în care aceasta s-a realizat, Curtea constata ca acestea nu sunt de resortul instanței de contencios constituțional, ci al instanței judecătorești la care măsura respectiva a fost contestată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47^1 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crisana - S.A. în Dosarul nr. 995/2003 al Tribunalului Satu Mare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.