Decizia nr. 53/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Are ca temei 2
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. 699/188/2015 al Judecătoriei Bicaz, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.106 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepției deduce neconstituționalitatea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală prin compararea acestuia cu art. 396 alin. (10) din același cod, însă situațiile juridice avute în vedere sunt diferite. Se arată, în acest sens, că nu se poate susține că ipoteza în care se află un inculpat care încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, în etapa urmăririi penale, este identică cu cea a unui alt inculpat care optează pentru recunoașterea, în fața instanței de judecată, a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. Se observă că, în situația încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, inculpatul are posibilitatea de a negocia cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, aspecte procesuale ce nu se regăsesc în cazul recunoașterii faptelor în fața instanței de judecată. Se mai arată că, în această din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, dar nu are nicio certitudine cu privire la cuantumul pedepsei sau la modalitatea de executare a acesteia. Se susține, prin urmare, că cele două ipoteze juridice invocate în susținerea excepției sunt diferite, fapt ce justifică aplicarea de către legiuitor a unui tratament sancționator diferit.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Sentința penală nr. 53 din 10 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 699/188/2015, Judecătoria Bicaz a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri referitoare la încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, formulată de inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută la art. 336 alin. (1) din Codul penal.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală creează discriminare între persoanele care, în faza urmăririi penale, încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției, și cele care solicită aplicarea procedurii simplificate, recunoscând faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu în faza judecății. Se observă că celor dintâi le sunt aplicate pedepse între limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, în timp ce inculpații din cea de-a doua categorie beneficiază de pedepsele prevăzute pentru infracțiunile săvârșite ale căror limite se reduc cu o treime. Pentru aceste motive se arată că legiuitorul a reglementat un regim sancționator mai blând pentru inculpații care își recunosc învinuirea în fața instanței în comparație cu cel prevăzut în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției. În consecință, se susține încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 53 din Constituție.
6. Judecătoria Bicaz opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că textul criticat creează discriminare între inculpații care recunosc faptele săvârșite în diferite etape ale procesului penal. Se susține că recunoașterea faptelor în cursul urmăririi penale, prin acordul de recunoaștere a vinovăției, duce la stabilirea unei pedepse între limitele speciale prevăzute de legea penală pentru infracțiunile săvârșite, pe când recunoașterea faptelor reținute prin rechizitoriu, în faza judecății, are ca efect reducerea limitelor pedepselor prevăzute pentru infracțiunile săvârșite cu o treime în cazul pedepsei închisorii, și cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii. Se observă că aceeași reducere este aplicată și atunci când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) sau ale art. 395 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat. Se susține că diferența de tratament sancționator anterior arătată este discriminatorie, încălcând prevederile art. 16 din Constituție.
7. În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea constată, însă, că sunt criticate, în realitate, dispozițiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.
11. Textele criticate au următorul cuprins:
- Art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală: "Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.";
-
Articolul 102
pct. 288 din Legea nr. 255/2013 : "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă."
12. Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției prevedea la alin. (3), abrogat prin dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.".
13. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , Curtea constată că, prin
Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
15. Spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.
16. Curtea a reținut, de asemenea, că regimul sancționator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susținerea neconstituționalității prevederilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare și este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.
17. Curtea a reținut că, în aceste condiții, neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil, argumentele expuse în susținerea pretinsei neconstituționalități referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancționator prevăzut în cazul procedurii recunoașterii învinuirii și cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. Or, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
este inadmisibilă.
18. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate este argumentată prin compararea regimului sancționator aplicabil în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției cu cel aplicabil în cazul recunoașterii de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
19. Referitor la critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că acestea urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (a se vedea
Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, și
Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016).
20. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. 699/188/2015 al Judecătoriei Bicaz.
Decizia se comunică Judecătoriei Bicaz și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.