Decizia nr. 408/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în Dosarul nr. 799/2003 al Tribunalului Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează completul asupra cererii de amânare a judecării cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere formulată de către autorul excepției prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, solicitând respingerea cererii.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice privind amânarea judecării cauzei.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 344C/2003, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de același autor în Dosarul nr. 807/2003 al aceleiași instanțe. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 345C/2003, al cărui obiect îl constituie aceeași excepție, ridicată de același autor în Dosarul nr. 828/2003 al aceluiași tribunal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul
art. 16 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 344C/2003 și a Dosarului nr. 345C/2003 la Dosarul nr. 343C/2002 mai întâi înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că, în legătură cu constituționalitatea prevederilor de lege criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 197 din 13 mai 2003 și nr. 318 din 9 septembrie 2003, argumentele reținute în acestea menținându-și valabilitatea și în prezenta cauză. În plus, în urma revizuirii Legii fundamentale, art. 15 din Constituție prevede în mod expres că legea contravențională mai favorabilă reprezintă o excepție de la principiul neretroactivității legii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 13 iunie 2003, pronunțate în dosarele nr. 799/2003, nr. 807/2003 și nr. 828/2003, Tribunalul Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în cauze civile privind soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
În motivările excepției, având un conținut asemănător, se susține că prevederile de lege criticate "consacră în mod expres retroactivitatea legii mai favorabile", ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Or, dispozițiile legale referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor nu sunt, în sistemul de drept românesc, norme de drept penal, răspunderea contravențională reglementată prin
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
având caracter administrativ. În plus, potrivit prevederilor
art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , legiuitorul exclude, sub toate aspectele, caracterul penal în domeniul stabilirii și sancționării contravențiilor.
Tribunalul Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că "articolul 12 din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
aduce atingere doar efectelor viitoare ale unor situații juridice trecute, fără a deveni retroactiv. Efectele epuizate în trecut rămân supuse legii vechi, însă consecințele și efectele viitoare, deci nerealizate în momentul intrării în vigoare a noii legi, vor fi supuse legii noi, sub care se îndeplinesc".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 15 alin. (2) din Constituție trebuie interpretat în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "sub anumite aspecte, contravenția poate fi asimilată infracțiunii, iar distincția infracțiuni-contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state părți este irelevantă din punctul de vedere al respectării garanțiilor stabilite prin art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere (cazul Lauko c. Slovaciei)". Aceasta înseamnă că, deși potrivit art. 141 din Codul penal prin "lege penală" se înțelege "orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete", în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ilicitul penal poate avea o sferă mai largă, în funcție de anumite criterii, cum ar fi natura sau scopul dispoziției sancționatorii ori natura și gravitatea pedepsei.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , prevederi al căror conținut este următorul:
Articolul 12
: "(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
(2) Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, care, potrivit
Legii de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , are următorul conținut: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că dispozițiile
art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în cauze în care, ca și în acest dosar, a fost invocată încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, în esență, pentru aceleași motive. Cu privire la acestea Curtea s-a pronunțat prin
Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, și prin
Decizia nr. 318 din 9 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 6 octombrie 2003, în sensul că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Prin deciziile menționate, care își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, s-a reținut că art. 15 alin. (2) din Constituție trebuie interpretat în lumina art. 20 alin. (1) din aceasta, în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, prin
Decizia Curții Constituționale nr. 318 din 9 septembrie 2003
s-a mai reținut că "În legislația românească, ca și a altor state europene (de exemplu, Germania, Cehia și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ. Din perspectivă convențională, Curtea Constituțională observă că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. În principiu, convenția nu se opune tendinței de «dezincriminare» existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în Hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru a se face aplicarea acestor prevederi Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de exemplu, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubek împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998). În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în «interesul individului». Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiții, distincția operată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din convenție, toate având caracter penal". Prin aceeași decizie Curtea a considerat că, "sub acest aspect, legislația contravențională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că nu este justificată o eventuală sancționare contravențională a unei persoane pentru o faptă săvârșită în trecut, în condițiile în care această faptă nu mai constituie în prezent contravenție".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în dosarele nr. 799/2003, nr. 807/2003 și nr. 828/2003 ale Tribunalului Mureș.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.