Decizia nr. 416/2003

Costică Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interoil" - S.A. din Oradea în Dosarul nr. 2.264/R/COM/2003 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

ca fiind neîntemeiată, arătând că autorizarea de către instanță a convocării adunării generale la cererea acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel, nu afectează dreptul de proprietate al societății comerciale, drept consacrat de art. 44 și 136 din Constituția României, republicată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.264/R/COM/2003, Tribunalul Bihor - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interoil" - S.A. din Oradea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că aplicarea prevederilor

art. 119 din Legea nr. 31/1990

încalcă principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de dreptul său de proprietate și determină o limitare a drepturilor constituționale referitoare la egala ocrotire a proprietății, permițând o imixtiune nejustificată în treburile interne ale societății comerciale. Sub acest aspect, se susține că textul de lege criticat contravine art. 49 din Constituție, restrângerea exercițiului drepturilor constituționale nefiind justificată de existența vreunei situații prevăzute în ipoteza normei constituționale.

Tribunalul Bihor - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că dispozițiile

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

sunt constituționale, astfel încât excepția ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Președintele Camerei Deputaților arată că simpla autorizare dată de instanță convocării adunării generale de către acționarii reprezentând zece procente din capitalul social nu este prin ea însăși o măsură care să afecteze patrimoniul societății comerciale. Dacă o asemenea decizie urmează a fi luată în adunarea generală, ea va aparține exclusiv acționarilor societății, în condițiile legii și ale actului constitutiv al societății, iar nu instanței judecătorești. De altfel,

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

vine să ocrotească dreptul de proprietate al acționarilor, adunarea generală fiind organul de decizie al societății prin care acționarii își exercită dreptul de a controla activitatea administratorilor.

Așa fiind, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Guvernul reține că prin textul de lege criticat nu se impun obligații adunării generale sau administratorilor și nu poate fi pusă în discuție vreo imixtiune în treburile interne ale societății comerciale. Prin urmare, nu se încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 41 și 135, referitoare la ocrotirea proprietății private, deoarece legiuitorul nu se substituie adunării generale, aceasta fiind singura care poate decide, cu majoritatea voturilor acționarilor, asupra chestiunilor legate de administrarea societății comerciale.

De asemenea, nu există nici o restrângere a drepturilor sau libertăților potrivit art. 49 din Constituție, ci, dimpotrivă, textul are în vedere acordarea posibilității pentru o parte a acționarilor de a-și exercită drepturile ce decurg din calitatea de proprietari asupra unei părți a capitalului social.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, modificat prin

art. IX din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 119 alin. (3): "Dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, instanța de la sediul societății va putea autoriza, cu citarea administratorilor și în conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedură civilă, convocarea adunării generale de către persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1). Prin aceeași încheiere instanța va stabili data de referință prevăzută de art. 122 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida."

Autoarea excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) și (2), art. 49, art. 135 alin. (1) și (6) din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituționale invocate au numerotarea și conținutul următoare:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";

- Art. 44 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că, în condițiile în care înființarea unei societăți comerciale nu constituie un scop în sine existența acesteia, ca subiect de drept, găsindu-și justificare exclusiv prin prisma activității lucrative pe care este ținută să o desfășoare -, interesul general al societății impune și justifică intervenția autorității judecătorești, la solicitarea unora dintre acționarii respectivei societăți, pentru deblocarea și reluarea activității sale, întreruptă din cauza lipsei de diligență sau a relei-credințe a unora dintre reprezentanții conducerii sau a celorlalți acționari.

Acestui interes general îi dă expresie textul de lege criticat, care instituie competența instanței judecătorești de a autoriza convocarea adunării generale, în măsura în care persoanele abilitate nu fac acest lucru. Această posibilitate conferită de lege este condiționată de nerespectarea dispozițiilor prevăzute de alin. (1) al art. 119, referitoare la obligația administratorilor de a da curs cererii de convocare a adunării generale, solicitare care cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării și care aparține acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.

Pe de altă parte,

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

prevede că instanța judecătorească poate hotărî prin încheiere doar în ceea ce privește convocarea adunării generale, stabilirea datei de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul adunării generale, a datei ținerii adunării generale, precum și referitor la desemnarea dintre acționari a persoanei care o va prezida. Prin urmare, intervenția instanței, dincolo de deblocarea activității societății comerciale, la cererea unora dintre acționari, nu permite nici o imixtiune în activitatea internă a societății, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanță cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere a hotărî cu privire la operațiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condițiile legii.

Așa fiind, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale ale art. 44 și 136, referitoare la dreptul de proprietate privată, și nici dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, întrucât nu se poate reține existența unei restrângeri neproporționale cu situația care a determinat-o, care este aplicată în mod discriminatoriu sau care aduce atingere existenței vreunui drept.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interoil" - S.A. din Oradea în Dosarul nr. 2.264/R/COM/2003 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2003.