Decizia nr. 526/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 pct. 14 și ale art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 pct. 14 și ale
art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Traian Sorinel Mișcuța în Dosarul nr. 20.012/55/2014 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.818D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că este creată o situație discriminatorie față de contravenientul care formulează o plângere contravențională în temeiul
art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege presupune raportarea la principiile și textele constituționale și nu examinarea prin comparație a două texte legale și apoi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la prevederile constituționale. De asemenea, nici sub aspectul pretinsei încălcări a art. 21 din Constituție excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât prevederile criticate sunt norme de drept substanțial care reglementează tratamentul sancționator în cazul nerespectării regimului legal de păstrare a armelor letale. Cu privire la art. 53 din Constituție, apreciază că acesta nu are incidență în cauză, deoarece dreptul pretins a fi încălcat nu are protecție constituțională.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia civilă nr. 1.069 A din 22 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 20.012/55/2014, Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 pct. 14 și ale
art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Traian Sorinel Mișcuța într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care se solicită anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de dispozițiile
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care pedeapsa complementară, cea mai severă, a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor, se atașează în mod automat sancțiunii principale a amenzii, în mod arbitrar, de o manieră în care nu se permite individualizarea sancțiunii. Astfel, aceeași sancțiune complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor este aplicabilă atât în cazul săvârșirii unei contravenții, cât și în cazul săvârșirii unei infracțiuni, fără a se face nicio distincție între gravitatea contravențiilor și a infracțiunilor, cu toate că acestea sunt calificate, în legislație, diferit, în funcție de gravitate și pericol social. În acest context, apreciază că este încălcat art. 16 din Constituție, având în vedere situația privilegiată de care se bucură un simplu contravenient în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor în urma introducerii unei plângeri contravenționale, întrucât prin introducerea plângerii contravenționale sancțiunea contestată se suspendă. Or, prin excepție și cu totul discriminatoriu, prevederile
art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și 14] din Legea nr. 295/2004
instituie o prezumție de vinovăție, în raport de alte categorii de contravenienți care beneficiază de dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 .
6. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor criticate în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituție, susține că, prin instituirea automată a sancțiunii complementare, contravenientul este privat de un proces echitabil în care ar putea, în urma circumstanțierii stării de fapt și a pericolului social, să beneficieze de o individualizare corectă a sancțiunii, în funcție de care sancțiunea complementară să nu se justifice, astfel cum este în procedura reglementată de dreptul comun în materia contravențiilor.
7. Referitor la contrarietatea prevederilor criticate cu art. 53 alin. (2) din Constituție, susține că prin măsurile dispuse de autoritățile statului se limitează exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, fără a exista o justificare rațională care să reprezinte, în special, existența unui raport adecvat între aceste măsuri, situația de fapt și scopul urmărit. Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că "suntem în prezența unui exces de putere nejustificat", legiferat prin
art. 130 alin. (2) lit. b) pct. 11 și 14 din Legea nr. 295/2004 , față de scopul urmărit de legiuitor și având în vedere principiul proporționalității consacrat de art. 53 din Constituție.
8. Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, deoarece, raportat la gravitatea faptei prevăzută de prevederile criticate, sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor, prevăzută de
art. 130 alin. (2) lit. b din Legea nr. 295/2004 , este justificată, nefiind excesivă sau contrară normelor constituționale invocate în susținerea excepției. Împrejurarea invocată de autorul excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia aceeași sancțiune complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor este aplicabilă atât în cazul săvârșirii unei contravenții, cât și în cazul săvârșirii unei infracțiuni, nu poate fi apreciată ca fiind neconstituțională atât timp cât dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituție prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi pentru preîntâmpinarea unei stări de pericol, fără a interzice aplicarea sancțiunii complementare în cazul săvârșirii contravențiilor, respectiv fără a prevedea aplicarea acesteia doar în cazul săvârșirii infracțiunilor. De altfel, normele-cadru privind regimul juridic al contravențiilor, stabilit prin
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , reglementează la art. 5 sancțiunile contravenționale complementare. Totodată, arată că este atributul legiuitorului de a stabili sancțiunile pe care le apreciază necesare pentru faptele contravenționale sau penale, precum și regimul juridic al armelor, referitor la condițiile de păstrare, transport, comercializare, autorizare etc., reglementând și regimul sancționator care poate fi diferențiat în funcție de specificul fiecărei arme.
9. Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea, mai întâi, verificând dacă a fost legal sesizată și este competentă să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește exigența sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate prin dispozitivul hotărârii judecătorești, reiterează faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispozitivul hotărârii va cuprinde soluția dată tuturor cererilor deduse judecății, fiind astfel partea cea mai importantă, esențială, a unei hotărâri judecătorești, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții prin dispozitivul aceleiași hotărâri (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 303 din 12 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016, paragraful 12).
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, precum și din motivarea autorului excepției de neconstituționalitate, îl constituie dispozițiile art. 129 pct. 14 și ale
art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:
-
Articolul 129
pct. 14 din Legea nr. 295/2004 : "Sunt considerate contravenții următoarele fapte: [...]
14. păstrarea sau portul armei fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 31 alin. (1), (2) sau, după caz, alin. (3);"
-
Articolul 130
alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004 : "(2) Următoarelor contravenții prevăzute la art. 129 li se aplică sancțiuni complementare, după cum urmează: [...]
b) anularea dreptului de deținere, de port și folosire a armelor, celor prevăzute la pct. 1, 3, 8, 11, 12, 14-16, 19 și 52;" [pct. 11 și pct. 14, care sunt criticate în mod punctual de autorul excepției de neconstituționalitate și la care face referire art. 130 alin. (2) lit. b), au următorul cuprins: "Sunt considerate contravenții următoarele fapte: 11. neîndeplinirea obligației de păstrare a armelor în condițiile prevăzute la art. 26 alin. (1) și (2); 14. păstrarea sau portul armei fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 31 alin. (1), (2) sau, după caz, alin. (3) (precitat)].
16. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) referitor la libertatea individuală și la principiul prezumției de nevinovăție și art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției aduce critici prevederilor legale din mai multe perspective. Astfel, invocă o pretinsă încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, considerând că există o discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile
și cele cărora le sunt aplicabile prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, acestea din urmă prevăzând că, atunci când sunt utilizate căile de atac împotriva procesului-verbal de contravenție, plângerea suspendă executarea [ art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
- Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării"].
18. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate sunt neconstituționale și prin raportare la prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.
19. Față de această critică, Curtea constată că nu se află în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple pretinse contrarietăți între norme legale ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, în general, și norme care reglementează în materia privind regimul armelor și al munițiilor. De altfel, legiuitorul are deplina legitimitate de a stabili atât norme cu caracter general, cât norme cu caracter special, derogatorii [a se vedea, în acest sens, art. 14 și
art. 15 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010].
20. În acest context, Curtea reține faptul că
privind regimul armelor și al munițiilor a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea
Directivei Consiliului 91/477/CEE
din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din
Directiva 91/477/CEE , "statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)". De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ținut cont de prevederile Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin
Legea nr. 116/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, și de prevederile Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin
Legea nr. 9/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea
Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013).
21. De altfel, la
art. 132 cu denumirea marginală "Regimul contravențiilor", Legea nr. 295/2004
stabilește că, în privința contravențiilor prevăzute la art. 129, acestora le sunt aplicabile dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , cu posibilitatea de a se achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii.
22. Referitor la susținerea potrivit căreia prevederile criticate instituie o prezumție de vinovăție, precum și că, prin aplicarea automată a sancțiunii complementare, contravenientul ar fi privat de un proces echitabil în care ar putea, în urma circumstanțierii stării de fapt și a pericolului social, să beneficieze de o individualizare corectă a sancțiunii, în funcție de care sancțiunea complementară să nu se justifice, astfel cum este reglementată de dreptul comun în materia contravențiilor, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă prevăzută la
art. 29 din Legea nr. 295/2004 , constatarea situațiilor în care se impune măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă [prevăzute la art. 28 din aceeași lege - Anularea și suspendarea dreptului de deținere a armelor] se face de către organele de poliție competente. Aceste măsuri se comunică, în scris, titularului dreptului de deținere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situația prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), măsuri care sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, iar în cadrul soluționării cauzei, persoanele care se află sub incidența prevederilor criticate au posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 148 din 17 martie 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016).
23. Ca atare, faptul că, în materia regimului armelor și munițiilor, contestarea procesului-verbal de contravenție nu suspendă pedeapsa complementară a anulării dreptului de deținere, de port și folosire a armelor, nu este de natură a contraveni prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției. Această sancțiune este aplicată de drept, nefiind lăsată la aprecierea organelor constatatoare, tocmai datorită valorilor sociale lezate prin săvârșirea contravenției, ceea ce impune o astfel de reglementare în domeniul dreptului de deținere, de port și folosire a armelor și munițiilor, legiuitorul fiind îndreptățit să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societății.
24. Cu privire la dispozițiile constituționale referitoare la libertatea individuală și la principiul prezumției de nevinovăție, invocate de autorul excepției în susținerea acesteia, Curtea reține că nu sunt incidente în cauză, întrucât prin textele de lege care formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu se instituie măsuri de natură penală care să pună în discuție principiul prezumției de nevinovăție sau normele constituționale prin care se asigură libertatea individuală.
25. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece din examinarea sistematică a dispozițiilor Constituției, respectiv a titlului II care consacră drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, reiese faptul că dreptul de deținere, port și folosire armă nu este un drept constituțional.
26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Traian Sorinel Mișcuța în Dosarul nr. 20.012/55/2014 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 129 pct. 14 și ale
art. 130 alin. (2) lit. b) [pct. 11 și pct. 14] din Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor și al munițiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.
PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.