Decizia nr. 303/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gelu-Gabriel Manole în Dosarul nr. 52.603/3/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.253D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă pentru partea Societatea S.C.A.D.T. - S.A. din Slatina consilier juridic Ionela Zamfirescu, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Societății S.C.A.D.T. - S.A. din Slatina care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public, față de practica constantă a Curții Constituționale în această materie, formulează concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 966 din 27 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 52.603/3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gelu-Gabriel Manole într-o cauză având ca obiect soluționarea unor recursuri formulate împotriva unei decizii civile prin care i-a fost admis apelul.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale deoarece nu prevăd aceleași obligații și pentru instanța de judecată ca pentru părțile dintr-un proces. Susține că obligația de motivare impusă de lege părții care formulează o cerere de recurs este o garanție a dreptului la apărare a celorlalte părți din litigiu pentru ca acestea să aibă posibilitatea reală și rezonabilă de a-și formula apărări pertinente și concrete. Simpla indicare a motivului de recurs nu constituie o motivare a cererii de recurs. Apreciază că aceste garanții ale dreptului la apărare și ale unui proces echitabil, asigurate prin dispozițiile privitoare la recursul declarat de către una din părțile la litigiu, dispare în situația prevăzută de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 care nu prevede aceleași obligații și pentru instanța de judecată. De asemenea, prin aplicarea dispoziției legale criticate se încalcă dreptul la o instanță imparțială. Instanța nu mai poate fi imparțială cu privire la motive invocate chiar de ea.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 831 din 26 mai 2009

sau

Decizia nr. 1.467 din 10 noiembrie 2009 .

10. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere potrivit căruia dispozițiile legale criticate sunt constituționale și care a fost reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 831 din 26 mai 2009

și nr. 1.467 din 10 noiembrie 2009.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentatului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea observă faptul că nu a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate prin dispozitivul hotărârii judecătorești, dar, având în vedere că în considerentele acesteia se menționează obiectul excepției de neconstituționalitate, faptul că a fost pusă în discuția părților, precum și faptul că în urma deliberărilor, la reluarea ședinței de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat întemeiată cererea formulată și a admis-o cu consecința sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată, și se atașează scriptul acesteia, se apreciază că, în mod implicit, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională. Această interpretare se impune pentru a nu se ajunge la sancționarea părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate prin refuzul Curții de a controla norma legală criticată pentru motive care nu îi sunt imputabile (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 322 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 iulie 2015). Totuși se impune observația că potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă dispozitivul hotărârii va cuprinde soluția dată tuturor cererilor deduse judecății, fiind astfel partea cea mai importantă, esențială, a unei hotărâri judecătorești, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri.

13. Curtea Constituțională apreciază că a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 care au următorul cuprins: "Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților."

15. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparțial și egal pentru toți al justiției.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 susținând că garanțiile dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil asigurate prin dispozițiile privitoare la recursul declarat de către una dintre părțile din litigiu dispar în situația prevăzută de acest text legal care nu prevede aceleași obligații și pentru instanța de judecată. De asemenea, prin aplicarea dispoziției legale criticate se încalcă dreptul la o instanță imparțială, întrucât instanța nu mai poate fi imparțială cu privire la motive invocate chiar de ea.

18. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, prin

Decizia nr. 526 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 18 august 2006, faptul că motivele de ordine publică ce pot duce la modificarea sau casarea unei hotărâri pot fi invocate și din oficiu de instanță, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților, reglementat în alin. 2 teza a doua a art. 306 din Codul de procedură civilă, nu reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților constituționale, ci, dimpotrivă, constituie un caz de exercitare a rolului activ al judecătorului și o reafirmare a ocrotirii interesului public, dar reprezintă, în același timp, și o garanție procesuală recunoscută părților, care vor putea să își exprime punctul de vedere față de motivele de nulitate reținute din oficiu.

19. Așadar, Curtea apreciază că nu pot fi reținute criticile potrivit cărora reglementarea posibilității invocării motivelor de nelegalitate de ordine publică a hotărârilor judecătorești în cadrul căii de atac a recursului ar contraveni dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, întrucât dispoziția legală criticată îl obligă pe judecător să pună în discuția părților motivele de ordine publică invocate din oficiu, discuție ce are loc în prezența acestora sau chiar în lipsa lor, în condițiile în care toate părțile au fost legal citate, ceea ce reprezintă o expresie a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil în componentele sale privind contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor.

20. Așa fiind, nu se poate reține critica autorului excepției potrivit căreia partea interesată nu are posibilitatea formulării unor apărări pertinente pe motivul invocat de către instanță din oficiu.

21. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanța sa sau principiilor și textelor constituționale de referință (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 893 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009).

22. Curtea constată că dispozițiile legale criticate sunt conforme cu principiul consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției, atât timp cât legea asigură toate garanțiile procedurale pentru desfășurarea unui proces echitabil, iar normele legale criticate nu cuprind nicio derogare de la dispozițiile care instituie în sarcina magistratului obligația de imparțialitate.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gelu-Gabriel Manole în Dosarul nr. 52.603/3/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 mai 2016.