Decizia nr. 526/2006

Articolul II

alin. (2) și (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005: "(2) Apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la constituționalitatea art. 302^1 alin. 1 lit. b) și c), Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, iar prin

Decizia nr. 364 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 16 septembrie 2005, a constatat că, "dincolo de semnificația esențială a acestor mențiuni pentru buna administrare a justiției în faza de atac a recursului, coroborarea reglementării criticate cu dispozițiile art. 287 și cu cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la prima zi de înfățișare, în cererea de apel și, prin extindere, și în aceea de recurs, se impune concluzia că dispozițiile legale deduse controlului nu contravin normelor constituționale de referință".

II. Referitor la art. 303 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, Curtea constată că aceste prevederi nu contravin dispozițiilor constituționale conținute în art. 21.

Astfel, părțile pot indica motivele de recurs fie prin cererea de recurs, fie printr-un memoriu separat, arătând motivele de modificare sau casare a hotărârii atacate și dezvoltarea acestora. Faptul că termenul de depunere a acestor motive se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, se justifică prin aceea că, în momentul cunoașterii soluției, partea interesată poate aprecia dacă este sau nu util să declare recurs, însă motivarea acestuia nu poate fi făcută decât după redactarea integrală a hotărârii.

III. Cu privire la art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acest text de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, iar prin

Decizia nr. 475 din 22 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, au fost respinse criticile de neconstituționalitate, arătându-se că soluția astfel adoptată se înscrie în cadrul competenței conferite legiuitorului prin art. 126 alin. (2) din Constituție de a reglementa procedura de judecată, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe.

Faptul că motivele de ordine publică ce pot duce la modificarea sau casarea unei hotărâri pot fi invocate și din oficiu de instanță, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților, reglementat în alin. 2 teza a doua a art. 306 din Codul de procedură civilă, nu reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților constituționale, ci, dimpotrivă, constituie un caz de exercitare a rolului activ al judecătorului și o reafirmare a ocrotirii interesului public, dar reprezintă, în același timp, și o garanție procesuală recunoscută părților, care vor putea să-și exprime punctul de vedere față de motivele de nulitate reținute din oficiu.

IV. În ceea ce privește

art. II din Legea nr. 219/2005 , Curtea reține că și acest text de lege a mai fost supus, de numeroase ori, controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, au fost respinse criticile de neconstituționalitate, arătându-se că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." De asemenea, Curtea a reținut că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituția nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. b) și c), art. 303 alin. 1 și 2, art. 306 alin. 1 și alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă și ale

art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elisabeta Răducanu în Dosarul nr. 29.750/2005 (nr. vechi 3.364/2005) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2006.