HG nr. 1392/2003
privind darea în folosință gratuită a unui imobil, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Sport
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al
art. 17 din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, al art. 80 alin. (14) și al
art. 94 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă darea în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, Federației Române de Tenis, persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, de utilitate publică, a unui imobil situat în municipiul București, Calea Plevnei nr. 65, sectorul 1, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea reamenajării bazei sportive "Tenis Club" București.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3
Dreptul de folosință al Federației Române de Tenis asupra imobilului prevăzut la art. 1 încetează în situația în care Agenția Națională pentru Sport constată că bunul nu este folosit în conformitate cu destinația lui.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantin Diaconu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 27 noiembrie 2003. Nr. 1.392.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului proprietate publică a statului,
aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Sport,
care se dă în folosință gratuită Federației Române de Tenis
Nr. crt.
Nr. M.F.P.
Cod clasificare
Adresa imobilului care se transmite
Persoana juridică de la care se transmite imobilul
Persoana juridică la care se transmite imobilul
Caracteristicile tehnice ale imobilului
1.
40182
8.29.06
Municipiul București, Calea Plevnei nr. 65, sectorul 1
Statul român, din administrarea Agenției Naționale pentru Sport
Statul român, în folosința gratuită a Federației Române de Tenis C.I.S. nr. B/C/00027/2002
Baza Sportivă "Tenis Club" București Suprafața totală a terenului = 16.650 m2
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.