Lege · Parlamentul

Legea nr. 535/2003

privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 73/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice

prezumat în vigoare

Data actului
15 decembrie 2003
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 910 din 19 decembrie 2003
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 5.177 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OG nr. 73/2003 28 august 2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile pu…

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Se aprobă

Ordonanța Guvernului nr. 73 din 28 august 2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 20/2002

privind achizițiile publice prin licitații electronice, adoptată în temeiul

art. 1 pct. II.9 din Legea nr. 279/2003

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I punctul 1, alineatul (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"(2) Înregistrarea sau reînnoirea înregistrării în sistemul electronic ca furnizor, executant sau prestator va fi refuzată în perioada în care:

a) este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

b) nu respectă procedurile și normele de utilizare și securitate cu privire la înregistrarea sau reînnoirea înregistrării în sistemul electronic, stabilite de operatorul acestuia."

2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) În situația în care, ulterior momentului înregistrării ca furnizor, executant sau prestator, a intervenit suspendarea din sistemul electronic, în condițiile prevăzute la art. 63^1 și la art. 64, reînnoirea înregistrării va fi refuzată până la expirarea termenului de suspendare."

3. La articolul I punctul 4, articolului 20^1 va avea următorul cuprins:

"Art. 20^1. - Numărul de candidați preselectați trebuie să se încadreze între limita minimă și limita maximă a intervalului precizat în anunțul de participare sau să fie egal cu numărul precizat în anunțul de participare. Acest număr trebuie stabilit astfel încât să nu afecteze concurența reală și nu poate să fie mai mic de 3 candidați preselectați."

4. La articolul I punctul 7, articolul 64 va avea următorul cuprins:

"Art. 64. - Orice furnizor, executant sau prestator poate fi suspendat din sistemul electronic, pe o perioadă de cel mult un an, în condițiile și procedura stabilite de operatorul sistemului electronic, în următoarele cazuri:

a) este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

b) încalcă procedurile și normele de utilizare și securitate ale sistemului electronic, stabilite de operatorul acestuia;

c) refuză încheierea contractului de achiziție publică sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un contract de achiziție publică atribuit prin procedura licitației electronice, în măsura în care autoritatea contractantă poate aduce ca dovadă mijloace probante în acest sens, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe."

5. La articolul I punctul 8, articolul 64^1 se abrogă.

6. La articolul I punctul 8, articolul 64^2 va avea următorul cuprins:

"Art. 64^2. - Ulterior suspendării dispuse conform art. 63^1 și art. 64, condițiile și procedura privind reexercitarea dreptului unui furnizor, executant sau prestator de a participa la achiziții publice prin mijloace electronice se stabilesc de către operatorul sistemului electronic."

7. Articolul II va avea următorul cuprins:

"Art. II. - În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației va elabora norme metodologice în vederea punerii în aplicare a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 20/2002

privind achizițiile publice prin licitații electronice."

8. Articolul III va avea următorul cuprins:

"Art. III. - Prezenta ordonanță intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Articolul II

Ordonanța Guvernului nr. 20/2002

privind achizițiile publice prin licitații electronice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 15 decembrie 2003.
Nr. 535.
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.