Decizia nr. 473/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149/2003 , excepție ridicată de Asociația Patronală a Angrosiștilor de Cereale din România - ANCER în Dosarul nr. 278/2002 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin reprezentant, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției consideră că

Ordonanța Guvernului nr. 56/2000 ,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2000 ,

Legea nr. 39/2001 ,

Legea nr. 657/2001

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002

sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 51, art. 134 alin. (2) și art. 114 alin. (4) din Constituție. Totodată, se arată că prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2002

s-a preluat un haos legislativ, făcând nefuncționale prevederile sale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. Referitor la justificarea emiterii de către Guvern a ordonanței de urgență, se arată că Guvernul a motivat regimul de urgență al ordonanței în nota de fundamentare. De asemenea, actele normative criticate nu conțin dispoziții retroactive, acestea aplicându-se de la data intrării lor în vigoare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 278/2002, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2000 , ale

Legii nr. 39/2001

și ale

Legii nr. 657/2001 , excepție ridicată de Asociația Patronală a Angrosiștilor de Cereale din România - ANCER.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2000 , ale

Legii nr. 39/2001 , ale

Legii nr. 657/2001 , precum și ale art. 37 lit. j) și k) și ale art. 77 alin. (3) din Normele metodologice din 9 noiembrie 2001 pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2001 , contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 72 alin. (3) lit. f), art. 114 și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Pe lângă unele motive care se referă la oportunitatea reglementărilor și la eficiența acestora se susține, în esență, că, datorită neluării în considerare a termenelor de aplicare prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 56/2000 , aceasta ar încălca principiul neretroactivității legilor, ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituție. Se mai arată că această ordonanță încalcă dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție privind asigurarea de către stat a libertății comerțului, a protecției concurenței loiale, a cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Modificarea

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000

prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2000 , și nu printr-o lege, contravine dispozițiilor art. 114 alin. (5) din Constituție. Se apreciază, totodată, cu privire la această ordonanță de urgență, că nu există un caz excepțional care să justifice emiterea ei, ceea ce contravine art. 114 alin. (4) din Constituție. De asemenea, potrivit autorului excepției, ordonanța de urgență sus-amintită ar încălca și dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât creează "condiții nefavorabile valorificării tuturor factorilor de producție", precum și pe cele ale art. 15 alin. (2) din Constituție, "prin lăsarea nemodificată a termenelor de aplicare a

Ordonanței nr. 56/2000 ", motiv pentru care și

Legea nr. 39/2001

ar fi neconstituțională.

Legea nr. 657/2001

este considerată neconstituțională, fără a se indica norma constituțională încălcată.

Referitor la dispozițiile art. 37 lit. j) și k) din Normele metodologice din 9 noiembrie 2001 pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2001 , se susține că acestea încalcă art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, întrucât primul text încearcă "ocolirea încadrării unor fapte în categoria infracțiunilor considerându-le contravenții [...], deși aceste fapte sunt penale cu consecințe deosebit de grave pentru activitatea comercială", situație ce intră în sfera de reglementare a legilor organice. Totodată, dispozițiile din aceeași hotărâre a Guvernului contravin art. 49 alin. (2) din Constituție, întrucât "prevăd interdicția unei activități legale pentru o societate comercială pe acțiuni, din cauza infracțiunii comise de către administratorul său", ceea ce aduce atingere dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.

Se apreciază că toate aceste acte normative încalcă art. 134 alin. (2) lit. a), întrucât membrii ANCER "nu mai pot funcționa în condiții de normalitate și legalitate".

Autorul excepției invocă și existența unor necorelări și contradicții între actele emise de Guvern și de Parlament.

Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ consideră că excepția este neîntemeiată, întrucât "aspectele învederate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt aspecte care privesc mai mult fondul cauzei în care este contestată legalitatea

Hotărârii Guvernului nr. 1.113 din 27 noiembrie 2001 ".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepția este inadmisibilă. Se susține, în argumentarea acestui punct de vedere, că, "ulterior invocării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate [...] au fost abrogate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002

privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 18 noiembrie 2002". Față de această situație, în opinia Guvernului, devin aplicabile dispozițiile

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului arată că, deși

Ordonanța Guvernului nr. 56/2000

a fost abrogată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149/2003 , "soluția legislativă de principiu din textele de lege modificate a fost preluată în noua reglementare, fără a avea un conținut identic". În această situație, consideră Avocatul Poporului, Curtea este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Se apreciază, în punctul de vedere prezentat, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002

nu contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât nu conține nici o dispoziție cu caracter retroactiv. De altfel, arată Avocatul Poporului, autorul excepției vizează, în realitate, aplicarea în timp a dispozițiilor criticate, or, aceasta este de resortul instanței judecătorești. În acest sens, se invocă și jurisprudența Curții Constituționale. Se mai arată că nu pot face obiectul controlului de constituționalitate neconcordanțele dintre dispozițiile criticate și alte acte normative, întrucât "aceasta nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de tehnică legislativă". În legătură cu criticile privind lipsa de eficacitate și oportunitate a reglementărilor criticate, se apreciază că asupra acestora "numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute de Constituție". De asemenea, nu intră în competența Curții nici "lipsa de precizie" din actul normativ considerat neconstituțional, întrucât "controlul de constituționalitate nu poate privi omisiuni de reglementare (...), pentru că, altfel, Curtea Constituțională ar deveni legislator pozitiv, ceea ce este de neconceput".

În ceea ce privește invocarea art. 114 și a art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, în susținerea excepției, Avocatul Poporului apreciază că reglementările legale criticate nu contravin acestor prevederi constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul excepției, îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000

privind reglementarea depozitării cerealelor și semințelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, precum și ale

Legii nr. 39/2001 , de aprobare cu modificări și completări a acestei ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 13 martie 2001. Totodată, este criticată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2000

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 5 iulie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 657/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 13 decembrie 2001. De asemenea, sunt criticate dispozițiile art. 37 lit. j) și k) și ale art. 77 alin. (3) din Normele metodologice din 9 noiembrie 2001 pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 27 noiembrie 2001.

Ulterior, toate aceste acte normative au fost abrogate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141 din 17 octombrie 2002

privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 18 noiembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149 din 14 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, deși actele normative criticate de autorul excepției au fost abrogate anterior formulării excepției, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149/2003 , reglementarea de principiu a fost preluată, în substanța ei, cu îmbunătățiri, de actele normative menționate, astfel că, potrivit jurisprudenței sale, Curtea urmează a se pronunța, în lumina criticilor formulate, asupra constituționalității acestor din urmă două acte normative care sunt în vigoare.

Critica de neconstituționalitate constă în caracterul inoportun și ineficient al reglementărilor cuprinse în textele actelor la care se referă excepția ridicată. Sunt invocate, în susținerea excepției, dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 49 alin. (2), devenit art. 53 alin. (2), după revizuirea și republicarea Constituției în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 72 alin. (3) lit. f), devenit art. 73 alin. (3) lit. h), art. 114 alin. (4) și alin. (5), devenit art. 115 alin. (4) și (5), precum și alin. (7) și art. 134 alin. (2) lit. a), devenit art. 135 alin. (2) lit. a).

Aceste texte, în noua lor redactare, au următorul cuprins:

- Art. 15 alin (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 53 alin. (2): "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 73 alin. (3) lit. h): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...];

h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;";

- Art. 135 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;".

În legătură cu invocarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) și (5) din Constituție, Curtea urmează a avea în vedere condițiile prevăzute în textele constituționale în vigoare la data emiterii actelor normative care constituie obiectul excepției, al căror cuprins este în mare măsură diferit de cel al dispozițiilor art. 115 alin. (4), (5) și (7) în redactarea actuală a Constituției.

Analizând critica de neconstituționalitate referitoare la precizia, coerența, oportunitatea și eficiența reglementării criticate, Curtea reține că, potrivit competenței sale, nu se poate pronunța asupra acestor aspecte, ele fiind de resortul exclusiv al autorității legiuitoare (inclusiv al celei delegate). Conform dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "în exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului".

Din examinarea comparativă a dispozițiilor cuprinse în actele normative în vigoare cu privire la reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit și a textelor constituționale invocate în susținerea excepției, nu rezultă elemente de incompatibilitate, în sensul că ar fi fost încălcate dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 49 alin. (2), devenit art. 53 alin. (2), ale art. 72 alin. (3) lit. f), devenit art. 73 alin. (3) lit. h), art. 114 alin. (4) și (5), devenit art. 115 alin. (4), (5) și (7), și, respectiv, ale art. 134 alin. (2) lit. a), devenit art. 135 alin. (2) lit. a).

Curtea reține că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2002

și ale

Legii nr. 149/2003

nu sunt retroactive, ele aplicându-se numai de la data intrării în vigoare, și nu prevăd restrângerea vreunuia dintre drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de Constituție. Reglementările respective au ca obiect, în exclusivitate, organizarea unei activități de o reală importanță - depozitarea semințelor de consum, stabilind, în detaliu, modul de acordare a licenței de depozit, regimul certificatelor de depozit, tariful de depozitare, asigurarea depozitarului, activitatea de gradare a semințelor de consum, fondul de garantare pentru certificatele de depozit. Or, modalitatea de reglementare a acestor activități este o consecință a opțiunii autorității legiuitoare (inclusiv în cadrul delegării legislative) în aplicarea prevederilor constituționale privind legiferarea.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, devenit art. 73 alin. (3) lit. h), care prevede că infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora sunt stabilite prin lege organică, Curtea constată că

Legea nr. 149/2003

prin care a fost aprobată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002 , lege prin care au fost prevăzute infracțiuni legate de obiectul de reglementare al ordonanței, a fost adoptată cu respectarea procedurii constituționale prevăzute pentru legile organice [art. 74 alin. (1), devenit art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală].

În legătură cu susținerea că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 114 din Constituție, în vigoare la data emiterii ordonanțelor criticate, referitoare la condițiile de emitere a ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență, în sensul că, pe de o parte, nu există un "caz excepțional" care să justifice emiterea de către Guvern a ordonanței de urgență, iar pe de altă parte, nu se putea emite o ordonanță de urgență (nr. 109/2000) în timp ce

Ordonanța Guvernului nr. 56/2000 , emisă în baza unei legi de abilitare, era depusă pentru aprobare, și că Parlamentul "nu a fost convocat în sesiune extraordinară", Curtea constată că nu se poate pronunța asupra condițiilor de emitere a unor acte normative abrogate. Analizând aceste susțineri în raport cu

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2002 , Curtea reține că sunt neîntemeiate. Ordonanța de urgență a fost emisă în timpul sesiunii parlamentare ordinare și a fost ulterior aprobată de Parlament prin

Legea nr. 149/2003 , cu modificări și completări. În același timp Curtea observă că Guvernul a motivat regimul de urgență al ordonanței, în nota de fundamentare, prin "importanța domeniului pe care-l reglementează, avantajele pe care le aduce producătorilor agricoli de semințe de consum, de creșterea gradului de conservare a cantităților de semințe de consum, a calității acestora și necesitatea de a crea un sistem garantat în comerțul cu cereale pe piața internă și externă", precum și prin faptul că actele normative emise anterior "nu [erau] armonizate cu reglementările internaționale în domeniu".

În sfârșit, Curtea nu reține nici critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, devenit art. 135 alin. (2) lit. a), privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, întrucât prin conținutul ordonanței de urgență analizate nu se aduce vreo atingere acestui text constituțional. Dimpotrivă, actul normativ respectiv exprimă tocmai îndeplinirea acestei obligații ce revine statului, precum și a celei prevăzute de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, devenit art. 135 alin. (2) lit. b), conform căreia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2002

privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149/2003 , excepție ridicată de Asociația Patronală a Angrosiștilor de Cereale din România - ANCER în Dosarul nr. 278/2002 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2003.