Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1035/1990

privind înființarea Regiei autonome a apelor minerale din România

prezumat în vigoare

Data actului
21 septembrie 1990
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 107 din 26 septembrie 1990
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
6 articole · 3.544 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1990 7 august 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comercia…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Pe data prezentei hotărîri se înființează Regia autonomă a apelor minerale din România, cu sediul central în București, strada Mendeleev nr. 34 - 36.

Regia autonomă a apelor minerale din România se organizează și funcționează în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și cu regulamentul de organizare și funcționare anexa*) la prezenta hotărîre.

Regia autonomă a apelor minerale din România este persoana juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în subordinea Ministerului Resurselor și Industriei.

Departamentul geologiei din cadrul Ministerului Resurselor și Industriei este împuternicit sa reprezinte interesele statului în regia autonomă.

Articolul 2

Regia autonomă a apelor minerale din România are ca obiect de activitate:

- gestionarea fondului hidromineral al statului;

- întreținerea surselor de ape minerale, ape plate și dioxid de carbon, executarea de intervenții la surse și captări, protecția zăcămintelor hidrominerale, urmărirea și administrarea întregului fond hidromineral din România, în scopul evitării unor fenomene de degradare și poluare;

- extractia apei minerale, a apei plate și dioxidului de carbon natural de pe întreg teritoriul tarii și comercializarea acestora către societăți comerciale sau persoane fizice din țara și din străinătate;

- elaborarea de studii, proiecte și documentații în vederea punerii în valoare de noi zăcăminte de ape minerale, ape plate și dioxid de carbon natural.

Articolul 3

Regia autonomă a apelor minerale din România este imputernicita sa avizeze din punct de vedere tehnic utilizarea izvoarelor naturale de interes local, precum și proiectele de amenajări și captări ale acestora sau ale altor pierderi de ape minerale, executate prin mijloacele proprii ale întreprinderilor.

Articolul 4

Patrimoniul regiei este de 16.625.000 lei, constituit din sondele, captarile, echipamentele aferente și suprastructura acestora, aflate în dotarea unităților din subordinea Departamentului geologiei sau a prefecturilor locale, care imbuteliaza în prezent ape minerale și dioxid de carbon natural și care vor fi preluate de regie prin protocol, în termen de 30 de zile de la data prezentei hotărîri.

Valoarea patrimoniului va fi corectată după finalizarea completa a evaluării acestuia în termen de 45 de zile de la data prezentei hotărîri, dar nu mai tirziu de 10 decembrie 1990.

Articolul 5

Regia autonomă a apelor minerale din România își acoperă cu veniturile provenite din activitatea sa prevăzută la art. 2 toate cheltuielile, inclusiv dobinzile, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor și va obține profit.

Articolul 6

Pe data infiintarii Regiei autonome a apelor minerale din România, obiectul de activitate al întreprinderilor de extracție a apelor minerale înființate prin

Hotărîrea guvernului nr. 270/1990 , în subordinea Departamentului geologiei, nu va mai cuprinde extractia apelor minerale și a dioxidului de carbon natural.

PETRE ROMAN

*) Anexa se comunică unităților interesate.

PRIM-MINISTRU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.