Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 1753/2003

pentru aprobarea Codului etic al inspectorului de control fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
9 decembrie 2003
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 929 din 23 decembrie 2003
Citat de
2 acte
Citează
1 act
Structură
3 articole, 1 anexă · 15.872 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza prevederilor

art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 735/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările ulterioare,

având în vedere necesitatea îmbunătățirii relației dintre contribuabili și autoritatea fiscală,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Codul etic al inspectorului de control fiscal, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Direcția generală de revizie fiscală și de metodologie și proceduri pentru control, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili din municipiul București și din județul Ilfov vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 9 decembrie 2003.
Nr. 1.753.

Anexa CODUL ETIC

al inspectorului de control fiscal

Capitolul I Dispoziții generale

Codul etic al inspectorului de control fiscal stabilește norme etice pentru inspectorii de control fiscal care își desfășoară activitatea în Ministerul Finanțelor Publice și în unitățile sale subordonate și formulează principiile fundamentale care trebuie respectate de către toți inspectorii de control fiscal în vederea creșterii încrederii în autoritatea fiscală și a prestigiului controlului fiscal.

Normele etice stabilite în prezentul cod pornesc de la rolul și funcțiile inspectorului de control fiscal în administrația fiscală, precum și de la individualizarea funcției inspectorului de control fiscal prin caracteristici care includ:

- aptitudini profesional-intelectuale dobândite prin pregătire și instruire profesională;

- acceptarea unui cod comun de valori etice, promovat de autoritatea fiscală;

- acceptarea existenței unei îndatoriri față de societate.

Inspectorul de control fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate acționează conform prevederilor Constituției, Statutului funcționarilor publici, regulamentului de organizare și funcționare a unității din care face parte și celorlalte dispoziții legale care reglementează activitatea de control fiscal.

Codul etic al inspectorului de control fiscal se aplică la nivelul tuturor structurilor de control fiscal, respectarea prevederilor sale fiind obligatorie pentru toți inspectorii de control fiscal.

Prin prezentul cod se urmăresc asigurarea unor servicii de calitate și informarea contribuabililor asupra regulilor etice ale activității de control, de a căror respectare sunt îndreptățiți să beneficieze în relațiile cu autoritatea controlului fiscal.

Codul etic al inspectorului de control fiscal încurajează contribuabilul să contribuie activ la derularea activității de control.

Capitolul II Obiectiv

Obiectivul Codului etic al inspectorului de control fiscal îl reprezintă desfășurarea la cele mai înalte standarde de profesionalism a activității de control fiscal. Atingerea acestui obiectiv impune îndeplinirea a trei cerințe de bază.

Credibilitatea

Societatea își manifestă nevoia de credibilitate în controlul fiscal ca justificare a participării fiecărui membru al societății la formarea resurselor financiare ale bugetului de stat.

Existența unui cadru etic pe care trebuie să-l respecte inspectorul de control fiscal constituie o garanție a creșterii încrederii contribuabilului în controlul fiscal.

Profesionalism

Exercitarea funcției de inspector de control fiscal este efectuată de persoane ale căror capacități intelectuale și experiență dobândite prin pregătire le asigură competența necesară activității de control fiscal.

Calitatea serviciilor

Societatea în general și contribuabilii în special solicită efectuarea controlului fiscal la cele mai înalte cote de calitate și standarde de performanță, astfel încât să se asigure atât realizarea funcției de control fiscal, cât și derularea nestingherită a activității contribuabilului pe perioada controlului.

Capitolul III Principii fundamentale

Pe întreaga durată a controlului fiscal inspectorii de control fiscal au obligația de a acționa cu profesionalism, dovedind corectitudine și obiectivitate în relațiile cu contribuabilii și cu celelalte persoane cu care vin în contact pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

În scopul atingerii obiectivului controlului fiscal, persoanele care exercită această funcție trebuie să respecte următoarele principii fundamentale:

1. integritatea este principiul conform căruia inspectorii de control fiscal își vor exercita funcția cu onestitate, bună-credință și responsabilitate, respectând legea și acționând în conformitate cu prevederile legale și cu cerințele funcției; nu vor lua parte, cu bună știință, la nici o activitate ilegală și nu se vor angaja în acte care să discrediteze funcția de inspector de control fiscal;

2. obiectivitatea este principiul conform căruia inspectorii de control fiscal tratează toate situațiile cu care se confruntă în activitatea lor conform stării de fapt fără influențe externe.

Inspectorii de control fiscal sunt obligați:

a) să dovedească onestitate în îndeplinirea tuturor atribuțiilor de serviciu;

b) să fie obiectivi în efectuarea constatărilor și în stabilirea măsurilor luate ori propuse;

c) să evite ideile preconcepute și părtinirea;

d) să nu se lase influențați în luarea deciziilor de oferte din partea contribuabililor incompatibile cu integritatea și obiectivitatea;

e) să respingă și să informeze superiorii despre orice acte de corupție, fapte sau acțiuni ilegale;

f) să nu folosească poziția lor de funcționar public în interese particulare;

g) să nu condiționeze îndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu de obținerea unor recompense din partea contribuabilului;

h) să nu solicite, să nu primească sau să accepte cadouri, împrumuturi și orice alte valori ori servicii, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;

i) să nu se implice în activități sau înțelegeri, direct ori indirect, care ar da naștere la conflicte de interese;

j) să nu folosească bunurile sau influența entității controlate pentru rezolvarea unor probleme personale;

k) să semnaleze conducătorului ierarhic eventualele cazuri de conflict de interese în care se află ca urmare a sarcinilor de control primite;

3. legalitatea reprezintă principiul potrivit căruia orice acțiune de control fiscal poate fi efectuată, dacă este prevăzută într-un act normativ aplicabil domeniului de activitate supus procedurii de control;

4. confidențialitatea este principiul conform căruia inspectorii de control fiscal sunt obligați să nu dezvăluie informațiile pe care le primesc de la contribuabili fără o autorizare a celor în drept, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Inspectorul de control fiscal va fi prudent în folosirea și protejarea informațiilor acumulate în cursul verificării și nu va folosi informațiile și documentele de care ia cunoștință pentru nici un scop contrar legii.

Inspectorii de control fiscal au obligația să respecte confidențialitatea informațiilor dobândite în timpul activităților profesionale, în legătură cu afacerile contribuabililor. Obligația respectării confidențialității se menține chiar și după terminarea relației profesionale între inspectorul de control fiscal și contribuabil.

Inspectorul de control fiscal care dobândește informații în timpul exercitării sarcinilor de serviciu profesionale are obligația să nu folosească informația în avantajul personal sau în avantajul unei terțe părți;

5. competența este principiul conform căruia toate situațiile sunt tratate printr-un raționament profesional.

În acest scop, inspectorii de control fiscal trebuie să fie imparțiali și să aplice cunoștințele, experiența și aptitudinile necesare în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Capitolul IV Responsabilitatea

O caracteristică a funcției de inspector de control fiscal o constituie responsabilitatea acestuia față de entitățile supuse controlului fiscal.

Entitățile supuse controlului fiscal sunt persoanele fizice române și străine, societăți comerciale, companii naționale, organizații, asociații sau fundații nonprofit, instituții publice, precum și orice alte entități care desfășoară activități, potrivit legii, pe teritoriul României, contribuabili care au obligații fiscale față de bugetul de stat.

Responsabilitatea unui inspector de control fiscal față de entitățile controlate nu impune satisfacerea intereselor acestora.

Inspectorul de control fiscal trebuie să-și asume întreaga responsabilitate cu privire la constatările înscrise în procesul-verbal de control fiscal.

Capitolul V Conduita

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu inspectorii de control fiscal sunt obligați:

a) să respecte Constituția, legile țării, reglementările și normele privind controlul fiscal, regulamentul de organizare și funcționare;

b) să respecte orice dispoziție internă cu caracter oficial;

c) să manifeste loialitate față de țară și față de instituția controlului fiscal și să considere aceasta ca cel mai înalt principiu moral;

d) să respecte și să aplice principiile prezentului cod etic;

e) să nu facă discriminări în relațiile cu contribuabilii, să nu acorde privilegii acestora;

f) să nu accepte favoruri sau beneficii pentru ei înșiși sau pentru membrii familiei;

g) să nu se angajeze niciodată în relații de afaceri cu contribuabilii, persoane fizice sau juridice, direct ori indirect, relații care ar afecta îndeplinirea corectă, cinstită și cu conștiinciozitate a îndatoririlor de serviciu;

h) să se abțină, în activitatea desfășurată, de la orice comportament care ar discredita funcția de inspector de control fiscal;

i) să nu se lase influențați de interesele personale și nici de presiunile de orice fel, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;

j) să acționeze pentru combaterea fraudei, corupției, traficului ilicit de mărfuri și bunuri și a altor acțiuni ilicite;

k) să sesizeze conducătorului ierarhic cazurile în care li se cere să acționeze contrar prezentului cod;

l) să sesizeze faptele ilicite de care au luat cunoștință în exercițiul funcției.

Capitolul VI Atitudinea față de contribuabili

În relațiile cu contribuabilii inspectorii de control fiscal sunt obligați:

a) să dea dovadă de politețe, respect, disponibilitate față de problemele cu care se confruntă contribuabilii și să considere contribuabilul nu doar ca pe un plătitor de impozite și taxe, ci și ca pe un partener egal, având drepturi și obligații clar stabilite prin lege;

b) să acorde importanță și timpul necesar discuțiilor cu contribuabilii sau cu cei desemnați legal în acest sens, pentru a fundamenta constatările pe baza tuturor argumentelor contribuabilului;

c) să acorde contribuabilului o perioadă rezonabilă de timp pentru a furniza orice informații, cu excepția situațiilor în care documentele trebuie puse imediat la dispoziție;

d) să solicite contribuabilului să clarifice aspectele pentru care consideră că sunt necesare informații suplimentare;

e) să își formuleze și să își exprime independent opinia față de contribuabil, să se pronunțe cu sinceritate, concis, exprimându-și, dacă este cazul, rezervele față de argumentele contribuabilului;

f) să asigure egalitatea de tratament și să nu facă discriminare pe criterii de naționalitate, sex, origine, rasă, etnie, handicap, vârstă, religie sau convingeri politice;

g) să dea dovadă de seriozitate, profesionalism și respect față de persoanele cu care intră în relații de serviciu;

h) să dea dovadă de operativitate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, evitând să prelungească în mod inutil perioada de desfășurare a controlului;

i) să motiveze în scris deciziile luate.

Capitolul VII Comportamentul în cadrul instituției

Inspectorii de control fiscal sunt obligați:

a) să promoveze în cadrul serviciului relații bazate pe responsabilitate, loialitate, respect reciproc, colaborare și sprijin profesional;

b) să îndeplinească sarcinile de serviciu în limitele competențelor și responsabilităților atribuite;

c) să îndeplinească toate sarcinile dispuse de conducătorii ierarhici, cu condiția ca acestea să nu contravină dispozițiilor legale;

d) să acționeze întotdeauna astfel încât să nu fie afectată imaginea instituției.

Capitolul VIII Demnitatea, sprijinul profesional și mediul de lucru

1. Inspectorii de control fiscal sunt obligați:

a) să apere demnitatea funcției și să nu lezeze prestigiul autorității controlului fiscal;

b) să nu răspundă la provocările adresate de orice persoană cu care vin în contact prin natura activității, cu privire la persoanele lor, colegii sau instituția din care fac parte.

2. Inspectorii de control fiscal beneficiază:

a) de protecția legii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

b) de drepturile recunoscute de lege;

c) de sprijin pentru îmbunătățirea și perfecționarea cunoștințelor și activității lor profesionale;

d) de pregătire profesională, inițială și continuă, pe tot parcursul carierei lor;

e) de condiții de muncă de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică;

f) de dotările materiale necesare, care să le permită îndeplinirea sarcinilor de serviciu în condiții optime și cu operativitate.

Capitolul IX Respectarea normelor din prezentul cod

1. Inspectorii de control fiscal trebuie să fie conștienți de faptul că este în interesul lor să respecte prezentul cod, încălcarea acestuia conducând la suportarea consecințelor legale, cu efecte negative asupra carierei profesionale prin aplicarea de măsuri disciplinare.

2. Comportamentul inspectorilor de control fiscal trebuie să fie conform cerințelor prezentului cod.

3. În cazul în care inspectorii de control fiscal nu respectă cerințele prezentului cod sau nu pot justifica abaterile de la prevederile acestuia, vor suporta sancțiuni disciplinare potrivit prevederilor legale.

4. Dacă există indicii că faptele săvârșite de inspectorii de control fiscal întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni, conducătorii acestora vor sesiza organele abilitate ale statului.

Capitolul X Dispoziții finale

1. În vederea luării la cunoștință de către contribuabili a modului în care inspectorii de control fiscal trebuie să se comporte, Codul etic al inspectorului de control fiscal va fi pus la dispoziția contribuabililor, la solicitarea acestora, de toate structurile de control fiscal.

2. Conducerea unităților din structura autorității controlului fiscal va lua măsurile necesare pentru a se asigura că inspectorii din subordine cunosc și respectă prezentul cod în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

3. Cazurile de conduită inadecvată și măsurile adoptate vor fi popularizate în rândul inspectorilor, cu păstrarea confidențialității celor implicați.

--------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.