Decizia nr. 85/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Hosseini Seyed Mehdi în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 635D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât, cu privire la modul de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, persoana condamnată poate formula mai întâi plângere și apoi contestație, care se soluționează de către un judecător independent și imparțial, respectiv de către o instanță independentă și imparțială.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 409/A din 27 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Hosseini Seyed Mehdi cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva unei sentințe penale prin care instanța a respins ca nefondată contestația cu privire la încheierea pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate referitoare la plângerea formulată de persoana condamnată împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât sentința prin care este respinsă contestația formulată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu este supusă apelului.

6.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală vizează exclusiv o judecată pe fondul unei acuzații aduse în materie penală și nu au aplicabilitate în faza de executare a pedepselor.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Invocă, în acest sens, considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 28 noiembrie 2019 .

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „(18) Instanța se pronunță prin sentință definitivă, în ședință publică.“

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile

art. 21 din Constituție

și ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și a principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut de dispozițiile

art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 21 din Constituție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 9 martie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (14)-(18) din Legea nr. 254/2013 .

14.

Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 14 și 15, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare. Astfel, Curtea a constatat că prevederile

art. 39 din Legea nr. 254/2013

reglementează cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, precum și cu privire la contestația formulată de persoana condamnată sau de administrația penitenciarului împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluționat plângerea. Întrucât cadrul general prevăzut de dispozițiile

art. 39 din Legea nr. 254/2013

vizează o activitate ulterioară fazei de judecată - în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală -, Curtea a statuat că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. În sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la

Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin

Legea nr. 254/2013 , de exemplu, prin

Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, și prin

Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014.

15.

Așa fiind, prin

Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019 , citată anterior, paragraful 16, Curtea a constatat că, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate institui reglementări speciale, în materia executării pedepselor, referitor la folosirea căilor de atac cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate stabilite prin

Legea nr. 254/2013 , fără ca în acest mod să fie încălcate prevederile

Legii fundamentale . În acest sens, Curtea Constituțională s-a referit și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că garanțiile consacrate în materie penală de dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (Decizia din 7 mai 1990 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 16.236/90, pronunțată în Cauza Aldrian împotriva Austriei, Decizia din 22 februarie 1995 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 20.872/92, pronunțată în Cauza A.B. împotriva Elveției, Decizia din 13 mai 2003 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 59.290/00, pronunțată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franței, Decizia din 27 iunie 2006 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 28.578/03, pronunțată în Cauza Szabo împotriva Suediei, și Decizia din 23 octombrie 2012 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 498/10, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33).

16.

Totodată, prin

Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019 , mai sus menționată, paragraful 19, Curtea a constatat că atâta vreme cât persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, nu poate fi reținută pretinsa încălcare prin textul de lege criticat a prevederilor

art. 21 din Constituție

referitoare la accesul liber la justiție. De altfel, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 64.088/00, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor,

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , referitor la dreptul la un proces echitabil, este inaplicabil unei proceduri ce privește executarea unei pedepse.

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18.

Așadar, nu este supusă apelului sentința prin care instanța se pronunță cu privire la contestația formulată împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea persoanei condamnate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea textului de lege criticat, având în vedere că instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile

art. 129 , cât și cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Nicio prevedere din

Constituție

și din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu reglementează dreptul la exercitarea tuturor căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Hosseini Seyed Mehdi în Dosarul nr. 29.802/4/2017 (418/2018) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile

art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.