Ordinul nr. 213/2003
pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor privind ajutorul de stat în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Instrucțiunile din 21 mai 2004 21 mai 2004 pentru modificarea Instrucțiunilor privind ajutorul de stat în domeniul asigurării credite…
- Ordinul nr. 123/2004 21 mai 2004 privind punerea în aplicare a Instrucțiunilor pentru modificarea Instrucțiunilor privind a…
Rectificat prin 1
- Rectificarea nr. 213/2003 12 decembrie 2003 la Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 213/2003
În baza:
-
Decretului prezidențial nr. 1.075/2001
privind numirea membrilor Consiliului Concurenței;
- prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f), ale art. 28 alin. (1) și (3) și ale
art. 29 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , precum și ale
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ referitor la proiectul de Instrucțiuni privind ajutorul de stat în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt,
președintele Consiliului Concurenței emite următorul ordin:
Articolul 1
În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenței, se pun în aplicare Instrucțiunile privind ajutorul de stat în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt, prevăzute în anexa la prezentul ordin.
Articolul 2
Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenței vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin împreună cu instrucțiunile menționate vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Concurenței, Theodor Valentin Purcărea București, 12 decembrie 2003. Nr. 213.
Anexa INSTRUCȚIUNI
privind ajutorul de stat în domeniul asigurării creditelor
pentru export pe termen scurt
În temeiul
art. 28 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Concurenței adoptă prezentele instrucțiuni.
1. Introducere
1.1. Elaborarea unui cadru juridic de reglementare a disciplinei ajutorului de stat reprezintă continuarea procesului de armonizare a legislației românești cu legislația europeană, parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
1.2. Scopul autorizării de către Consiliul Concurenței a ajutoarelor acordate de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu mediul concurențial normal existent într-o economie de piață în care prețurile produselor și tarifele serviciilor sunt determinate pe baza cererii și ofertei.
2. Domeniu de aplicare
2.1. Prezentele instrucțiuni urmăresc înlăturarea distorsiunilor concurenței, cauzate de acordarea ajutoarelor de stat în domeniul asigurării creditelor pentru export, acolo unde există concurență între asigurătorii creditelor pentru export publici și cei privați. Acest sector comercial al asigurării creditelor pentru export este cel al asigurării riscurilor aferente creditelor pentru export pe termen scurt (riscuri cesibile), pentru exporturi realizate în țările enumerate în anexa la prezentele instrucțiuni.
2.2. Prezentele instrucțiuni nu se aplică în domeniul asigurării riscurilor aferente creditelor pentru export pe termen mediu și lung (care, în prezent, nu sunt considerate cesibile).
3. Termeni uzitați în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt
3.1. În sensul prezentelor instrucțiuni, asigurătorii publici ai creditelor pentru export pot fi departamente guvernamentale, companii de stat sau controlate de stat, care asigură riscurile creditelor pentru export pe termen scurt, mediu sau lung, în contul sau cu garanția statului.
3.2. Pe de altă parte, anumiți asigurători privați, care realizează doar asigurări pe termen scurt, pot fi sprijiniți de stat, prin intermediul garanțiilor sau prin aranjamente reasigurătorii echivalente, pentru anumite segmente ale activității lor. Acești asigurători pot fi, de asemenea, considerați drept publici sau susținuți public.
3.3. Asigurătorii creditelor pentru export implicați, în principal sau exclusiv, în asigurarea creditelor pe termen scurt, care nu operează în contul sau cu garanția statului ori cu aranjamente de reasigurare echivalente, vor fi considerați asigurători privați de credite pentru export.
3.4. Debitor public este orice entitate care reprezintă autoritatea publică și care nu poate fi declarat, din punct de vedere juridic sau administrativ, în faliment; în această categorie se încadrează Banca Centrală, instituții publice în subordinea Guvernului (Ministerul Finanțelor Publice) și instituții subordonate autorităților publice naționale, regionale, locale și altele similare. Cumpărător (debitor) public/guvernamental este și entitatea ale cărei obligații sunt, în întregime și necondiționat, garantate de o instituție considerată publică/guvernamentală.
3.5. Riscurile cesibile sunt riscurile comerciale și politice aferente exporturilor realizate către debitori publici și privați stabiliți în țările enumerate în anexă. Pentru aceste riscuri perioada maximă de risc (aceasta fiind perioada de producție plus perioada de credit, în termenii și condițiile stabilite la Uniunea de la Berna) este de 2 ani. Definirea riscurilor cesibile poate fi revizuită de Consiliul Concurenței, avându-se în vedere armonizarea cu legislația comunitară relevantă în domeniul asigurării creditelor pentru export.
3.6. În sensul acestor instrucțiuni, riscurile comerciale sunt definite ca fiind una dintre situațiile următoare:
a) rezilierea arbitrară a unui contract de către un debitor, adică orice decizie arbitrară luată de un debitor non-public de a întrerupe sau de a suspenda contractul, fără un motiv valabil;
b) refuzul arbitrar al unui debitor non-public de a accepta bunurile care fac obiectul contractului, fără un motiv valabil;
c) insolvabilitatea unui debitor non-public sau a garantului său;
d) neplata prelungită de către un debitor non-public sau de către garantul său a unei datorii rezultate dintr-un contract.
3.7. Riscurile politice pot fi reprezentate de:
a) dificultăți și întârzieri în transferul de devize din țara debitorului, ca urmare a unui moratoriu general privitor la datoria externă, declarat de guvernul din țara debitorului sau de guvernul unei terțe țări, prin intermediul căruia plata trebuie efectuată;
b) orice alte acțiuni ale guvernului din țara importatorului, care îl pun pe acesta în imposibilitatea de a plăti, total sau parțial, bunurile care fac obiectul contractului;
c) orice alte acțiuni ale guvernelor străine, care împiedică derularea convenției de credit sau determină întârzieri în transferul banilor;
d) război, război civil, revoluții și alte evenimente similare, în afara României, care împiedică importatorul să plătească, total sau parțial, bunurile care fac obiectul contractului;
e) toate pierderile legate de debitorii publici;
f) toate pierderile rezultând din imposibilitatea de a institui proceduri legale în țara debitorului, datorită lipsei sau proastei funcționări a sistemului legal sau judiciar în țara în cauză.
3.8. Celelalte riscuri (riscuri de catastrofă și altele) sunt în prezent considerate ca fiind necesibile, ele nefiind efectul mecanismelor pieței.
3.9. Clauza de salvgardare este o prevedere într-un acord comercial bilateral sau multilateral, prin care se permite națiunii semnatare să suspende concesiile tarifare sau alte concesii (adică să-și încalce temporar obligațiile), atunci când importurile amenință cu serioase daune producătorii interni ai bunurilor concurente.
4. Factori care distorsionează concurența în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt
4.1. Facilitățile de reasigurare acordate în cazul în care statul participă la un contract de reasigurare privat sau îl completează pot conferi asigurătorilor beneficiari un avantaj în defavoarea asigurătorilor privați care nu primesc astfel de facilități, distorsionând concurența.
4.2. Factorii care pot distorsiona concurența în favoarea asigurătorilor publici sau susținuți public, care asigură riscuri cesibile, includ:
a) garanții de stat acordate de drept sau de fapt pentru împrumuturi luate și pierderi înregistrate de asigurători. Aceste tipuri de garanții permit asigurătorilor posibilitatea de a împrumuta, cu dobânzi la nivel inferior celui practicat pe piață sau chiar fără dobândă. În plus, acestea înlătură necesitatea asigurătorilor de a se reasigura pe piața privată;
b) orice diferențieri între obligațiile asigurătorilor publici și cele ale asigurătorilor privați, în ceea ce privește constituirea de rezerve corespunzătoare. Pentru a asigura riscurile comerciale pe termen scurt, asigurătorii publici sau susținuți public trebuie să își constituie fonduri proprii pentru determinarea marjei de solvabilitate, inclusiv fonduri de garantare și provizioane tehnice (rezerve importante și de egalizare);
c) reduceri sau scutiri de impozite (ca de exemplu impozitele percepute societăților sau taxele aplicabile polițelor de asigurare);
d) acordarea de ajutoare de stat sau aportul de capital al statului. Injecțiile de capital implică elemente de ajutor de stat, cu excepția cazului în care statul acționează conform principiului investitorului privat prudent în economia de piață;
e) furnizarea de către stat de servicii, ca de exemplu punerea la dispoziție și folosirea infrastructurii statului, a serviciilor publice, precum și oferirea de informații în regim privilegiat (cum ar fi informații despre debitori furnizate de ambasade), în condiții care nu reflectă costurile reale;
f) reasigurarea de către stat, direct sau indirect, prin intermediul asigurătorilor de credite pentru export publici sau susținuți public, în condiții mai avantajoase decât cele existente pe piața privată de reasigurări, dacă acestea conduc fie la subevaluarea prețului reasigurării, fie la crearea sau menținerea artificială a unei capacități de asigurare, care nu ar fi fost disponibilă pe piața privată.
4.3. Facilitățile menționate la pct. 4.2 oferă sau pot oferi asigurătorilor de credite pentru export beneficiari un avantaj față de concurenții lor. Acordate anumitor întreprinderi, aceste avantaje financiare distorsionează concurența și constituie ajutor de stat în sensul
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare.
5. Măsurile necesare în vederea eliminării distorsiunilor concurenței în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt în privința riscurilor cesibile
5.1. Asigurătorii creditelor pentru export publici sau susținuți public vor trebui să țină gestiune și conturi separate pentru activitatea de asigurare a riscurilor cesibile și necesibile în contul sau cu garanția statului.
5.2. Consiliul Concurenței va exercita, pe baza rapoartelor semestriale prezentate de furnizorii de ajutor de stat, un control permanent asupra sistemului național de asigurare și reasigurare a creditelor pentru export pe termen scurt.
6. Condiții de autorizare a ajutoarelor de stat în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt
6.1. Ajutoarele de stat menționate la pct. 4.2 pot fi autorizate de Consiliul Concurenței dacă este îndeplinită una dintre condițiile următoare:
a) statul nu realizează decât o cotă neînsemnată din totalul reasigurărilor contractate de asigurător;
b) în cazul în care contractele de reasigurare încheiate de asigurător acoperă atât riscurile cesibile, cât și cele necesibile, reasigurarea statului aferentă riscurilor cesibile nu trebuie să depășească cuantumul care ar fi fost disponibil pe piața privată de reasigurări dacă reasigurarea s-ar fi realizat pentru aceste riscuri separat;
c) reasigurarea statului nu permite asigurătorului să asigure debitorii peste limita stabilită de reasigurătorii participanți pe piață;
d) cota de primă corespunzătoare reasigurării statului este proporțională cu riscurile preluate și este calculată pe baza tehnicilor utilizate pe piață, fiind cel puțin egală cu cea existentă pe piața privată de reasigurări, acolo unde aceasta există;
e) reasigurarea statului pentru riscurile de piață este accesibilă tuturor asigurătorilor de credite pentru export care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate.
6.2. Derogările de la principiul conform căruia un asigurător public sau susținut public nu poate acoperi riscurile cesibile aferente creditelor pentru export decât cu condiția ca acoperirea să nu conțină nici unul dintre avantajele financiare menționate în pct. 4.2 sunt autorizate în cazurile următoare.
6.2.1. În condițiile în care acoperirea riscurilor cesibile pentru creditele de export lipsește temporar din activitatea asigurătorilor privați de credite pentru export ori din a asigurătorilor de credite pentru export publici sau susținuți public, care operează în cont propriu, datorită unei insuficiențe a capacității de asigurare ori reasigurare, aceste riscuri sunt temporar considerate ca necesibile.
În astfel de circumstanțe aceste riscuri considerate temporar ca riscuri necesibile pot fi preluate de asigurătorii de credite pentru export publici sau susținuți public, care realizează asigurarea împotriva acestui tip de riscuri, în contul sau cu garanția statului. Asigurătorul va trebui, pe cât posibil, să își alinieze primele de asigurare, pentru astfel de riscuri, cu cele practicate de asigurătorii privați de credite pentru export care activează pe alte piețe, pentru riscuri similare.
6.2.2. Orice intenție de a utiliza clauza de salvgardare trebuie notificată imediat Consiliului Concurenței. Notificarea trebuie să conțină un studiu de piață care să demonstreze imposibilitatea acoperirii riscurilor pe piața privată de asigurări, justificându-se astfel recurgerea la această clauză (prin dovezi din partea a doi asigurători privați internaționali de credite pentru export, precum și de la un asigurător de credite național). De asemenea, mai este necesară o descriere a condițiilor pe care un asigurător de credite pentru export public sau susținut public intenționează să le aplice în legătură cu acoperirea unor astfel de riscuri.
După primirea notificării Consiliul Concurenței va examina dacă utilizarea clauzei de salvgardare este în conformitate cu condițiile sus-menționate și compatibilă cu
Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care Consiliul Concurenței apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite, decizia sa asupra compatibilității este limitată la 2 ani de la data deciziei, cu condiția ca situația pieței, care a justificat utilizarea clauzei de salvgardare, să nu se schimbe în această perioadă.
6.2.3. Consiliul Concurenței poate să modifice condițiile de utilizare ale clauzei de salvgardare, poate decide să sisteze sau să le înlocuiască cu un alt sistem adecvat.
7. Dispoziții tranzitorii și finale
7.1. Dispozițiile prezentelor instrucțiuni nu contravin celorlalte reglementări emise în aplicarea
Legii nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
7.2. Prezentele instrucțiuni se aplică ajutoarelor de stat acordate în domeniul asigurării creditelor pentru export pe termen scurt, notificate după intrarea în vigoare a acestora, precum și atunci când ajutoarele de stat au fost notificate înainte de intrarea lor în vigoare, dar decizia Consiliului Concurenței este ulterioară acestei date sau Consiliul Concurenței nu a emis încă o decizie.
7.3. În conformitate cu prevederile
art. 29 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, prezentele instrucțiuni se pun în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa ────────
la instrucțiuni ──────────────── LISTA țărilor cu riscuri de piață Uniunea Europeană Țările care sunt membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică Toate statele membre Australia Canada Islanda Japonia Noua Zeelandă Norvegia Elveția Statele Unite ale Americii ────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.