Decizia nr. 293/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 511/256/2019. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 502D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 503D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 8.612/232/2018.

4.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 503D/2019 la Dosarul nr. 502D/2019, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate prin

Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019. Apreciază că dispozițiile criticate trebuie coroborate cu prevederile

art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală , iar noțiunea de „hotărâre“ este expres prevăzută în

art. 551 din același act normativ , care reglementează modalitatea în care hotărârile primei instanțe rămân definitive.

7.

În continuare, arată că liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii, fiind însă un beneficiu, iar nu un drept al persoanei condamnate. Acordarea liberării condiționate este lăsată la aprecierea instanței, care verifică îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege. Textul de lege criticat este clar și previzibil, necontravenind dispozițiilor

art. 21 din Constituție

sau

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

8.

Prin încheierile din 28 februarie 2019, pronunțate în dosarele nr. 511/256/2019 și nr. 8.612/232/2018, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, excepție ridicată din oficiu de instanța judecătorească, cu ocazia soluționării unei cereri de liberare condiționată.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească susține că data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești reprezintă un termen incert, care depinde de mai multe cauze subiective. Instanța judecătorească apreciază că modalitatea de formulare a sintagmei „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“ este de natură să încalce criteriile de calitate și previzibilitate ale legii. Astfel, termenul la care se referă textul criticat depinde de mai mulți factori subiectivi, și anume: de data motivării hotărârii primei instanțe, data formulării căii de atac, data de înaintare a dosarului la instanța ierarhic superioară, data stabilirii primului termen de judecată și de data motivării instanței de control judiciar. Pentru aceste considerente, instanța apreciază că norma legală criticată contravine prevederilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 21 alin. (3) din Constituție , precum și ale

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale

art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene . Consideră că au fost implicit nesocotite dispozițiile

art. 11

și

20 din Constituție .

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât aceștia să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Din analiza

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, se poate desprinde cu ușurință înțelesul textului legal, acesta fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului

normei să prevadă modalitatea de aplicare, mai exact momentul de la care începe să curgă termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la nesocotirea dreptului la un proces echitabil, din moment ce se permite judecătorilor să interpreteze obiectiv respectiva normă în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită, și anume de la rămânerea definitivă a hotărârii. De altfel, instanța de contencios constituțional, în

Decizia nr. 255 din 17 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, a statuat că „obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților“. De asemenea, „în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de

art. 21“.

Mai mult, în virtutea prevederilor constituționale ale

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129,

legiuitorul are prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condițiile de exercitare a căilor de atac.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“

15.

Instanța judecătorească susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5),

potrivit căruia, în România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și

art. 21 alin. (3),

potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și

art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, instanța judecătorească apreciază că sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“ este neclară, deoarece nu se poate determina momentul de la care rămâne definitivă hotărârea judecătorească prin care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate. În acest context, în ceea ce privește cerințele de claritate și previzibilitate a legii, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 51, a stabilit că normele legale care privesc procesul penal trebuie să fie clare, precise și previzibile, ceea ce presupune, printre altele, și obligația legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze și să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei și cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia.

17.

Totodată, în paragraful 52 al aceleiași decizii, Curtea a reținut că previzibilitatea unui act normativ impune ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. De aceea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita.

18.

Pe de altă parte, Curtea, prin

Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, a reținut că există mai multe metode interpretative, și anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înțeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție . Astfel, Curtea a constatat că determinarea și evaluarea înțelesului normei interpretate nu se pot realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispozițiile legii din care aceasta face parte, aceasta reprezentând interpretarea sistematică a normei ( Decizia nr. 626 din 22 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 3 februarie 2021, paragrafele 32-34).

19.

Din această perspectivă, Curtea observă că dispozițiile criticate fac parte integrantă din Codul de procedură penală, astfel că acestea nu pot fi interpretate strict gramatical și izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, sensul

prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor fiind cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul actului normativ menționat (mutatis mutandis,

Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 20).

20.

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile

art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală

prevăd că, dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare.

21.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile

art. 551 din Codul de procedură penală , care stabilesc momentul de la care hotărârea primei instanțe rămâne definitivă. Astfel, inclusiv hotărârile pronunțate în materia liberării condiționate, în primă instanță, rămân definitive la data expirării termenului de introducere a contestației când nu s-a declarat contestație în termen sau când contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului. Totodată, aceste hotărâri rămân definitive la data retragerii contestației, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de introducere a contestației sau la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins contestația.

22.

Pe de altă parte, Curtea reține că durata termenului, după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită, nu trebuie să fie în toate cazurile de un an, ci acesta este lăsat la aprecierea instanței, care îl va stabili în funcție de natura condițiilor neîndeplinite și de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. În acest sens, Curtea, prin

Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, paragraful 19, a reținut că termenul fixat de instanța de judecată, după a cărui expirare cererea sau propunerea de liberare condiționată poate fi reînnoită și care poate fi de cel mult un an, este lăsat la aprecierea instanței, aspect ce se încadrează în logica mecanismului dispunerii liberării condiționate, care include o apreciere proprie a instanței cu privire la îndreptarea persoanei condamnate și la capacitatea acesteia de a se integra în societate. Această apreciere are la bază datele și informațiile din procesul-verbal, întocmit de comisia pentru liberare condiționată cu prilejul formulării propunerii de liberare condiționată, documentele care atestă mențiunile cuprinse în procesul-verbal anterior precizat, precum și orice alte informații furnizate de administrația penitenciarului, ce relevă conduita persoanei condamnate în perioada executării fracției obligatorii de pedeapsă. Prin urmare, în acord cu particularitățile fiecărei situații concrete, instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată, în condițiile în care constată că persoana condamnată nu îndeplinește condițiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabilește un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de respingere a cererii de liberare condiționată, timp pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să își îndeplinească condițiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiționată, termen a cărui lungime va fi stabilită în funcție de natura condițiilor neîndeplinite și de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o lungime minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanța de judecată învestită conform

art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală

fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condițiilor legale specifice instituției liberării condiționate.

23.

Având în vedere cele anterior menționate, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă, astfel că nu sunt încălcate cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de

art. 1 alin. (5) din Constituție

și nici prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Medgidia în dosarele nr. 511/256/2019 și nr. 8.612/232/2018 și constată că dispozițiile

art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală , cu referire la sintagma „curge de la rămânerea definitivă a hotărârii“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 mai 2021.