Instrucțiuni · Banca Națională a României

Instrucțiunile din 30 ianuarie 2004

privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României

prezumat în vigoare

Data actului
30 ianuarie 2004
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 117 din 10 februarie 2004
Citează
2 acte
Structură
37 de articole, 2 anexe · 31.969 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Categorii de entități care pot fi autorizate să efectueze operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice

Articolul 1

Operațiunile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României pot fi efectuate numai de următoarele categorii de entități - intermediari, cu îndeplinirea condițiilor legale aplicabile:

a) instituții de credit;

b) case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect unic de activitate schimbul valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice;

c) entitățile care dețin în administrare unități hoteliere și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar.

Capitolul II Locul unde se pot efectua operațiuni de schimb valutar

Articolul 2

Instituțiile de credit pot efectua operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice prin intermediul punctelor de schimb valutar înființate în incinta tuturor sediilor proprii (centrale, sucursale, agenții, puncte de lucru sau alte structuri asimilate acestora), cu respectarea prezentelor instrucțiuni și a prevederilor legale aplicabile, precum și prin puncte de schimb valutar înființate în alte spații decât în incinta sediilor proprii, cu îndeplinirea condițiilor de dotare prevăzute la art. 14.

Articolul 3

Casele de schimb valutar pot efectua operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice prin intermediul punctelor de schimb valutar.

Articolul 4

Entitățile care dețin în administrare unități hoteliere pot desfășura operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar la recepția hotelului, care este considerată în accepțiunea prezentelor instrucțiuni punct de schimb valutar.

Capitolul III Operațiunile care pot fi efectuate de entitățile prevăzute la art. 1

Articolul 5

Instituțiile de credit pot efectua următoarele operațiuni de schimb valutar:

a) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice rezidente și nerezidente, cu respectarea prevederilor regulamentului;

b) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar (cecuri de călătorie) contra monedei naționale persoanelor fizice rezidente, în conformitate cu prevederile regulamentului;

c) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naționale persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidențiate ca fiind schimbată anterior în baza unui bon fiscal (pentru schimb valutar) sau buletin de schimb valutar, după caz, precum și în limita sumelor în monedă națională pentru care există prevederi legale care permit convertirea lor în valută prin intermediul punctelor de schimb valutar;

d) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice rezidente și nerezidente, prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.

Articolul 6

Casele de schimb valutar pot efectua următoarele operațiuni de schimb valutar:

a) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice rezidente și nerezidente, cu respectarea prevederilor regulamentului;

b) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar (cecuri de călătorie) contra monedei naționale persoanelor fizice rezidente, în conformitate cu prevederile regulamentului;

c) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naționale persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidențiate ca fiind schimbată anterior în baza unui bon fiscal (pentru schimb valutar) sau buletin de schimb valutar, după caz, precum și în limita sumelor în monedă națională pentru care există prevederi legale care permit convertirea lor în valută prin intermediul punctelor de schimb valutar. Aceste operațiuni se pot efectua numai prin punctele de schimb valutar existente în punctele de control și trecere a frontierei;

d) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice rezidente și nerezidente, prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.

Articolul 7

Entitățile care dețin în administrare unități hoteliere pot efectua următoarele operațiuni de schimb valutar:

a) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice, clienți ai acestora;

b) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei naționale de la persoane fizice rezidente și nerezidente, prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar.

Capitolul IV Autorizarea entităților prevăzute la art. 1

Articolul 8

(1)

Procesul de autorizare de către Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare a efectuării operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României se referă la:

a) emiterea autorizației de funcționare pentru entitățile prevăzute la art. 1 lit. b) și pentru operațiunile de schimb valutar desfășurate de entitățile prevăzute la art. 1 lit. c);

b) atribuirea codului statistic pentru entitățile prevăzute la art. 1.

(2)

Entitățile prevăzute la art. 1 lit. a) sunt autorizate să efectueze operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României, în conformitate cu autorizația de funcționare emisă în baza legislației specifice.

Articolul 9

Entitățile prevăzute la art. 1 pot începe efectuarea operațiunilor de schimb valutar printr-un număr nelimitat de puncte de schimb valutar, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au primit autorizația de funcționare emisă de Banca Națională a României;

b) li s-a atribuit codul statistic de către Banca Națională a României pentru fiecare punct de schimb valutar;

c) au înscris codul statistic pe ștampila punctului de schimb valutar.

Articolul 10

În vederea obținerii autorizației de funcționare, solicitanții vor depune la registratura Băncii Naționale a României sau vor transmite prin corespondență o cerere de autorizare, semnată de persoane împuternicite prin actul constitutiv să reprezinte societatea sau de persoane care pot dovedi cu acte că au fost mandatate în mod expres să reprezinte societatea în relația cu Banca Națională a României, însoțită de documentația corespunzătoare (specificată în lista prevăzută în anexa nr. 2.A), după cum urmează;

a) casele de schimb valutar organizate ca persoane juridice conform

Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect unic de activitate schimbul valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice (pct. D1-D6, D8, D9, precum și D11-D13, atunci când este cazul);

b) entitățile care dețin în administrare unități hoteliere, cu respectarea condițiilor aplicabile activității de turism (pct. D1-D2, D5-D9).

Articolul 11

(1)

În vederea obținerii codului statistic, entitățile prevăzute la art. 1 vor depune la registratura Băncii Naționale a României sau vor transmite prin corespondență o cerere de atribuire de cod statistic pentru punctul de schimb valutar, însoțită de declarația prevăzută la pct. D8 din lista cuprinsă în anexa nr. 2.A și de acordul prevăzut la pct. D14, după caz.

(2)

În vederea obținerii codului statistic pentru aparatele automate de schimb valutar, entitățile prevăzute la art. 1 vor depune la registratura Băncii Naționale a României sau vor transmite prin corespondență o cerere de atribuire de cod statistic pentru punctul de schimb valutar, însoțită de declarația prevăzută la pct. D8 și de documentația prevăzută la pct. D10 din lista cuprinsă în anexa nr. 2.A.

Articolul 12

(1)

Atât la înființare, cât și pe parcursul funcționării, disponibilitățile bănești în monedă națională și/sau în valută convertibilă ale entităților prevăzute la art. 1 lit. b) trebuie să fie în echivalent de minimum 75.000 EUR. La stabilirea nivelului disponibilităților bănești în echivalent euro vor fi utilizate cursurile de schimb ale pieței valutare comunicate de Banca Națională a României în ziua anterioară datei la care se face evaluarea.

(2)

Disponibilitățile bănești pot proveni din: sumele depuse ca aport în numerar la constituirea capitalului social, alte elemente de capitaluri proprii rezultate din activitatea de schimb valutar, majorările ulterioare de capital social, precum și din împrumuturi primite exclusiv de la asociații/acționarii casei de schimb valutar, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Sumele pe care asociații/acționarii casei de schimb valutar le pun la dispoziția casei de schimb valutar sub formă de împrumuturi trebuie să provină din disponibilități proprii și nu din alte împrumuturi.

(3)

Disponibilitățile bănești pot fi păstrate în conturi curente deschise la instituții de credit din România și în casieriile caselor/punctelor de schimb valutar.

(4)

Operațiunile de schimb valutar ale caselor de schimb valutar se vor efectua numai cu disponibilitățile bănești ale acestora menționate la alin. (1).

Articolul 13

Nu pot fi înființate puncte de schimb valutar amplasate în garaje, chioșcuri, alte construcții similare, în locuri izolate, la etajele sau în subsolurile clădirilor cu destinație de locuință.

Articolul 14

Entitățile prevăzute la art. 1 lit. b) trebuie să aibă asigurată, pentru fiecare punct de schimb valutar, dotarea necesară derulării activității de schimb valutar. Prin dotare se înțelege următoarele:

a) ghișeu care să asigure izolarea casierului, precum și păstrarea și manipularea în deplină siguranță a valorilor;

b) tehnică de calcul (aparat de marcat electronic fiscal sau calculator, după caz) și programe care să asigure emiterea bonurilor fiscale (pentru schimb valutar), respectiv a buletinelor de schimb valutar, precum și evidența operațiunilor;

c) aparat de verificare a autenticității bancnotelor;

d) orice alte dotări prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv cele care asigură îndeplinirea condițiilor legale privind păstrarea în deplină securitate a valorilor.

Articolul 15

În situațiile în care entitățile prevăzute la art. 1 înființează mai multe puncte de schimb valutar la aceeași adresă, cererea de atribuire a codului statistic se va face pentru fiecare punct de schimb valutar, cu specificarea amplasării în spațiul respectiv (față de anumite repere fixe) a punctelor de schimb valutar în cauză.

Articolul 16

(1)

În termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete, Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare va remite solicitantului autorizația de funcționare/scrisoarea de atribuire a codului statistic sau va comunică în scris respingerea cererii de autorizare/atribuire a codului statistic și motivele respingerii.

(2)

În termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea autorizației de funcționare/scrisorii de atribuire a codului statistic, entitățile prevăzute la art. 1 au obligația să înceapă activitatea de schimb valutar.

Capitolul V Condiții de funcționare a entităților prevăzute la art. 1

Articolul 17

La sediul fiecărui punct de schimb valutar vor fi afișate la loc vizibil fotocopia scrisorii Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare de atribuire a codului statistic, precum și programul zilnic de funcționare ce trebuie respectat.

Articolul 18

Operațiunile de vânzare/cumpărare se fac pe bază de document de identitate legal valabil. Se interzice înscrierea în documentul de identitate a vreunei mențiuni privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar.

Articolul 19

(1)

Entitățile prevăzute la art. 1 își stabilesc în mod liber cursurile de schimb valutar, atât cele de cumpărare, cât și cele de vânzare. Pentru schimbul valutar pe bază de substitute de numerar se pot stabili cursuri de schimb valutar diferite față de cele practicate pentru numerar.

(2)

Se interzice practicarea unor cursuri de schimb valutar diferite pentru monedele și bancnotele aceleiași valute.

Articolul 20

Cursurile de schimb valutar pot fi modificate în cursul aceleiași zile lucrătoare, cu condiția afișării listei cursurilor în vigoare și înregistrării corespunzătoare în toate documentele ce stau la baza operațiunilor de schimb valutar.

Articolul 21

Listele cursurilor de schimb de vânzare/cumpărare pentru valută convertibilă și substitute de numerar, semnate de persoanele împuternicite de conducerea entităților prevăzute la art. 1, purtând ștampila acestora, vor fi afișate la loc vizibil, pe perioada programului zilnic de lucru, urmând ca la sfârșitul zilei de lucru să fie anexate la registrul tranzacțiilor.

Articolul 22

(1)

Pentru operațiunile de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar se pot încasa comisioane numai în moneda națională. Comisioanele practicate vor fi evidențiate distinct în listele de cursuri de schimb valutar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2)

În situația în care entitățile prevăzute la art. 1 nu practică comisioane, în listele cursurilor de schimb valutar se va regăsi sintagma "comision zero".

Articolul 23

(1)

Instituțiile de credit și entitățile care dețin în administrare unități hoteliere întocmesc buletine de schimb valutar, documente cu regim special, potrivit prevederilor legale aplicabile.

(2)

Buletinele de schimb valutar se întocmesc în două exemplare, un exemplar fiind înmânat clientului, iar al doilea exemplar fiind atașat la registrul tranzacțiilor.

(3)

Casele de schimb valutar întocmesc bonuri fiscale (pentru schimb valutar), în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

(4)

Pentru fiecare tranzacție se vor întocmi bonuri fiscale (pentru schimb valutar) sau buletine de schimb valutar, după caz, care trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: denumirea emitentului; adresa emitentului; codul statistic al punctului de schimb valutar; data emiterii; seria și numărul buletinului de schimb valutar/bonului fiscal (pentru schimb valutar); numele și prenumele clientului; țara clientului; documentul de identitate al clientului: tip, serie, număr; rezident/nerezident; suma încasată de la client (valută convertibilă/monedă națională); cursul de schimb valutar; comisionul; suma plătită clientului (valută convertibilă/monedă națională); semnătura casierului; ștampila punctului de schimb valutar.

(5)

Pe perioada când tehnica de calcul (aparatele de marcat electronice fiscale, calculatoarele) nu funcționează din cauze obiective, entitățile prevăzute la art. 1 vor emite buletine de schimb valutar, în condițiile prevăzute de prezentele instrucțiuni, prin oricare alte mijloace de editare. La remedierea defecțiunii, aceste buletine de schimb valutar vor fi preluate în memoria aparatelor de marcat electronice fiscale/calculatoarelor, după caz, cu efectuarea mențiunii "preluat în baza de date" pe buletinele de schimb valutar respective.

(6)

Pentru fiecare tranzacție efectuată prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar se vor emite bonuri fiscale (pentru schimb valutar) sau buletine de schimb valutar, după caz, care trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: denumirea emitentului; adresa emitentului; codul statistic al punctului de schimb valutar; data emiterii; seria și numărul buletinului de schimb valutar/bonului fiscal (pentru schimb valutar); suma încasată de la client (valută convertibilă); cursul de schimb valutar; comisionul; suma plătită clientului (monedă națională).

(7)

La solicitarea clientului, entitățile prevăzute la art. 1 vor înscrie pe versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar, după caz, seriile și numerele bancnotelor vândute acestuia.

Articolul 24

Entitățile prevăzute la art. 1 vor ține un registru zilnic al tranzacțiilor, în care vor fi evidențiate cumpărările și vânzările de valută convertibilă, pe numerar și substitute de numerar, pe feluri de valute convertibile, sumele în moneda națională plătite, respectiv încasate, precum și comisioanele practicate.

Articolul 25

(1)

La efectuarea operațiunilor de restituire de valută convertibilă către persoane fizice nerezidente, entitățile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) vor menționa pe versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar, după caz, emis la efectuarea operațiunii inițiale de cumpărare de valută convertibilă de la nerezident, suma în valută convertibilă restituită, confirmată cu semnătura lucrătorului și ștampila punctului de schimb valutar.

(2)

Originalul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar inițial va fi reținut la punctul de schimb valutar unde s-a efectuat ultima operațiune de vânzare de valută convertibilă în scopul restituirii.

(3)

La efectuarea operațiunilor de vânzare de valută către persoane fizice nerezidente, în limita sumelor în moneda națională pentru care există prevederi legale care permit convertirea lor în valută prin intermediul punctelor de schimb valutar, entitățile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) vor păstra la registrul tranzacțiilor fotocopia documentului emis de organele abilitate, document care dă dreptul efectuării schimbului valutar respectiv.

Articolul 26

Numai personalul angajat al entităților prevăzute la art. 1 are dreptul să efectueze operațiuni de schimb valutar.

Articolul 27

Activitatea de schimb valutar poate fi întreruptă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice, cu condiția comunicării la Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data întreruperii activității.

Articolul 28

Încetarea definitivă a activității casei de schimb valutar/punctului de schimb valutar va fi comunicată în scris Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare în maximum 5 zile calendaristice de la data încetării activității, cu restituirea originalului autorizației de funcționare și a scrisorii/scrisorilor de atribuire a codului statistic, după caz.

Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 29

Dispozițiile prezentelor instrucțiuni privind afișarea cursurilor de schimb valutar, afișarea comisioanelor, condițiile de siguranță și altele asemenea nu au caracter exclusiv și se completează cu orice alte dispoziții legale în materie.

Articolul 30

În situația în care se prezintă bancnote sau monede false ori contrafăcute, în vederea efectuării schimbului valutar, entitățile prevăzute la art. 1 sunt obligate să respecte procedurile legale în materie.

Articolul 31

Entitățile prevăzute la art. 1 vor lua măsuri corespunzătoare în vederea asigurării disponibilităților bănești, în monedă națională și/sau valută convertibilă, necesare satisfacerii tuturor solicitărilor de cumpărare și vânzare.

Articolul 32

(1)

Ca urmare a verificărilor efectuate sau la sesizarea autorităților statului abilitate să verifice respectarea condițiilor de funcționare a entităților prevăzute la art. 1 lit. b) și c), din care rezultă nerespectarea regulamentului, a prezentelor instrucțiuni și/sau a altor dispoziții legale aplicabile, Banca Națională a României va putea aplica sancțiunile prevăzute la art. 27 din regulament.

(2)

Entitățile prevăzute la art. 1 lit. b), a căror autorizație de funcționare a fost suspendată temporar, își pierd dreptul de a înființa noi puncte de schimb valutar pe perioada următoarelor 6 luni de la data primirii comunicării de sancționare din partea Băncii Naționale a României.

(3)

În cazul retragerii autorizației de funcționare unei case de schimb valutar, acționarii/asociații și/sau administratorii acesteia își pierd dreptul de a înființa sau de a participa la capitalul social ori de a conduce activitatea altei case de schimb valutar pentru o perioadă de 5 ani.

Articolul 33

(1)

Entitățile prevăzute la art. 1 lit. b) și c), cărora li s-a retras autorizația de funcționare și/sau codul statistic atribuit punctului/punctelor de schimb valutar, nu mai pot efectua operațiuni de schimb valutar prin punctul/punctele de schimb valutar în cauză, de la data primirii comunicării Băncii Naționale a României de retragere a autorizației de funcționare și/sau a codului statistic.

(2)

În situațiile în care entitățile prevăzute la art. 1 lit. b) și c) nu se conformează comunicării Băncii Naționale a României de retragere a autorizației de funcționare/codului statistic atribuit ori scrisoarea recomandată prin care se face comunicarea este returnată, Banca Națională a României va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea de retragere a autorizației de funcționare/scrisorii de atribuire a codului statistic.

Articolul 34

La solicitarea autorităților abilitate ale statului, Banca Națională a României va pune la dispoziția acestora informațiile privind autorizațiile de funcționare emise/codurile statistice atribuite de Banca Națională a României.

Articolul 35

Entitățile prevăzute la art. 1 lit. b), care dețin autorizații de funcționare emise de Banca Națională a României, și cele aflate în proces de autorizare la Banca Națională a României trebuie să atingă nivelul disponibilităților bănești prevăzut la art. 12 alin. (1) până la data de 4 mai 2004.

Articolul 36

(1)

Cel mai târziu până la data de 31 mai 2004, entitățile prevăzute la art. 1 lit. b), care dețin autorizații de funcționare emise de Banca Națională a României (anterior și ulterior publicării instrucțiunilor) și care au/și-au completat disponibilitățile bănești la nivelul prevăzut la art. 12 alin. (1) și încă nu au fost reautorizate potrivit

Circularei Băncii Naționale a României nr. 31/2003

pentru modificarea și completarea

Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/1997

privind efectuarea operațiunilor valutare, cu modificările și completările ulterioare, vor solicita reautorizarea de către Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare.

(2)

Cererea de reautorizare va fi însoțită de următoarele documente:

a) dovada existenței disponibilităților bănești în monedă națională și/sau în valute convertibile, în conturile deschise la instituții de credit din România și/sau în casieriile casei de schimb valutar/punctelor de schimb valutar;

b) extrasul din registrul societăților, emis de oficiul registrului comerțului cu cel mult 30 de zile calendaristice înainte de data depunerii cererii de reautorizare la Banca Națională a României;

c) fotocopia ultimei autorizații de funcționare emise de Banca Națională a României.

(3)

În termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete, conform alineatului precedent, Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare va proceda la reautorizarea caselor de schimb valutar prevăzute la alin. (1), dacă sunt îndeplinite prevederilor prezentelor instrucțiuni.

(4)

Începând cu termenul prevăzut la art. 35, casele de schimb valutar care dețin autorizații de funcționare emise de Banca Națională a României și care nu și-au completat disponibilitățile bănești la nivelul prevăzut la art. 12 alin. (1) își vor înceta definitiv activitatea de schimb valutar, iar în maximum 15 zile calendaristice vor notifica în scris aceasta Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare, cu restituirea originalului autorizației de funcționare în cauză, urmând a fi radiate din evidențele Băncii Naționale a României privitoare la casele de schimb valutar autorizate de Banca Națională a României.

(5)

Caselor de schimb valutar care nu au solicitat reautorizarea ori celor care nu au fost reautorizate deoarece nu au îndeplinite condițiile prevăzute de prezentele instrucțiuni, precum și celor care nu vor notifica încetarea definitivă a activității de schimb valutar li se va retrage autorizația de funcționare și vor fi radiate, din oficiu, din evidențele Băncii Naționale a României privitoare la casele de schimb valutar autorizate de Banca Națională a României.

Articolul 37

(1)

Până la data de 4 mai 2004, entitățile care dețin în administrare unități hoteliere și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valută convertibilă vor solicita reautorizarea Băncii Naționale a României - Direcția reglementare și autorizare. Cererea de reautorizare va fi însoțită de documentele prevăzute la pct. D1, D2, D5-D9, din lista cuprinsă în anexa nr. 2A, precum și de fotocopia ultimei autorizații de funcționare emise de Banca Națională a României.

(2)

În termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete, conform alineatului precedent, Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare va proceda la reautorizarea entităților care dețin în administrare unități hoteliere și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar, dacă sunt îndeplinite prevederile prezentelor instrucțiuni.

(3)

Entităților care dețin în administrare unități hoteliere și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar, care nu au solicitat reautorizarea, ori celor care au solicitat reautorizarea, dar nu au îndeplinit condițiile prevăzute de prezentele instrucțiuni, precum și celor care nu vor notifica încetarea definitivă a activității de schimb valutar li se va retrage autorizația de funcționare și vor fi radiate, din oficiu, din evidențele Băncii Naționale a României.

Anexa 2 A

LISTA

documentelor necesare obținerii autorizației Băncii Naționale a României

D1 - certificatul constatator/extrasul din registrul societăților, emis de oficiul registrului comerțului cu cel mult 30 de zile calendaristice înainte de data depunerii cererii de autorizare/notificare la Banca Națională a României, conținând cel puțin informații privind obiectul de activitate (cu precizarea codului CAEN), capitalul social, identitatea acționarilor/asociaților societății comerciale.

D2 - copia legalizată/certificată a certificatului de înregistrare emis de către oficiul registrului comerțului.

D3 - dovada posesiei spațiului de lucru destinat exclusiv schimbului valutar, cu acces public direct și adresă identificabilă. Se consideră în posesia casei de schimb valutar acele spații dobândite cu acte legale și pentru care s-au efectuat înregistrările și s-au obținut toate avizele, potrivit prevederilor legale aplicabile, inclusiv acordul proprietarului pentru desfășurarea activității de schimb valutar, în situația în care contractul prin care s-a dobândit posesia spațiului nu este încheiat direct cu proprietarul acestuia.

D4 - dovada existenței capitalului social vărsat și a disponibilităților bănești în monedă națională și/sau în valută convertibilă, în contul casei de schimb valutar. Pentru entitățile prevăzute la art. 1 lit. b), la momentul autorizării dovada se va face printr-un extras de cont eliberat la data depunerii documentației de autorizare la Banca Națională a României.

D5 - dovada existenței cel puțin a unui cont deschis la o instituție de credit.

D6 - certificatele de cazier judiciar ale personalului de conducere și ale celui angajat în activitatea de schimb valutar, care nu trebuie să conțină mențiuni referitoare la condamnări penale pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive.

D7 - certificatul de clasificare și brevetul de turism pentru persoana fizică ce asigură conducerea structurii de primire turistice, emise de autoritatea competentă.

D8 - declarația pe propria răspundere, semnată de persoane împuternicite prin actul constitutiv să reprezinte societatea sau de persoane care pot dovedi cu acte că au fost mandatate în mod expres să reprezinte societatea în relația cu Banca Națională a României, din care să rezulte că sunt îndeplinite toate prevederile legale aplicabile activității de schimb valutar pentru persoane fizice. Modelul declarației este prezentat în anexa nr. 2.B.

D9 - orice alte documente solicitate de Banca Națională a României - Direcția reglementare și autorizare, dacă este cazul.

D10 - documentația tehnică a aparatului automat de schimb valutar.

D11 - contractul încheiat de casa de schimb valutar cu o instituție de credit autorizată să funcționeze în România, care este agent al unei entități emitente de cecuri de călătorie sau este emitentă de cecuri de călătorie.

D12 - normele și procedurile interne de lucru privind derularea operațiunilor de depozitare, vânzare-cumpărare și decontare a cecurilor de călătorie.

D13 - declarația pe propria răspundere a administratorilor casei de schimb valutar referitoare la faptul că dispun de mijloacele și tehnicile necesare desfășurării în condiții corespunzătoare și de siguranță a operațiunilor cu cecuri de călătorie.

D14 - acordul casei centrale, în cazul cooperativelor de credit, pentru înființarea punctului de schimb valutar.

Anexa 2 B

Denumirea entității ...................

Adresa ................................

DECLARAȚIE

În vederea desfășurării operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice la punctul de schimb valutar ce urmează a se înființa la adresa .................................

.................................................................

.................................................................

.................................................................

.................................................................,

vă rugăm să ne luați în evidență prin atribuirea codului statistic.

Precizăm că punctul de schimb valutar menționat respectă prevederile Instrucțiunilor privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României.

Numele și prenumele ...................

Semnătura autorizată ..................

Data ..................................

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.