Decizia nr. 571/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea 22 Decembrie 1989 Prod - S.R.L. din satul Bibești, județul Gorj, în Dosarul nr. 2.940/317/2017 al Judecătoriei Târgu Cărbunești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.096D/2018.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere și jurisprudența Curții Constituționale prin care sa constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 221 din 9 aprilie 2019 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 4 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.940/317/2017, Judecătoria Târgu Cărbunești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea 22 Decembrie 1989 Prod - S.R.L. din satul Bibești, județul Gorj, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată încalcă
art. 71 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990
referitor la faptul că persoana fizică ce are atât calitatea de administrator, cât și de asociat unic în cadrul unei societăți cu răspundere limitată poate mandata o altă persoană fizică ce nu este avocat sau consilier juridic pentru a reprezenta interesele unității comerciale doar dacă această facultate i s-a acordat în mod expres. Or, potrivit actului constitutiv (statut) al societății cu răspundere limitată, asociatul are acest drept în mod expres, putând delega orice persoană fizică ce nu are calitatea de avocat sau consilier juridic. Astfel, dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la apărare al persoanei juridice, care este obligată să încheie un contract de asistență juridică cu un avocat sau să angajeze o persoană în calitate de consilier juridic, împotriva reprezentantului de drept al societății. Prin angajarea unui avocat sau consilier juridic se intervine în decizia asociatului unic.
6.
Apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale în măsura în care persoana juridică ce deține atât calitatea de administrator, cât și de asociat unic poate transmite dreptul de reprezentare unei persoane fizice care nu este avocat sau consilier juridic.
7.
Judecătoria Târgu Cărbunești apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.“
12.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese faptul că autoarea acesteia invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale
art. 24
- Dreptul la apărare.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin
Decizia nr. 257 din 24 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 9 august 2018, paragrafele 13-15, sau prin
Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, paragrafele 18-20, Curtea a constatat că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanță sau în soluționarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, legea le recunoaște persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părți într-un proces posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale și de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie prin intermediul unui reprezentant. În unele cazuri, reprezentarea este obligatorie, fiind de natură legală. Astfel, persoanele fizice lipsite de capacitate de exercițiu vor fi întotdeauna reprezentate în instanță, după caz, de către părinți sau tutori. În ceea ce privește persoanele juridice, reprezentarea legală este necesară în considerarea naturii specifice a acestor subiecte de drept, caracterizate printr-o imposibilitate obiectivă de a participa în mod direct și nemijlocit la raporturile sociale. De aceea,
art. 209 din Codul civil
stabilește regula potrivit căreia persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, adică prin persoanele fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. În același sens sunt și dispozițiile considerate de autorul excepției a fi încălcate prin
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă , respectiv cele ale
art. 71 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, potrivit cărora „Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres“.
14.
Așadar, alături de această reprezentare legală, persoanele juridice pot beneficia și de o reprezentare convențională, care, așa cum precizează textul de lege criticat și în cauza de față, se poate realiza în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Faptul că legiuitorul a redus posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor juridice în fața instanțelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție, de vreme ce reprezentarea convențională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-și permanent posibilitatea de a sta în justiție prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigențele impuse de prevederile
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă , persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acțiuni și de a formula cereri, de a ridica excepții și a propune probe, precum și de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal. Ca atare, nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare.
15.
Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile citate își mențin valabilitatea și în cauza de față.
16.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea 22 Decembrie 1989 Prod - S.R.L. din satul Bibești, județul Gorj, în Dosarul nr. 2.940/317/2017 al Judecătoriei Târgu Cărbunești și constată că dispozițiile
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Cărbunești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.