Decizia nr. 678/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Daniel Duță în Dosarul nr. 1.938/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.747D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde autorul excepției. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În argumentarea neconstituționalității textului de lege criticat susține că sintagma „hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul prevederilor

art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

încalcă principiul egalității în drepturi și îngrădește dreptul de acces liber la justiție. Arată că, în practică, această sintagmă este interpretată în mod subiectiv de către judecători atunci când aceștia apreciază dacă o hotărâre evocă fondul sau nu. De aceea, susține că ar trebui înlăturată această condiție care reprezintă un formalism lipsit de obiectivitate, din cauza căruia cel care se consideră nedreptățit nu are posibilitatea de a exercita această cale de atac. Apreciază că cererea de revizuire ar trebui să poată fi exercitată de toți cetățenii, indiferent de evocarea sau nerevocarea fondului.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Precizează că reglementarea condițiilor de exercitare a căilor ordinare sau extraordinare de atac este atributul legiuitorului și, odată stabilite, acestea se aplică tuturor persoanelor care doresc să uzeze de căile de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 4 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.938/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Daniel Duță într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de obligare a pârâtului Serviciul Român de Informații să emită anumite acte și să furnizeze anumite informații referitoare la raportul de serviciu al autorului excepției în cadrul acestei instituții.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prin imposibilitatea de a obține revizuirea unei hotărâri care nu este pronunțată asupra fondului sau nu

evocă fondul se încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Reglementarea condiției evocării fondului, ca o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire a unei hotărâri judecătorești, obstrucționează accesul liber la justiție, legiuitorul impunând o condiție procedurală de exercitare a acțiunii contrară dispozițiilor constituționale. Câtă vreme

art. 21 din Constituție

garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. În acest context, sintagma „hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac menționate și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție. Prin excluderea de la posibilitatea revizuirii a hotărârilor rămase definitive, dar care nu vizează fondul, se ajunge la situația în care justițiabilul nu poate beneficia de un instrument eficient pentru protejarea drepturilor sale constituționale. Dispozițiile legale criticate contravin și principiului egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru ca de dispozițiile legale criticate să beneficieze doar o categorie de justițiabili în ceea ce privește declararea căii de atac a revizuirii, în funcție de împrejurarea că hotărârea definitivă pronunțată de instanță evocă sau nu fondul.

7.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine normelor constituționale și convenționale invocate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1.

s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;“.

12.

Curtea constată că din motivarea excepției rezultă că autorul acesteia critică, sub aspectul constituționalității, doar sintagma „hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“, aceasta urmând să formeze obiect al controlului de constituționalitate.

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Legea fundamentală

cuprinse în

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare și

art. 147 alin. (4)

privind efectul general obligatoriu și numai pentru viitor al deciziilor Curții Constituționale, precum și celor ale

art. 13 - Dreptul la un remediu efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține, în esență, că se îngrădește dreptul de acces liber la justiție și se încalcă principiul egalității în drepturi prin reglementarea condiției ca hotărârile judecătorești împotriva cărora este introdusă calea de atac a revizuirii să fie pronunțate asupra fondului sau să evoce fondul.

15.

Față de aceste critici, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat, în mod constant, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe procedurale. De asemenea, Curtea a subliniat că

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens,

deciziile nr. 99 din 23 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000,

nr. 230 din 16 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000,

nr. 226 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004,

nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005,

nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau

nr. 967 din 20 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

16.

În materia revizuirii, în virtutea legitimării sale constituționale de a adopta norme de procedură, conferită de

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul a configurat modalitatea de exercitare a acesteia, permițând persoanelor interesate să solicite revizuirea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Sub acest aspect, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, paragraful 14, că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, menită, în esență, să corecteze erorile de fapt. Aceasta a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce privește hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, prin care judecătorul cauzei se pronunță asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acțiunea introductivă de instanță este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluționarea excepțiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanța să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanțiale privitoare la dreptul pretins de reclamant.

17.

Revizuirea vizează, așadar, remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. De aceea, categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii sunt reprezentate, în principal, de hotărârile judecătorești prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, și nu în baza unei excepții care, odată admisă, face de prisos analiza fondului. Cu titlu de excepție și

pentru motivele limitativ prevăzute de

alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă , pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea

Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18).

18.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestație în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituite obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii (a se vedea, de exemplu,

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,

deciziile nr. 622 din 26 iunie 2007,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007,

nr. 590 din 4 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010,

nr. 1.137 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau

nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

19.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate presupune restricții, care sunt admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea, în acest sens, de exemplu, hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunțate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, paragraful 26,

Lungoci împotriva României , paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Sub acest aspect, este de reținut că nici

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac,

art. 13

din aceasta consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Doar în materie penală este impusă, prin prevederile

art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , reglementarea în legislațiile naționale a unui dublu grad de jurisdicție. Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de altfel, în jurisprudența sa, cu titlu general, că statele nu sunt obligate să stabilească un anumit număr al căilor de atac, cu excepția celui de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală, neexistând obligativitatea extinderii acestui din urmă principiu și în materie civilă.

20.

Referitor la pretinsa diferență de tratament juridic invocată de autorul excepției, Curtea a reținut că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor (a se vedea, în acest sens, de exemplu,

deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau

nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Or, această condiție este îndeplinită de reglementarea cuprinsă în textul de lege criticat, toate persoanele interesate având posibilitatea de a formula calea de atac a revizuirii împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atâta vreme cât este incident unul dintre cazurile de revizuire enumerate de

art. 509 din Codul de procedură civilă .

21.

Cele statuate în jurisprudența citată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Duță în Dosarul nr. 1.938/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma „hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă

este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2021.