Decizia nr. 6/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 și 520 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal răspund autorii excepției Vasile Șălariu și Lucia Șălariu, reprezentați prin avocat Romul Vonica, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepției solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată, arătând că prin dispozițiile criticate debitorul este lipsit de posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva actului de adjudecare (deși acest drept era prevăzut anterior modificării Codului de procedură civilă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 ), în prezent, calea de atac fiind reglementată numai în favoarea adjudecatarului. Totodată, arată că dispozițiile criticate permit înstrăinarea proprietății debitorului fără să-i garanteze acestuia acțiunea în justiție, având în vedere că actul îndeplinit de un executor judecătoresc - și anume, actul de adjudecare - nu este supus controlului exercitat de către instanțele judecătorești. Astfel, se încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 41 referitoare la protecția proprietății private, ale art. 125 alin. (1) referitoare la instanțele judecătorești, precum și ale art. 128 privitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, în opinia autorilor excepției, dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul oricărei persoane la proprietate și interdicția lipsirii în mod arbitrar de proprietate, ale art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale în cazul încălcării unor drepturi sau libertăți recunoscute de convenție, pe cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la convenție privind dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale, precum și pe cele ale art. 14 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, referitoare la egalitatea oamenilor în fața instanțelor judecătorești și dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, apărătorul autorilor excepției susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția revizuită, deoarece au fost modificate printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, care a fost adoptată fără să existe un caz excepțional, invocând în acest sens și

Decizia Curții Constituționale nr. 83/1998 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind, pe de-o parte, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituționale ale art. 114 alin. (4), iar pe de altă parte, că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, întrucât acestea instituie norme speciale de procedură, elaborate de legiuitor în considerarea unor situații speciale și care reprezintă reale garanții procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.217/2003, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 și 520 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) și (3), art. 125 alin. (1) și art. 128 din Constituție, precum și reglementărilor cuprinse în art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din primul Protocol adițional la convenție și art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Autorii excepției critică aceste norme procedurale, în principal, pentru că nu prevăd pentru debitor vreo cale de atac împotriva actului de adjudecare, acest drept fiind prevăzut în favoarea altor persoane, pentru că permit înstrăinarea proprietății debitorului fără să garanteze dreptul acestuia la acțiunea în justiție împotriva acestui act, pentru că actele îndeplinite de executorii judecătorești nu sunt supuse controlului instanței judecătorești și pentru că nu asigură un proces echitabil pentru debitor, care nu poate ataca în justiție actul îndeplinit de executorul judecătoresc. Autorii excepției consideră că textele legale criticate sunt neconstituționale și pentru faptul că au fost introduse sau modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, adoptată cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție, deoarece nu a existat cazul excepțional care să impună modificarea Codului de procedură civilă printr-o ordonanță de urgență.

Tribunalul Iași, contrar dispozițiilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu și-a exprimat opinia în legătură cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

se stabilesc "pentru desfășurarea procesului civil, inclusiv a executării silite, reguli, drepturi, obligații și garanții procesuale, egale pentru toți justițiabilii ce au aceeași poziție procesuală, în realizarea acelorași categorii de drepturi și interese legitime". Debitorii urmăriți au la dispoziție suficiente mijloace procedurale pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. Dreptul executorului judecătoresc de a intră în încăperile deținute de debitor se întemeiază pe prevederile art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituție. Actul de adjudecare se întocmește de executorul judecătoresc după finalizarea adjudecării, pe baza procesului-verbal de licitație, deci în momentul când și pentru debitor a expirat termenul de contestare a licitației. Astfel, este firesc ca actul de adjudecare să poată fi atacat numai de terții îndreptățiți la cererea de evicțiune, nu și de debitor. Constituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

a fost constatată de Curtea Constituțională și prin

Decizia nr. 247/2002 .

Avocatul Poporului apreciază că toate dispozițiile legale criticate prin excepția ridicată sunt constituționale. Aceste dispoziții legale nu instituie diferențe de tratament juridic, privilegii ori discriminări între creditor și debitor, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție nefiind încălcate. Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea prevederilor art. 21, 125 și 128 din Constituție, întrucât nu se aduce îngrădire dreptului nici unei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, textele de lege criticate fiind norme de procedură speciale, elaborate de legiuitor pentru o situație specială. Obligația depunerii unei cauțiuni nu este de natură să lezeze drepturile prevăzute de art. 41 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, ci constituie o garanție pentru exercitarea cu bună-credință a dreptului de a se adresa justiției.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 și ale art. 520 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 384^1 : "În vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forța publică.

În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menționate la alin. 1. Instanța se pronunță de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin hotărâre irevocabilă și executorie.";

- Art. 449: "În cazul vânzărilor făcute în condițiile prezentei secțiuni nu este admisibilă nici o cerere de desființare a vânzării împotriva terțului adjudecatar care a plătit prețul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desființată, dacă există temei de nulitate.";

- Art. 516 pct. 8: "După plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut de art. 515, dacă imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele mențiuni: [...] 8. mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și faptul că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă;";

- Art. 518: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului.

Prin intabulare adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară.

De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Dacă prețul de adjudecare se plătește în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

Ipotecile și celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, afară de cele pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 509 alin. 4, toate notările făcute cu urmărirea silită, precum și interdicția de înstrăinare sau de grevare, dacă există.

Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata prețului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviințarea creditorilor urmăritori, înainte de plată integrală a prețului.";

- Art. 519: "Locațiunea și celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în ființă sau, după caz, încetează, potrivit legii. Plățile făcute înainte de scadență de către locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispozițiilor art. 498 alin. 3.";

- Art. 520: "Orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripție curge și împotriva dispăruților, minorilor și persoanelor puse sub interdicție."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) și (3), art. 114 alin. (4), art. 125 alin. (1) și art. 128, care, în urma revizuirii și republicării Constituției României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (1), (2) și (3), art. 115 alin. (4), art. 126 alin. (1), respectiv art. 129, având în prezent următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 44 alin. (1), (2) și (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.";

- Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.";

- Art. 126 alin. (1): "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.";

De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin și următoarelor prevederi din acte internaționale:

- Art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții.

2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.";

- Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]";

- Art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.";

- Art. 1 pct. 1 din primul Protocol adițional la convenție: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.";

- Art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: "Toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor și curților de justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. [...]"

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Referitor la motivele de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor legale criticate, introduse, modificate sau completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , Curtea constată că aceste motive trebuie analizate în raport cu prevederile constituționale în vigoare la momentul adoptării respectivei ordonanțe de urgență a Guvernului, iar nu în raport cu cele existente în momentul soluționării excepției de neconstituționalitate, așa cum fără temei susțin autorii acesteia.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

a fost adoptată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 429 din 23 octombrie 2003

de revizuire a Constituției României și, ca atare, constituționalitatea extrinsecă a acesteia va fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, în vigoare în momentul adoptării sale.

Curtea s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

prin

Decizia nr. 247 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002, constatând că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție. Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

II. În ceea ce privește critica pentru motive de neconstituționalitate a unor dispoziții legale din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorii excepției au în vedere faptul că nu sunt prevăzute căi de atac, pe care să le exercite debitorul, împotriva actelor executorului judecătoresc, respectiv a actului de adjudecare.

Curtea constată că dispozițiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, în aceeași poziție procesuală, respectiv de debitor ale cărui bunuri sunt urmărite prin măsuri de executare silită, pe baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări și, ca atare, este nefondată critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Totodată, Curtea observă că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și nu sunt contrare nici prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (1) și ale art. 129 referitoare la realizarea justiției, respectiv la dreptul de exercitare a căilor de atac. Până la întocmirea actului de adjudecare, procesul a trecut prin mai multe faze, în care și debitorul a avut posibilitatea exercitării tuturor drepturilor. Obligația de plată a fost stabilită în cadrul unui proces în care toate părțile au putut exercita dreptul la apărare, inclusiv căile legale de atac. Neîndeplinirea de bunăvoie a obligației de plată a determinat executarea silită, iar în această fază procesuală debitorul poate face contestație la executare împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare, cale de atac care se soluționează de către instanțele judecătorești. De asemenea, debitorul poate contesta și licitația organizată pentru vânzarea bunurilor, putând cere și desființarea vânzării dacă a existat fraudă din partea terțului adjudecatar. Actul de adjudecare finalizează procedura de executare silită și este firesc ca în baza acestuia să opereze transferul dreptului de proprietate, cu toate efectele sale. În această situație numai terțul lezat în drepturile sale poate promova cerere de evicțiune.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, republicată, referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că executarea silită a unei obligații de plată rezultă dintr-un titlu executoriu legal, această executare nefiind de natură să lezeze dreptul de proprietate al celui obligat la plată. Prin această măsură se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului.

Referitor la dispozițiile art. 384^1 din Codul de procedură civilă, care prevăd că în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligației de plată și când debitorul nu consimte la intrarea în încăperile sale a executorului judecătoresc, acesta intră cu forța publică, Curtea constată că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituție, republicată, pentru executarea unei hotărâri judecătorești, se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilității domiciliului.

În ceea ce privește reglementările internaționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la exercitarea dreptului la apărare și a căilor de atac, precum și la dreptul de proprietate, invocate de autorii excepției, acestea sunt cuprinse în mod corespunzător și în prevederile Constituției României. Prin urmare, nereținându-se încălcarea vreunei norme constituționale, nu se poate reține nici nerespectarea prevederilor din reglementările internaționale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 și 520 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Vasile Șălariu și Lucia Șălariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2004.