Decizia nr. 36/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucian Turcuț în Dosarul nr. 1.605/2003 al Judecătoriei Beiuș. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 487D/2003 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și 160^4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aurel Constantin și Paraschiva Keresteș în Dosarul nr. 349/2003 al Tribunalului București - Secția I penală. La apelul nominal răspunde autorul excepției Aurel Constantin, personal și asistat de reprezentantul Societății civile de avocați Vlădoiu & Vlad, Paraschiva Keresteș, reprezentată de aceeași societate civilă de avocați, precum și părțile Bogdan Alexandru Tîrcă și Ekrem Turhan, cetățean turc, asistat de interpretul Mustafa Mehmet, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Părțile prezente nu se opun conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, dispune conexarea Dosarului nr. 487D/2003 la Dosarul nr. 473C/2003, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform căruia "Procedura jurisdicțională [...] se completează cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură [...] poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o".

Având cuvântul, pentru autorii excepției, reprezentantul Societății civile de avocați Vlădoiu & Vlad depune la dosar concluzii scrise prin care se solicită admiterea excepției și constatarea că "interpretarea, în acord cu Constituția, a dispozițiilor art. 160^2 și 160^4 din Codul de procedură penală este în sensul că cele două instituții juridice sunt aplicabile oricărui inculpat arestat, indiferent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege". În cuvântul său, Aurel Constantin arată că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Partea Bogdan Alexandru Tîrcă solicită judecata în stare de libertate.

Partea Ekrem Turhan, prin interpret, arată că nu are legătură cu acuzațiile ce i se aduc, solicitând judecata în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, arătând că textele legale criticate au mai format anterior obiectul controlului de constituționalitate, Curtea statuând că acestea sunt constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 7 octombrie 2003 și din 10 iulie 2003, pronunțate în dosarele nr. 1.605/2003 și nr. 349/2003, Judecătoria Beiuș, respectiv Tribunalul București - Secția I penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, respectiv, art. 160^2 și 160^4 din același cod, excepție ridicată de Lucian Turcuț, respectiv de Aurel Constantin și Paraschiva Keresteș, inculpați în dosarele menționate.

În motivările excepției, având un conținut asemănător, autorii excepției susțin că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (7) [în prezent alin. (10)] din Constituție, potrivit cărora persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, fără vreo condiție. Or, legea procesual penală prevede că persoanele arestate pentru infracțiuni sancționate cu pedepse cu închisoare mai mare de 12 ani nu pot fi liberate provizoriu sub control judiciar sau pe cauțiune.

Judecătoria Beiuș opinează că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici unei prevederi constituționale, deoarece legiuitorul are dreptul să stabilească condițiile în care pot fi luate măsurile procesuale, oricare ar fi acestea. În fapt, autorul excepției - Lucian Turcuț, fusese arestat preventiv pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de șantaj și violare de domiciliu, iar critica sa viza, în special, dispozițiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedură penală, care interzic liberarea provizorie a învinuitului sau inculpatului recidivist.

Tribunalul București - Secția I penală opinează în sensul că excepția este întemeiată, deoarece Constituția prevede dreptul oricărei persoane arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, fără să prevadă vreo condiție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arată că asupra constituționalității normelor procesuale penale, care prevăd condițiile de acordare a liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, în raport cu prevederile art. 23 alin. (7) [în prezent alin. (10)] din Legea fundamentală, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri, precizând că prevederile constituționale stabilesc dreptul persoanei arestate preventiv de a cere liberarea provizorie, drept ce se realizează însă în condițiile legii. Guvernul mai arată că, deși art. 23 alin. (10) din Constituție, republicată, nu prevede nici o condiție restrictivă pentru luarea acestei măsuri procesuale, dreptul de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condițiile legii, potrivit regulilor de procedură penală. Legiuitorul are competența exclusivă de a stabili condițiile ce trebuie respectate de persoana arestată preventiv pentru a beneficia de liberare provizorie, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 53 alin. (1) din Constituție, republicată. Prin urmare, este atributul constituțional al legiuitorului ca, din rațiuni de politică penală, să restrângă sfera de aplicare a măsurii liberării provizorii, prin interzicerea acesteia în cazul săvârșirii unor infracțiuni grave. În concluzie, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituțional al persoanei arestate, de a cere luarea uneia dintre măsurile procesuale în discuție, se poate exercita numai în condițiile prevăzute de lege, în speță de Codul de procedură penală, fiind dreptul constituțional al legiuitorului [art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată] să le stabilească. Se citează, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume, deciziile nr. 340/2003 și nr. 15/2001.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 160^2 și art. 160^4 din Codul de procedură penală, care au fost modificate prin

Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Prin

art. XI al Legii nr. 281/2003 , s-a prevăzut că dispozițiile acesteia, privitoare la arestarea preventivă și la percheziție, se aplică de la data intrării în vigoare a legii, iar celelalte, între care și cele ale art. 160^2 și 160^4 , urmând să fie puse în aplicare de la 1 ianuarie 2004. Astfel fiind, textele criticate ca neconstituționale au, în prezent, următorul conținut:

- Art. 160^2 : "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 12 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul este recidivist ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de organul judiciar;

b) să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reședință;

c) să nu meargă în locuri anume stabilite;

d) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

e) să nu între în legătură cu anumite persoane determinate;

f) să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule;

g) să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea faptei.

- Art. 160^4 : "Liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 și 2.

Pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte, la chemarea instanței, să comunice orice schimbare de domiciliu sau reședință și să respecte obligațiile prevăzute în art. 160^2 alin. 3 pe care instanța le dispune."

Din cuprinsul textelor legale criticate rezultă că dispozițiile alin. 3 ale art. 160^4 au fost abrogate implicit, conținutul lor fiind preluat în alin. 2 al art. 160^2 , menținându-se neatins obiectul excepției, care, în esență, îl constituie dispoziția care interzice liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune arestatului care este recidivist. În noua redactare s-au prevăzut aceleași condiții atât cu privire la gravitatea infracțiunii săvârșite, pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu trebuie să fie mai mare de 12 luni, cât și cu privire la obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana față de care s-a luat măsura liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune.

Autorii excepției susțin că dispozițiile art. 160^2 și art. 160^4 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (7), devenit, după revizuirea Constituției, art. 23 alin. (10). Se consideră că, de vreme ce Constituția prevede dreptul necondiționat al oricărei persoane arestate preventiv de a cere liberarea sa provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, dispozițiile legale criticate, care prevăd acordarea numai în anumite condiții privitoare la forma de vinovăție cu care infracțiunile au fost săvârșite, la gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, la periculozitatea inculpatului sau învinuitului arestat, dacă este infractor primar sau recidivist ori inspiră temere că, lăsat în libertate, poate desfășura activități antisociale, sunt neconstituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și art. 160^4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 alin. (10) din Constituție, republicată, potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune", Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Ridicarea excepției se bazează pe o greșită înțelegere a prevederilor constituționale invocate, deoarece dreptul constituțional al persoanei arestate preventiv, de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiții poate funcționa o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta. Restrângerea exercițiului dreptului constituțional menționat se face pe baza prevederilor constituționale ale art. 53, care impun necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale. Interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune a arestaților preventiv care au săvârșit infracțiuni sancționate cu închisoare ce depășește 12 ani sau care sunt recidiviști, ca în speță, se face în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

Curtea Constituțională a mai fost sesizată și s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și 160^4 din Codul de procedură penală. Excepțiile au vizat, ca și în prezenta cauză, condițiile în care pot fi acordate măsuri procesuale privind liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, și anume, fie durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, fie calitatea de recidivist sau în genere periculozitatea infractorului. Temeiul constituțional al criticilor de neconstituționalitate l-a reprezentat art. 23 alin. (7), devenit, după revizuirea Constituției, art. 23 alin. (10), iar Curtea Constituțională a respins excepțiile cu aceeași motivare, care își păstrează valabilitatea și în prezent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și 160^4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucian Turcuț în Dosarul nr. 1.605/2003 al Judecătoriei Beiuș, respectiv de Aurel Constantin și Paraschiva Keresteș în Dosarul nr. 349/2003 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2004.