Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1212/1990

privind înființarea Regiei autonome a huilei din România

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
20 noiembrie 1990
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 132 din 26 noiembrie 1990
Modificări
1 act modificator, prima la 2 noiembrie 1993, ultima la 2 noiembrie 1993
Citat de
5 acte
Citează
3 acte
Structură
11 articole · 5.115 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 597/1993 2 noiembrie 1993 privind înființarea Societatii Comerciale "Agrosort" - S.A. prin desprinderea Secției de b…

Ce face acest act

Aprobă 1

  • Regulamentul nr. 2/2012 15 octombrie 2012 pentru modificarea Regulamentului Comisiei de concurs pentru recrutarea înalților funcțion…

Are ca temei 1

  • HG nr. 945/1990 11 august 1990 privind inventarierea și reevaluarea patrimoniului unităților economice de stat

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Pe data prezentei hotărîri se înființează Regia autonomă a huilei, cu sediul în municipiul Petrosani, strada Timișoara nr. 2, județul Hunedoara.

Regia autonomă a huilei se organizează și funcționează în conformitate cu

Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și cu regulamentul de organizare și funcționare, anexa nr. 1*) la prezenta hotărîre.

Regia autonomă a huilei este persoana juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Ministerul Resurselor și Industriei este împuternicit sa reprezinte interesele statului în regia autonomă.

Articolul 2

Regia autonomă a huilei are ca obiect de activitate:

- gestionarea rezervelor de huila, huila cu sist, cărbune brun, lignit și argila refractara din perimetrele miniere încredințate spre exploatare;

- protecția zăcămintelor de huila, huila cu sist, cărbune brun, lignit și argila refractara aferente regiei;

- extractia din subteran și cariera a huilei, huilei cu sist, carbunelui brun, lignitului și argilei refractare din zacamintele și cimpurile miniere aferente regiei, prepararea și comercializarea acestora;

- executarea de lucrări miniere de deschidere și pregătire în subteran și de descoperta în cariere;

- executarea de lucrări de cercetare geologica și tehnologică în extinderea perimetrelor în exploatare și pentru creșterea gradului de cunoaștere a celor existente;

- elaborarea de studii, proiecte și documentații în vederea punerii în valoare de noi zăcăminte;

- executarea de lucrări și prestări de servicii legate de obiectul de activitate.

Articolul 3

Patrimoniul net al regiei autonome este de 23.551,9 milioane lei, stabilit conform bilanțului încheiat la 30 iunie 1990, prin însumarea valorilor patrimoniilor unităților economice componente ale Combinatului minier Valea Jiului și Combinatului minier Banat, care se preiau prin protocol împreună cu documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiții în curs de execuție, de avizare sau de aprobare.

Valoarea patrimoniului va fi corectată după finalizarea completa a evaluării acestuia conform Hotărîrii Guvernului nr. 945/1990, pînă la data de 10 decembrie 1990.

Articolul 4

Regia autonomă a huilei își acoperă toate cheltuielile, inclusiv dobinzile, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor cu veniturile provenite din activitatea proprie și prin subvenții de la buget, acordate conform legii.

Articolul 5

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, Regia autonomă a huilei va avea în structura o sucursala teritorială a minelor din Banat și subunitati de producție specifice: exploatări, mine, cariere, uzine de preparare, uzine de reparații, sectoare, secții, raioane, ateliere, precum și alte subunitati necesare obiectului sau de activitate.

Articolul 6

Pe data infiintarii Regiei autonome a huilei își încetează activitatea Combinatul minier Valea Jiului și Combinatul minier Banat.

Unitățile din cadrul acestora se desființează sau se reorganizează pe baza prevederilor prezentei hotărîri, conform anexei nr. 1.

Articolul 7

Conducerea regiei este asigurata de Consiliul de administrație, constituit potrivit legii.

Președintele Consiliului de administrație este directorul general al Regiei autonome a huilei.

Directorul general al regiei autonome se numește de ministrul resurselor și industriei.

Articolul 8

Personalul Regiei autonome a huilei se supune prevederilor legislației muncii și reglementărilor interne ale regiei autonome aprobate de Consiliul de administrație.

Personalul unităților componente care se reorganizează va fi preluat de Regia autonomă a huilei.

Personalul transferat în interesul serviciului ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărîri sau trecut în cadrul regiei și subunitatilor regiei în funcții cu niveluri de salarizare mai mici are dreptul la diferența pînă la salariul tarifar avut și la sporul de vechime timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri, potrivit legii.

Articolul 10

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.

Articolul 11

Orice dispoziție contrară prezentei hotărîri se abroga.

PETRE ROMAN

*) Anexa se comunică unităților interesate.

PRIM-MINISTRU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.