Decizia nr. 96/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Interpretează 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Janos Puskas în Dosarul nr. 3.183/2003 al Tribunalului Harghita.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosar s-a depus o cerere de către autorul excepției, prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 28 octombrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 3.183/2003, Tribunalul Harghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Janos Puskas, apelant în dosarul menționat, care, aflat în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare ce-i fusese aplicată pentru infracțiunea de omor săvârșită în perioada minorității, după ce a executat o treime din durata pedepsei, deși nu mai era minor, a solicitat eliberarea condiționată. Conducerea Penitenciarului Miercurea-Ciuc nu a dat curs acestei cereri pe motiv că petiționarul nu a executat fracțiunea de două treimi din durata pedepsei. Ca urmare, condamnatul s-a adresat Judecătoriei Miercurea-Ciuc, care, prin Sentința penală nr. 735 din 3 septembrie 2003, a respins ca inadmisibilă cererea de eliberare condiționată, cu motivarea că petiționarul, deși condamnat pentru o infracțiune săvârșită în perioada minorității, nu executase o treime din pedeapsă înainte de a deveni major. Împotriva acestei sentințe Puskas Janos a declarat apel, iar în fața Tribunalului Harghita a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate, referitoare la liberarea condiționată în cazul celor condamnați în timpul minorității, după executarea unei fracțiuni din pedeapsă, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece nu recunosc și condamnatului minor care, la data împlinirii vârstei de 18 ani, nu a executat încă această fracțiune din pedeapsă, dreptul de a cere și de a obține liberarea condiționată. Autorul excepției mai arată că, prin Decizia de îndrumare nr. 6 din 30 iunie 1970 a fostului Tribunal Suprem al Republicii Socialiste România, s-a stabilit că interpretarea corectă a textului în discuție este în sensul că minorilor li se aplică derogarea prevăzută de art. 60 alin. 2 din Codul penal, numai dacă în timpul minorității au executat fracțiunea de o pătrime din pedeapsă (majorată la o treime, urmare modificării și completării Codului penal prin
Tribunalul Harghita arată că excepția este neîntemeiată, întrucât liberarea condiționată se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, așa încât nu se poate susține obligativitatea liberării condiționate a minorului care a împlinit vârsta de 18 ani, indiferent de fracțiunea de pedeapsă executată. În opinia instanței, aplicarea prevederilor art. 59 din Codul penal condamnaților care, până la împlinirea vârstei de 18 ani nu au executat o treime din pedeapsă, nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, ci derivă din însăși finalitatea pedepsei, prin executarea în continuare a pedepsei împreună cu condamnații majori nefiind adusă atingere nici unui drept al condamnatului, devenit și el major.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut un regim de executare care ține seama de particularitățile psihofizice ale condamnatului minor, în deplin acord cu principiul egalității în drepturi, care presupune reguli diferite pentru situații diferite, particularizarea cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executării pedepsei în funcție de vârsta condamnaților nefiind în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi, prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituție. Totodată mai arată că dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situații similare, dând efect deplin principiului constituțional al egalității în drepturi.
Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Situația distinctă în care se află cei condamnați în timpul minorității, care au executat o anumită parte din pedeapsă, față de cei care nu au executat, până la împlinirea vârstei de 18 ani, aceeași fracțiune de pedeapsă prevăzută de lege, creează premisele unui tratament juridic diferit, ceea ce nu duce însă la încălcarea principiului egalității în drepturi.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, având următorul conținut: "Cei condamnați în timpul minorității, când ajung la vârsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât nu recunosc și condamnatului minor care, la data împlinirii vârstei de 18 ani nu a executat o treime din pedeapsă, dreptul de a cere și de a obține liberarea condiționată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reținute.
Dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât condamnații minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani au executat o treime din durata pedepsei, se află într-o situație juridică diferită față de condamnații minori care, până la împlinirea aceleiași vârste - de 18 ani - nu au executat aceeași fracțiune de pedeapsă. Această diferență de situație juridică a celor două categorii de condamnați justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepției, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații sau în condiții diferite, așa cum este și în cazul în speță.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Janos Puskas în Dosarul nr. 3.183/2003 al Tribunalului Harghita.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.