Decizia nr. 454/2020

Articolul 60

din Legea nr. 303/2004 : „Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.“;

–

Articolul 40

lit. i) din Legea nr. 317/2004 :

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: […]

i)

aprobă transferul judecătorilor și procurorilor.

13.

Curtea reține că

art. 60 din Legea nr. 303/2004

a fost modificat prin

art. I pct. 102 din Legea nr. 242/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Totodată,

art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004

a fost modificat prin

art. I pct. 32 din Legea nr. 234/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, soluția legislativă a acestuia fiind reglementată la

art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 . Ulterior modificărilor operate,

art. 60 din Legea nr. 303/2004

și

art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004

au dobândit următorul conținut normativ:

–

Articolul 60

Articolul 40

lit. j) din Legea nr. 317/2004 :

(1)

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor: […]

j)

aprobă transferul judecătorilor;

14.

Având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecății.

15.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și

alin. (5)

privind calitatea legilor, precum și ale

art. 125 alin. (2)

cu referire la transferul judecătorilor.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 , transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii. Curtea observă că, în cauză, este criticată numai teza referitoare la judecători, având în vedere calitatea de judecător a autoarei excepției de neconstituționalitate, astfel încât se va pronunța numai în limitele sesizării sale.

17.

Statutul judecătorilor este consacrat la nivel constituțional în

art. 125

- Statutul judecătorilor, care face parte din

titlul III

- Autoritățile publice,

cap. VI

- Autoritatea judecătorească. Potrivit

art. 125 din Constituție , judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

18.

La nivel infraconstituțional, statutul judecătorilor este reglementat prin

Legea nr. 303/2004 , iar textul de lege criticat prevede transferul judecătorilor și face parte din

titlul II

- Cariera judecătorilor și procurorilor,

cap. VI

- Delegarea, detașarea și transferul din această lege. Totodată,

Legea nr. 317/2004

reglementează atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în privința carierei judecătorilor, iar una dintre aceste atribuții este cea de aprobare a transferului acestora.

19.

Articolul 60

din Legea nr. 303/2004

nu conține nicio prevedere cu privire la condițiile în care se realizează transferul judecătorilor. În schimb,

art. 3 din Regulamentul

privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 12 aprilie 2006, a stabilit că:

La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

–

volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

–

vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

–

vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

–

vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

–

specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

–

domiciliul solicitantului;

–

locul de muncă al soțului sau soției;

–

distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

–

starea de sănătate și situația familială.

20.

Transferul constă în schimbarea locului de muncă și reprezintă o modificare a raportului de muncă al judecătorului, care se face la cererea acestuia. Curtea reține că modul de reglementare a transferului este o garanție a asigurării inamovibilității judecătorilor. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul inamovibilității este acea stare de drept care, în garantarea independenței judecătorilor, îi apără de riscul de a fi demiși, destituiți sau retrogradați din funcție fără temei legitim ori mutați la alte instanțe, prin delegare, detașare sau chiar prin promovare, fără consimțământul lor [ Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005]. Principiul inamovibilității îl apără pe judecător cu privire la posibilitatea de a fi transferat, mutat, înlocuit, retrogradat sau destituit din funcție în mod aleatoriu/șicanator/după bunul plac al reprezentanților autorităților executive, legiuitoare sau judiciare [ Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 235].

21.

Curtea a constatat în jurisprudența sa, în mod constant, că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19, sau

Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, paragraful 20).

22.

Prin urmare, Curtea constată că transferul judecătorilor vizează modificarea raportului de muncă al judecătorului și reprezintă un element esențial al statutului juridic al acestei categorii de personal.

23.

Referitor la posibilitatea de a reglementa, prin acte normative cu caracter inferior legii, aspecte esențiale ce țin de statutul unor categorii de personal, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, cu privire la statutul polițistului sau al judecătorilor și al procurorilor.

24.

Cu privire la statutul polițistului, Curtea a reținut că, având în vedere că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, și că acesta este învestit cu exercițiul autorității publice, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, raportul său de serviciu ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează raporturile de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17,

Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau

Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 , precitată, paragraful 17).

25.

Cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea a constatat că acesta este consacrat la nivel constituțional în

art. 125

- Statutul judecătorilor și

art. 132

- Statutul procurorilor, elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia. Astfel, atât condițiile detașării, cât și condițiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în statutul judecătorilor și procurorilor, și anume în

Legea nr. 303/2004

[ Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23].

26.

Mai mult, raportat la cauza de față, Curtea reține un element specific al acesteia, și anume că însuși

art. 125 alin. (2) din Constituție

stabilește că „Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice“. Astfel, textul constituțional reglementează expressis verbis că transferarea judecătorilor se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, indicând, așadar, atât autoritatea competentă să transfere judecătorii, cât și natura legii prin care se realizează transferarea judecătorilor, respectiv în condițiile legii organice a Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce înseamnă că această lege este cea care reglementează procedura prin care se realizează transferul. Prin urmare, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituția transferului în

Legea nr. 303/2004 , cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în

Legea nr. 317/2004 .

27.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă

art. 125 alin. (2) din Constituție .

28.

Totodată, prin

Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28, Curtea a statuat că

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție

cuprinde toată sfera de relații sociale privitoare la justiție, respectiv organizare, funcționare, statut. Curtea a arătat că, prin textul constituțional menționat, legiuitorul constituant derivat nu s-a îndepărtat de la unitatea de procedură și reglementare care trebuie să caracterizeze relațiile sociale care privesc justiția, eventuala dificultate de interpretare în sensul anterior arătat rezultând din faptul că la data adoptării

Legii de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, nu existau mai multe legi care să reglementeze relații sociale referitoare la justiție pe componentele menționate, ci doar pe una singură, organizarea, care cuprindea atât organizarea propriu-zisă, cât și statutul. Prin urmare, rezultă că sfera

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție

acoperă și statutul judecătorilor și procurorilor, aspect confirmat și prin

art. 125 alin. (2) din Constituție , care stabilește că elementele esențiale ale carierei judecătorilor, inclusiv transferul, se reglementează prin lege organică. În același sens, prin

Decizia nr. 121 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, paragrafele 17 și 28, Curtea a reținut că elementele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă al magistraților trebuie reglementate prin lege organică, potrivit

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție .

29.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție .

30.

Curtea reține că jurisprudența sa este constantă în sensul că revine legiuitorului competența să reglementeze aspectele esențiale ale raportului de muncă în privința acelor categorii de personal a căror statut se stabilește, potrivit

Constituției , prin lege organică. În acest sens, Curtea reține, pe lângă deciziile antereferite, și

Decizia nr. 317 din 21 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 23 iulie 2019,

Decizia nr. 90 din 21 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019,

Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019,

Decizia nr. 307 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018,

Decizia nr. 306 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018,

Decizia nr. 109 din 8 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 23 mai 2018,

Decizia nr. 840 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 7 februarie 2018,

Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018,

Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017,

Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017,

Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, sau

Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016.

31.

Curtea reține că

art. 60 din Legea nr. 303/2004

se limitează la reglementarea expresă numai a autorității competente să dispună transferul judecătorului la cererea sa, fără a stabili criteriile și procedura de transfer al acestuia. Lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forță juridică infralegală, a unor elemente esențiale ale raportului de muncă al judecătorului și, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condițiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit

art. 125 alin. (2) din Constituție , sunt contrare și exigențelor de stabilitate, previzibilitate și claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică.

32.

Or, referitor la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea, în jurisprudența sa referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). De asemenea, Curtea a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).

33.

Așadar, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate și, astfel, încalcă

art. 1 alin. (5) din Constituție , deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

34.

Pe fondul lacunei legislative evidențiate mai sus, Curtea reține că

art. 60 din Legea nr. 303/2004

contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă și, ca atare, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat prin

Regulamentul

aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 , ceea ce determină și încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind separația și echilibrul puterilor în stat,

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului și

art. 133 alin. (1)

privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii.

35.

În consecință, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, încalcă

art. 1 alin. (4)

și

(5) ,

art. 61 alin. (1) ,

art. 73 alin. (3) lit. l) ,

art. 125 alin. (2)

și

art. 133 alin. (1) din Constituție .

36.

Totodată, Curtea reține că modificările operate cu privire la

art. 60 din Legea nr. 303/2004

prin

Legea nr. 242/2018

satisfac în mod parțial exigențele constituționale anterior menționate, întrucât acest act normativ, circumstanțiat la situația judecătorilor, stabilește că (i) transferul se dispune de Secția de judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii, și nu de Consiliu, modificare, de altfel, minoră, pentru că, în realitate, Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat în anul 2006, stabilea același lucru, respectiv că transferul se dispune de Secția de judecători pentru judecători și de Secția procurori pentru procurori; (ii) este nevoie de avizul consultativ al președintelui instanței corespunzătoare și (iii) transferul nu se poate face la instanțe de nivel superior celor la care judecătorul are dreptul să funcționeze. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat un nou

Regulament

privind transferul judecătorilor, aprobat prin

Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.347/2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019, care, în esență, a menținut un statut quo normativ similar în privința transferului judecătorilor și procurorilor cu cel existent anterior.

37.

Prin urmare,

art. 60 din Legea nr. 303/2004

în redactarea ulterioară

Legii nr. 242/2018 , deși marchează o evoluție normativă corectă cu referire la

alin. (2) , suferă de aceleași probleme de constituționalitate precum

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 .

38.

În aceste condiții, deși, în temeiul

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , a fost analizat

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 , decizia antereferită nu se opune, ci chiar impune ca, în temeiul

art. 142 alin. (1) din Constituție , instanța constituțională să se pronunțe și să elimine din fondul activ al legislației noile dispoziții legale rezultate în urma modificării și completării textului constatat ca fiind neconstituțional în măsura în care acestea mențin soluția legislativă neconstituțională [a se vedea mutatis mutandis

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012]. În aceste condiții, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 alin. (1) , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și

art. 60 alin. (3) - în ansamblul său - din Legea nr. 303/2004 , în redactarea ulterioară

Legii nr. 242/2018 , încalcă

art. 1 alin. (4)

și

(5) ,

art. 61 alin. (1) ,

art. 73 alin. (3) lit. l) ,

art. 125 alin. (2)

și

art. 133 alin. (1) din Constituție .

39.

În fine, cu privire la dispozițiile

art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 234/2018 , Curtea constată că, prin natura sa,

Constituția

implică, pe de o parte, o dimensiune constitutivă, care vizează stabilirea/instituirea puterilor statului și a autorităților publice fundamentale, și, pe de altă parte, o dimensiune atributivă, care vizează conferirea și definirea atribuțiilor/competențelor autorităților publice antereferite [a se vedea

Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 66]. Textul criticat cuprinde o normă atributivă de competență consacrată chiar la nivel constituțional, astfel încât nu se poate trage decât concluzia că

art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 234/2018 , este în concordanță cu

art. 125 alin. (2) din Constituție .

40.

Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile

art. 147 alin. (1) din Constituție , „Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

Constituției . Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“. Așadar, Curtea constată că dispozițiile

art. 147 alin. (1) din Constituție

obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituționale ale

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , în redactarea ulterioară

Legii nr. 242/2018 , cu dispozițiile

Constituției

în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , paragraful 24, și

Decizia nr. 121 din 10 martie 2020 , paragraful 33]. Totodată, în temeiul

art. 147 alin. (4) din Constituție , dispozițiile

art. 60 din Legea nr. 303/2004 , în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 , urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă

[a se vedea și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau

Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23].

41.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ancuța Blanariu în Dosarul nr. 3.014/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că soluția legislativă cuprinsă în

art. 60 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară

Legii nr. 242/2018 , și în

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , în redactarea ulterioară

Legii nr. 242/2018 , care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 , în redactarea ulterioară

Legii nr. 242/2018 , sunt neconstituționale.

2.

Respinge excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile

art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară

Legii nr. 234/2018 , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 iunie 2020.