Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 164/2020

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
26 mai 2020
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 669 din 28 iulie 2020
Citat de
2 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 15.528 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Maria Cioroianu și Ștefan Cioroianu în Dosarul nr. 5.811/63/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 712D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens

Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 29 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.811/63/2016, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Maria Cioroianu și Ștefan Cioroianu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece lipsește persoana interesată de posibilitatea formulării unei căi de atac. Invocând prevederile

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că soluția legislativă criticată constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la un remediu efectiv. Susține că prevederile

art. 129 din Constituție

consfințesc dreptul părților de a exercita căile de atac „în condițiile legii“. Prin această din urmă posibilitate, legiuitorul a fost împuternicit să stabilească aspectele legate de felul și numărul căilor de atac, termenele și condițiile de exercitare a acestora, instanțele competente etc., și nicidecum nu a fost îndreptățit să decidă dacă instituie sau nu o cale de atac. Instanța de contencios constituțional a statuat, cu valoare de principiu, că prin sintagma „în condițiile legii“, prevăzută de

art. 129 din Constituție , trebuie să se înțeleagă numai dreptul legiuitorului de a institui felul, numărul, condițiile și termenele de exercitare a căilor de atac și în niciun caz dreptul de a le suprima. Împrejurarea că prevederile legale criticate au în vedere o procedură specială de contestare în fața instanței de judecată a soluțiilor de netrimitere în judecată nu are niciun fel de relevanță, deoarece dispozițiile

art. 129 din Constituție

nu disting după cum calea de atac este aplicabilă sau nu unor proceduri cu caracter specific.

6.

Exceptarea hotărârilor pronunțate conform dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

de la regulile procedurale ce prevăd o cale de atac discriminează părțile nemulțumite de soluțiile astfel pronunțate în prima instanță în raport cu acelea care, în temeiul

art. 341 alin. (9)

din același act normativ, au dreptul să formuleze contestație. Apreciază, totodată, că este încălcat și dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, garantat de prevederile

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenție .

7.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că dispozițiile criticate reglementează soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluții dispuse de către procuror, dacă în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, și, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunțată (cu excepția situației referitoare la cazul în care se dispune începerea judecății) este definitivă. Face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 , paragrafele 24-26, prin care s-a statuat că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea Constituțională a constatat, de asemenea, că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de

art. 24 din Legea fundamentală

și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 din Constituție

și de

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile

art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7

la

Convenție

nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Așadar, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure

celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Totodată, invocă

Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 24. În concluzie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile nr. 326 din 17 mai 2016 ,

nr. 384 din 7 iunie 2016 ,

nr. 788 din 15 decembrie 2016 ,

nr. 169 din 16 martie 2017 ,

nr. 200 din 23 martie 2017 ,

nr. 434 din 22 iunie 2017 ,

nr. 446 din 22 iunie 2017 ,

nr. 448 din 22 iunie 2017

și

nr. 801 din 5 decembrie 2017 , în sensul că prevederile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. A apreciat că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 din Legea fundamentală

și

art. 6 din Convenție , întrucât acestea nu prevăd obligativitatea regulii posibilității de exercitare a căilor de atac în orice fel de cauză, iar, conform

art. 129 din Constituție , căile de atac se exercită în condițiile legii. Totodată, a susținut că eliminarea de către legiuitor a căilor de atac, potrivit textului criticat, este determinată de nevoia de a asigura celeritatea procesului penal. De asemenea, s-a făcut trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (6),

alin. (7) pct. 1,

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d)

și

alin. (7^1)

este definitivă.“

13.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 20 alin. (1)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (1) ,

(2)

și

(3)

referitor la accesul liber la justiție,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției și

art. 129

referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6

și

13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenție .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, de exemplu, prin

Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018,

Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017,

Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019, și

Decizia nr. 740 din 21 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 3 februarie 2020.

15.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că încheierea la care face referire textul criticat este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât

art. 129 , cât și

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.

16.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de

art. 24 din Legea fundamentală

și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 din Constituție

și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel,

art. 129 din Constituție

stabilește că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

17.

De asemenea, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile

art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7

la

Convenție

nu sunt aplicabile. De asemenea prevederile

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

18.

Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor

art. 16 din Constituție

de către dispozițiile criticate, Curtea a reținut că nu este contrară principiului egalității în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Cioroianu și Ștefan Cioroianu în Dosarul nr. 5.811/63/2016 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.