Decizia nr. 397/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul „Delta“ din cadrul Penitenciarului Tulcea, în numele și pentru membrii Cristinel Alexeev și alții, în Dosarul nr. 564/88/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 909D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc autorul excepției și părțile Penitenciarul Tulcea și Administrația Națională a Penitenciarelor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

a prevăzut un spor de izolare pentru anumite categorii socioprofesionale. Ulterior,

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016

în sensul că abrogă

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

și apoi, prin

Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2017 , instanța supremă a decis că abrogarea reținută în decizia anterioară privește și categoria profesională din care reclamanții fac parte. În opinia reprezentantului Ministerului Public, criticile formulate privesc probleme de interpretare și aplicare a legii, astfel că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia nr. 1.018 din 12 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 564/88/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul „Delta“ din cadrul Penitenciarului Tulcea, în numele și pentru membrii Cristinel Alexeev și alții, cu prilejul soluționării unei cauze în care s-a solicitat acordarea sporului de izolare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege care prevede că orice dispoziții contrare

Legii-cadru nr. 284/2010

se abrogă de la intrarea în vigoare a acestei legi sunt contrare prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

și

(2) , ale

art. 41 alin. (2)

și ale

art. 53 , precum și

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și art. 2,

art. 7 ,

art. 8 ,

art. 23

și

art. 25 din Declarația universală a drepturilor omului . În acest sens, arată că, potrivit

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „personalul instituțiilor publice și al unităților de cult, încadrat pe funcții care necesită studii superioare și medii de specialitate, cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei «Delta Dunării», prevăzute în

anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 , precum și persoanele care ocupă funcții eligibile beneficiază de un spor de izolare de până la 60% din salariul de bază“, iar, potrivit

alin. (3)

al aceluiași articol de lege, „personalului prevăzut la

alin. (1)

nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.“ Prin urmare,

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

reglementează un drept de natură salarială cu caracter special, acordat numai acelor persoane care îndeplinesc condițiile expres prevăzute de textul legal ce vizează numai acele localități situate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, prevăzute în

anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 , precum și persoanelor care ocupă funcții eligibile.

6.

Prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că prevederile

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

au fost abrogate de dispozițiile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce privește categoria socioprofesională a polițiștilor și a personalului civil, de prevederile

art. 25 alin. (1)

și

(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 . În paragraful 79 al acestei decizii, instanța supremă a arătat că „față de conținutul

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , care reglementează acordarea sporului de izolare pentru personalul instituțiilor publice (între care și polițiștii) - în condițiile prevăzute de această normă - și conținutul

art. 25 din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , care reglementează, în privința polițiștilor, acordarea aceluiași spor de izolare - într-un alt cuantum și prin raportare la altă bază de referință decât salariul de bază -, rezultă că raportul dintre aceste două norme este acela dintre două norme speciale întrucât, cu referire la categoria socioprofesională a polițiștilor, norma ulterioară, având același obiect de reglementare (acordarea sporului de izolare), conține dispoziții contrare.“ De asemenea, în paragraful 83 a arătat că „nu este permis ca, pe cale de interpretare, prin alăturarea a două norme -

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

și

art. 4 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

- să se creeze o lex tertia, astfel încât să se valideze ca posibilă acordarea sporului de izolare de până la 60% din salariul de funcție ori chiar din salariul funcției de bază, întrucât această soluție excedează intenției legiuitorului, ar conduce la supraviețuirea unei norme abrogate și, mai mult decât atât, este contrară soluției legislative explicite, cuprinsă în

art. 25 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 .“

7.

Ulterior, prin

Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2017 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că, deși

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016

se referă la alte categorii socioprofesionale decât cea din cauza pendinte, chestiunea de drept dezlegată este aceeași și privește modul de interpretare și aplicare unitară a

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , normă care îi vizează și pe membrii sindicatului reclamant, ce își desfășoară activitatea în Secția Chilia Veche din cadrul Penitenciarului Tulcea - aceștia încadrându-se în categoria personalului instituțiilor publice, cu locul de muncă în una din localitățile din Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, prevăzute în

pct. 19 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996

pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei „Delta Dunării“.

8.

Față de cele reținute în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, autorul excepției arată că, deși

Legea-cadru nr. 284/2010

prevede în

art. 25 din anexa nr. VII

acordarea unui spor de izolare de până la 20% din salariul de funcție polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, legea nu identifică concret zonele izolate, fapt care înseamnă că reglementează dispoziții cu caracter general, or,

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

stipulează în mod neechivoc faptul că dispozițiile acesteia se aplică doar pentru zona Munților Apuseni și Delta Dunării, iar în baza principiului specialia generalibus derogant, actul normativ în temeiul căruia trebuie acordat sporul de izolare este

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 . De asemenea, arată că și prin reglementările anterioare ale

Ordonanței Guvernului nr. 64/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ale

Ordonanței Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor erau prevăzute drepturi speciale pentru persoanele din zonele izolate, dar

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

reprezenta o reglementare distinctă.

9.

În susținerea criticii sale, autorul excepției invocă și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 5.126/2010, în care a arătat că prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 27/1996

cu privire la sporul de izolare au un regim special, aplicându-se în mod expres pentru personalul cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, iar normele emise în aplicarea

Legii nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții au caracter general, aplicându-se personalului din celelalte localități.

10.

Totodată, amintește că, potrivit dispozițiilor

art. 93 alin. (2) din secțiunea a 11-a a anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , se prevede că „drepturile bănești stabilite a fi acordate polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula față de salariul funcției de bază.“

11.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. De asemenea, arată că aspectele sesizate de autorul excepției țin de interpretarea și aplicarea legii, sunt aspecte de fapt, care pot/vor fi cenzurate de instanțele judecătorești exclusiv în căile de atac. În această situație, nu se poate vorbi despre încălcarea prevederilor constituționale invocate, Curtea Constituțională judecând numai în drept. Totodată, arată că regulile privind aplicarea în timp a legilor, ierarhia actelor normative ori principiul specialia generalibus derogant nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale.

12.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, potrivit cărora „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: […] y) orice alte dispoziții contrare prezentei legi.“ Din examinarea motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, autorul acesteia critică dispozițiile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 20 decembrie 2016. De asemenea, Curtea constată că, la data examinării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

sunt abrogate, împreună cu întregul act normativ, prin

art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.

Având în vedere însă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să analizeze dispozițiile de lege cu care a fost sesizată în raport cu criticile formulate de autorul excepției.

16.

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție :

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 41 alin. (2)

privind protecția socială a muncii și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, susține că sunt încălcate și prevederile

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare la interzicerea discriminării, precum și

art. 2 ,

art. 7 ,

art. 8 ,

art. 23

și

art. 25 din Declarația universală a drepturilor omului , referitoare la interzicerea discriminării, egalitatea în fața legii, dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, dreptul la muncă și nivelul de trai.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele criticate de autorul acesteia vizează în exclusivitate modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a uzitat regulile privind aplicarea în timp a legilor și a principiului specialia generalibus derogant prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 . Deși invocă mai multe prevederi din

Constituție

și din acte internaționale la care România este parte, autorul excepției nu motivează în ce fel interpretarea instanței supreme contravine acestor prevederi.

18.

Față de aceste aspecte, Curtea reține că, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl realizează asupra dispozițiilor unei legi sau ordonanțe, potrivit prevederilor

art. 146 lit. d) din Constituție

și ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată , poate analiza interpretarea dată unor texte de lege de instanța supremă în temeiul

art. 514-518 , respectiv al

art. 519-521 din Codul de procedură civilă , referitoare la recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În cadrul acestui control, instanța de contencios constituțional trebuie să se circumscrie însă aspectelor ce vizează respectarea prevederilor

Legii fundamentale , astfel că poate analiza atât conformitatea constituțională a conținutului dispozițiilor de lege, așa cum au fost interpretate de instanța supremă, cât și modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat prevederile constituționale în exercitarea atribuțiilor sale ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare (a se vedea în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020). Cu toate acestea, controlul exercitat de Curtea Constituțională nu se poate extinde, fără a încălca prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

privind separația puterilor în stat și pe cele ale

art. 126 alin. (1) , potrivit cărora „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, și asupra modului în care, fără a încălca competențele sale constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție înțelege să aplice unele reguli sau principii de drept, așa cum sunt cele referitoare la ierarhia actelor normative și aplicarea legilor în timp.

19.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, se reține că aspectele invocate de autorul excepției, care tind la realizarea unui control asupra modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să soluționeze

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , nu constituie veritabile critici de constituționalitate, ci vizează modul de aplicare și interpretare a legii ce revine competenței instanței de judecată.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Sindicatul „Delta“ din cadrul Penitenciarului Tulcea, în numele și pentru membrii Cristinel Alexeev și alții, în Dosarul nr. 564/88/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.