Decizia nr. 488/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de reclamanții Daniel Ene, Cristina Ene, Hristu Deliu, Mariana Deliu, Gela Manea (fostă Roșioru) și Viluța Petricală (fostă Roșioru) în Dosarul nr. 6.876/256/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 453D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că părțile Municipiul Medgidia, prin primar, și Societatea Raja - S.A., cu sediul în municipiul Constanța, au depus la dosar înscrisuri prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 20 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.876/256/2017, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 906 alin. (1) -(3) din Codul de procedură civilă . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanții Daniel Ene, Cristina Ene, Hristu Deliu, Mariana Deliu, Gela Manea (fostă Roșioru) și Viluța Petricală (fostă Roșioru) cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect aplicarea unor penalități.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că în forma inițială a reglementării criticate, aceasta putea fi interpretată în sensul că încheierea de stabilire a penalităților este definitivă pentru creditor și poate fi atacată cu contestație la executare de către debitor sau că poate fi atacată cu apel și de către creditor. În prezent, prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 906 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură civilă , încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului. Or, în opinia autorilor excepției, o asemenea interpretare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este în contradicție flagrantă cu dispozițiile

art. 21 alin. (3) din Constituție

și cu cele ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Apreciază că a se considera că debitorul unei obligații de a face sau a nu face poate ataca cu contestație la executare încheierea de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere în executarea obligației stabilite în sarcina sa și, în acest mod, poate înlătura sau reduce respectiva penalitate, în vreme ce creditorul unei astfel de obligații nu are nicio cale de atac împotriva unei încheieri a instanței de executare prin care i se respinge solicitarea de obligare de penalități, este o interpretare care încalcă noțiunea de proces echitabil, consacrată de

art. 21 alin. (3) din Constituție , și principiul egalității în fața legii civile, consacrat de

art. 8 din Codul de procedură civilă .

7.

Tribunalul Constanța - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în această materie a Curții Constituționale, concretizată prin

Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 ,

Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017

și

Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017 . Învederează, totodată, faptul că, deși reclamanții sunt nemulțumiți de interpretarea dată prevederilor

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă

prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia nu invocă, în realitate, neconstituționalitatea acestei interpretări, ci neconstituționalitatea prevederilor mai sus menționate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate din

Codul de procedură civilă

sunt constituționale și nu contravin dispozițiilor

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 16 din Legea fundamentală . În acest sens arată că rațiunea pentru care legiuitorul a consacrat caracterul definitiv al încheierii prin care instanța se pronunță asupra cererii de aplicare de penalități este aceea a celerității, care se justifică în această etapă procesuală, fiind în deplină concordanță cu materia executării silite. Într-adevăr, potrivit

art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă , creditorii au la îndemână calea contestației la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalității stabilite de instanță, situație în care, însă, instanța va pronunța o hotărâre care poate fi atacată cu apel, atât de către debitori, cât și de către creditori, potrivit

art. 718 din Codul de procedură civilă .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora,

(1)

Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

(2)

Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3)

Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

Din examinarea criticilor autorilor excepției, astfel cum acestea au fost formulate în notele scrise depuse la dosar, Curtea observă că, în realitate, aceștia susțin neconstituționalitatea prevederilor

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă

din perspectiva interpretării date acestora prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, care constituie, astfel, obiect al excepției de neconstituționalitate și asupra căreia Curtea se va pronunța.

13.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 906 din Codul de procedură civilă

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017,

Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017,

Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017,

Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019,

Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019,

Decizia nr. 643 din 16 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, sau

Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, prin care Curtea a constatat constituționalitatea reglementării criticate.

15.

Curtea reține că, în speță, autorii excepției de neconstituționalitate critică lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanța de executare prin care se respinge solicitarea creditorilor de aplicare a penalităților, în condițiile

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă , prin raportare la

art. 21 din Constituție .

16.

În acest context, în jurisprudența sa mai sus menționată, Curtea a reținut că textele de lege criticate fac parte din

capitolul IV

- Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face al titlului III - Executarea silită directă din

cartea V - Despre executarea silită a Codului de procedură civilă . Dispozițiile art. 906, cu denumirea marginală „Aplicarea de penalități“, prevăd la

alin. (1)

că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. Potrivit

art. 906 alin. (2)

din cod, atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

Alin. (3)

al aceluiași articol prevede același caracter definitiv al încheierii pentru situația în care obligația are un obiect evaluabil în bani, când penalitatea prevăzută la

alin. (2)

poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

17.

Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanța de executare a constrâns debitorul la executarea obligației prin aplicarea de penalități pentru neexecutarea acesteia, Curtea a subliniat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil (în prezent, definitiv) al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile

art. 21 din Constituție .

18.

Curtea reține că în cauza de față se invocă dreptul creditorului de a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în scopul aplicării de penalități; or, sub acest aspect, prin

Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018 , precitată, Curtea a constatat că cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit

art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă , o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, nu execută obligația de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalități nu poate fi soluționată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluționarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfășurarea căruia legiuitorul să instituie garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenței unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalități nu contravine

art. 21 din Constituție , care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, în jurisprudența sa Curtea Constituțională statuând în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și, prin urmare, la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita un atare acces, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării.

19.

Totodată, Curtea a reținut că prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. În susținerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, Înalta Curte a precizat că „nu ar putea fi reținut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităților în baza

art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă

ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerității executării silite, ca cerință imperativă a acestei etape procesuale“.

20.

De altfel, și prin

Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că, având în vedere caracterul specific al executării obligațiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin decizia precitată, Înalta Curtea de Casație și Justiție a subliniat că penalitățile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obține constrângerea debitorului la executarea în natură a obligației cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor și se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul

art. 892 din Codul de procedură civilă , cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunțată în condițiile

art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la

alin. (5)

că dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit

art. 906 alin. (4)

și

(6) din Codul de procedură civilă , fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condițiile

art. 892 din Codul de procedură civilă

și ale dreptului substanțial comun.

21.

În jurisprudența sa referitoare la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019), instanța de contencios constituțional a statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamanții Daniel Ene, Cristina Ene, Hristu Deliu, Mariana Deliu, Gela Manea (fostă Roșioru) și Viluța Petricală (fostă Roșioru) în Dosarul nr. 6.876/256/2017 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.