Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 568/2004

privind înființarea Societății Comerciale "Sere și Pepiniere C.F.R." - S.A. ca filială a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
15 aprilie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 386 din 3 mai 2004
Citează
4 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 6.625 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 48 alin (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998

privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 89/1999 , cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile

art. 1 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998

privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se înființează Societatea Comercială "Sere și Pepiniere C.F.R." - S.A. în forma juridică de filială a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." -S.A., ca societate comercială pe acțiuni, denumită în continuare Societatea.

Articolul 2

(1)

Sediul și capitalul social ale Societății înființate potrivit art. 1 sunt prevăzute în statutul acesteia, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(1) Sediul și capitalul social ale Societății înființate potrivit art. 1 sunt prevăzute în statutul acesteia, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Societatea are ca activitate principală servicii de grădinărit peisagistic, servicii de cultivare a specialităților horticole și a produselor de seră, servicii de creare, întreținere, protecție și pază a perdelelor forestiere de protecție a căilor ferate, potrivit reglementărilor în vigoare.

(3)

Societatea este persoană juridică română, se organizează și funcționează în conformitate cu legislația în vigoare și cu statutul propriu.

(4)

Capitalul social inițial al Societății este în valoare de 1.000.000.000 lei, împărțit în 40.000 de acțiuni nominative cu valoare nominală de 25.000 lei, și se constituie prin aporturi în natură (active) și în numerar subscrise de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., denumită în continuare C.F.R., corespunzător obiectului de activitate, în baza datelor din bilanțul contabil întocmit la data de 31 decembrie 2003.

(5)

Participațiile la capitalul social inițial sunt subscrise și integral vărsate de C.F.R., în calitate de acționar unic.

(6)

Efectuarea aporturilor de către C.F.R. se va face pe bază de protocol, care se va încheia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(7)

În cazul în care valoarea capitalului social stabilită prin protocolul de predare-preluare va fi diferită de cea prevăzută în anexă, se va solicita rectificarea corespunzătoare la registrul comerțului, în termen de 30 de zile de la semnarea documentelor prevăzute la alin. (6).

(8)

Valoarea terenurilor subscrise ca aport la capitalul social inițial al Societății nu este cuprinsă în capitalul social inițial prevăzut în anexă. Aceste terenuri se vor evalua până la data de 31 decembrie 2004, modificându-se în mod corespunzător capitalul social.

(9)

Pe toată perioada în care C.F.R. este acționar majoritar la Societate se pot efectua transferuri de active, corporale și necorporale, fără plată, prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, între Societate și C.F.R., precum și cu alte societăți comerciale rezultate din reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu acordul adunărilor generale extraordinare ale acționarilor societăților comerciale implicate, modificându-se capitalul social în mod corespunzător.

(10)

Societatea se poate privatiza în condițiile legii, C.F.R. putând păstra pachetul majoritar de acțiuni.

(11)

Pe perioada în care C.F.R. este acționar majoritar Societatea poate vinde active din patrimoniu persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la propunerea consiliului de administrație, cu acordul adunării generale a acționarilor a C.F.R., exprimat prin mandat special dat reprezentanților săi în adunarea generală a acționarilor a Societății. Vânzarea se poate face numai în cazul în care nu este afectată privatizarea unui activ în integralitatea sa. Utilizarea sumelor rezultate din vânzarea activelor se face în condițiile legii.

Articolul 3

Societatea poate desfășura activități comerciale pe bază de contracte de prestări de servicii sau asociere, veniturile rezultate constituind venituri proprii, în condițiile legii.

Articolul 4

(1)

Personalul inițial necesar desfășurării activității Societății este preluat de la C.F.R. în funcție de competența profesională și de disciplina în activitate, conform legislației în vigoare.

(2)

Până la încheierea contractului colectiv de muncă al personalului Societății, personalul acesteia va beneficia de drepturile de salarizare și de celelalte drepturi de personal prevăzute în actualul contract colectiv de muncă al C.F.R., precum și de alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Articolul 5

(1)

Societatea este condusă de adunarea generală a acționarilor, formată din reprezentanții C.F.R. și ai celorlalți acționari.

(2)

Adunarea generală a acționarilor a C.F.R. numește reprezentanții acesteia în adunarea generală a acționarilor Societății.

(3)

Convocarea, cvorumul și atribuțiile adunării generale a acționarilor sunt prevăzute în statutul Societății.

Articolul 6

(1)

Adunarea generală a acționarilor alege membrii consiliului de administrație al Societății. Pe perioada în care C.F.R. este acționar unic membrii consiliului de administrație și președintele acestuia sunt numiți la propunerea adunării generale a acționarilor a C.F.R.

(2)

Directorul Societății este și președintele consiliului de administrație.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,
Ileana Tureanu,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Elena Dumitru
p. Ministrul finanțelor publice,
Neculae Eugeniu Plăiașu,
secretar de stat
București, 15 aprilie 2004.
Nr. 568.

Anexa STATUT 15/04/2004

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.