Decizia nr. 346/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 511 alin. (1) pct. 8
și ale
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu și Emil Mircea Rafiroiu în Dosarul nr. 487/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.132D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent învederează că partea Serviciul de Informații Externe a transmis la dosar note scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitatea și judecarea cauzei în lipsă.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând, referitor la
art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , că își menține valabilitatea jurisprudența Curții Constituționale deja existentă în materie, iar în ceea ce privește
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă
solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 487/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 511 alin. (1) pct. 8
și ale
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu și Emil Mircea Rafiroiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că se nesocotesc dreptul la un proces echitabil și dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească, întrucât
art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă
nu permite utilizarea motivului de revizuire prevăzut de
art. 509 alin. (1) pct. 8
din același cod, având în vedere că încălcarea autorității de lucru judecat vizează și considerentele hotărârii, raportat la dispozițiile
art. 430
și
431 din Codul de procedură civilă .
7.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile
art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă
sunt neconstituționale, întrucât termenul de o lună în cadrul căruia poate fi declarată calea de atac a revizuirii se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar nu de la data comunicării hotărârii definitive, cum ar fi echitabil. Art. 340 din actualul Cod de procedură civilă prevede că autoritatea de lucru judecat se asociază, în anumite condiții, și considerentelor. În plus, poate fi atacată cu revizuire pentru motivul prevăzut de
art. 509 alin. (1) pct. 8
chiar și o hotărâre care nu evocă fondul. Într-un asemenea caz, doar lecturarea considerentelor acesteia permite părții să ia cunoștință sau să aprecieze asupra caracterului potrivnic. Or, dacă termenul curge de la pronunțarea și nu de la comunicarea hotărârii definitive este posibil ca acesta să fi expirat la momentul la care partea a aflat de caracterul potrivnic al ultimei hotărâri definitive, astfel că nu va putea să exercite o cale de atac pe care legiuitorul i-a pus-o la dispoziție. În privința dispozițiilor
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , consideră că acestea ar trebui să aibă o formulare aptă să acopere toate soluțiile posibil a fi pronunțate, inclusiv aceea de admitere a cererii de revizuire, cu consecința înlăturării ori înlocuirii considerentelor care au făcut ca respectiva hotărâre să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că își menține punctul de vedere exprimat anterior și reținut de Curtea Constituțională în
Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 , argumentele cuprinse în acesta fiind valabile și cu privire la
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă .
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 511 alin. (1) pct. 8
și ale
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care, la data ridicării excepției, aveau următoarea redactare:
–
Articolul 511
alin. (1) pct. 8 : „(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la
art. 509 alin. (1) pct. 8 , de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri“.
Articolul 509
alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă , la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, și anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
–
Articolul 513
alin. (4) : „(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite“.
13.
În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
privind dreptul la un proces echitabil.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la prevederile de lege criticate în cauza de față, constatând conformitatea acestora cu exigențele constituționale referitoare la dreptul de acces liber la justiție, la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și la dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin
Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Curtea a observat că prevederile
art. 511 alin. (1) pct. 8
și ale
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă
stabilesc termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condițiile în care, potrivit
art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă , unele hotărâri devin definitive la data pronunțării (este vorba despre hotărârile date în recurs și cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs).
15.
Curtea a analizat, prin decizia menționată, o critică similară celei din cauza de față, potrivit căreia termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunțării celei de-a doua hotărâri, astfel că persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menționat, deoarece nu poate lua cunoștință de acestea în timp util. Față de această critică, Curtea a reținut că, potrivit
art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă , în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepției de neconstituționalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la
art. 509 alin. (1) pct. 8 , instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.
16.
Articolul 461
alin. (1) din Codul de procedură civilă
clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede
art. 430 alin. (2),
revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că
art. 461 alin. (2)
reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.
17.
În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
18.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor
art. 129 din Constituție
referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la
art. 509 alin. (1) pct. 8
din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
19.
De altfel, Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
20.
Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de
art. 21.
21.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței citate, soluția pronunțată și considerentele pe care aceasta se sprijină își mențin valabilitatea.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu și Emil Mircea Rafiroiu în Dosarul nr. 487/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile
art. 511 alin. (1) pct. 8
și ale
art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.