Decizia nr. 524/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.800D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că dispozițiile legale criticate păstrează soluția legislativă din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 324 alin. 1 pct. 1 și art. 322 pct. 7, dispoziții care au format obiectul controlului de constituționalitate. Menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu

Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014

și

Decizia nr. 310 din 13 iunie 2013 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 184 din 9 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.546/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Chiru cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva unei decizii de respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justițiabilului care este pus în situația de a promova o cale extraordinară de atac - revizuirea - împotriva unei decizii pronunțate în apel ori în recurs, dar care nu este încă redactată, nu cuprinde motivele/considerentele pentru care instanța a soluționat cererea în sensul celor cuprinse în dispozitivul aceleiași hotărâri. Prin redactarea actuală a textului criticat se creează o situație vădit dificilă pentru persoanele care doresc să exercite această cale extraordinară de atac cu privire la hotărârile judecătorești, fiind nevoite să redacteze cererile de revizuire fără a cunoaște motivele pronunțării deciziei atacate. Faptul că hotărârile instanțelor judecătorești, care sunt definitive, se redactează după o perioadă lungă de timp nu poate justifica tratamentul discriminatoriu pentru fapte ce nu sunt imputabile justițiabilului. Impunerea unui termen de formulare a cererii de revizuire mai scurt decât termenul de redactare obiectivă a hotărârii instanței de judecată constituie o încălcare a drepturilor constituționale, iar o justă interpretare a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să conducă la concluzia că termenul de formulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să curgă de data comunicării hotărârii către partea interesată, iar nu de la data pronunțării acesteia, ipoteză în care, în cauza de față, cererea de revizuire ar fi formulată în termen.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie. Astfel, arată că soluția legislativă consacrată de dispozițiile legale criticate s-a regăsit și în reglementarea prevăzută de art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și care a constituit anterior obiectul controlului de constituționalitate.

7. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul arată că dispozițiile contestate păstrează soluția legislativă cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 și 322 pct. 7] și, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc atingere principiului constituțional prevăzut la art. 21, context în care menționează că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Revizuirea este un mijloc procedural de acces la o instanță superioară de control, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și exercitată în termenul impus de legiuitor. În plus, art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Mai arată că, în speță, textul de lege atacat nu consacră un caz de restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale în sensul art. 53 din Legea fundamentală, situație în care ar fi obligatorie și respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiași articol.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...]

8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul la justiție, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac. De asemenea, având în vedere motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate prin care apreciază că dispozițiile criticate instituie un tratament discriminatoriu, Curtea, având în vedere

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, reține ca temei constituțional și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile criticate fac parte din cartea a II-a - Procedura contencioasă, titlul II - Căile de atac, capitolul III - Căile extraordinare de atac - respectiv recursul [prevăzut la art. 483-502], contestația în anulare [prevăzută la art. 503-508] și revizuirea [prevăzută la art. 509-513]. Astfel, potrivit prevederilor legale criticate în prezenta cauză [art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă], termenul de exercitare a acestei căi de atac extraordinare, respectiv termenul de revizuire, este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Aceste din urmă dispoziții legale [la care face trimitere art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă] prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă [...] există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

15. Curtea, analizând dinamica legislativă privind căile extraordinare de atac prevăzute ca atare în Codul de procedură civilă, constată că soluția legislativă criticată în prezenta cauză s-a regăsit și în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 cu trimitere la art. 322 pct. 7], și a format obiectul controlului de constituționalitate, în raport de motivări și prevederi constituționale similare. În acest sens este, spre exemplu,

Decizia nr. 353 din 2 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, prin care instanța de contencios constituțional a arătat că termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părții.

16. Totodată, Curtea a reținut că, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiție al revizuentului (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014).

17. Mai mult, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

18. De asemenea, prin

Decizia nr. 251 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.

19. Considerentele avute în vedere la pronunțarea a deciziilor menționate se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 21 din Constituție, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

20. În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate în raport cu aceste dispoziții constituționale este neîntemeiată, deoarece Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces. Pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale în mod constant, accesul liber la justiție nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

21. Ca atare, având în vedere faptul că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituționale prevăzute la art. 61 din Constituție de unică autoritate legiuitoare a țării, coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituție, a adoptat norme legale care să dea expresie prevederilor art. 129 din Constituție, cât și să respecte cerințele art. 21 referitor la accesul liber la justiție și la dreptul părților la un proces echitabil.

22. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că nu sunt incidente prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât nu s-a reținut înfrângerea sau restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

23. În ceea ce privește susținerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu, Curtea reține că astfel cum a statuat, de principiu, în jurisprudența sa, violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea

Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, din examinarea prevederilor criticate reiese că acestea se aplică în mod egal tuturor celor ce se află în ipoteza prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, fără discriminări. Ca atare, critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și constată că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică al Înaltei Curți de Casație și Justiție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.