Ordin · Ministerul Afacerilor Externe

Ordinul nr. 2502/2020

privind intrarea în vigoare a unor tratate internaționale

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 2020
Emitent
Ministerul Afacerilor Externe
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1253 din 18 decembrie 2020
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 2.432 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,

în baza

art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003

privind tratatele, constatând că au fost îndeplinite condițiile pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaționale enumerate mai jos,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articolul 1

La 1 aprilie 2020 a intrat în vigoare

Convenția Consiliului Europei

referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității și serviciilor la partidele de fotbal și la alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016 și semnată de România la Budapesta la 29 noiembrie 2016 (CETS 218), ratificată prin

Legea nr. 6/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2018.

Articolul 2

La 1 mai 2020 a intrat în vigoare

Protocolul

deschis spre semnare la Luxemburg la 8 iunie 2017, de modificare a

Tratatului

referitor la Sistemul european de informații privind vehiculele și permisele de conducere (EUCARIS), semnat la Luxemburg la 29 iunie 2000, acceptat prin

Legea nr. 258/2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2020.

Articolul 3

La 11 septembrie 2020 a intrat în vigoare

Acordul

dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere, semnat la București la 5 iunie 2019, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 725/2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 1 septembrie 2020.

Articolul 4

La 29 septembrie 2020 a intrat în vigoare

Amendamentul

la Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Kigali, în cadrul celei de-a XXVIII-a reuniuni a părților, la data de 14 octombrie 2016, acceptat prin

Legea nr. 30/2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 2 aprilie 2020.

Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
București, 14 decembrie 2020.
Nr. 2.502.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.