Decizia nr. 207/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irimia Tănase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, arătând că textele legale criticate au mai format anterior obiectul controlului de constituționalitate, Curtea statuând că acestea sunt constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 ianuarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 677/P/2003, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și următoarele din Codul de procedură penală, "respectiv întreaga secțiune care se referă la liberarea sub control judiciar sau pe cauțiune", excepție ridicată de Irimia Tănase, inculpat în dosarul menționat.

Din motivarea excepției rezultă că autorul acesteia se referă de fapt la dispozițiile art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevăd condițiile în care pot fi luate măsurile procesuale liberării provizorii sub control judiciar și, respectiv, liberării provizorii pe cauțiune. Autorul excepției consideră că aceste dispoziții sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (10), potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune". Se motivează că, în timp ce prevederile constituționale nu condiționează dreptul arestatului preventiv de a cere liberarea, în cele două forme menționate, textele legale criticate pun condiția ca infracțiunea să fie săvârșită din culpă, iar dacă este săvârșită cu intenție, pedeapsa prevăzută de lege să nu depășească 12 ani, precum și ca învinuitul sau inculpatul să nu fie recidivist, așa cum este cazul autorului excepției ridicate în cauză.

Exprimându-și opinia, Judecătoria Galați apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile constituționale prevăd dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, însă este atributul legiuitorului să stabilească condițiile în care aceste măsuri pot fi luate. Persoana arestată poate să ceară liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, însă luarea acestei măsuri se face în cazurile prevăzute de lege, cu respectarea Codului de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că dreptul constituțional de a cere punerea în libertate nu poate fi exercitat decât în condițiile legii, potrivit regulilor de procedură penală, iar legiuitorul are competența exclusivă a a stabili condițiile în care persoana arestată preventiv poate beneficia de liberare provizorie [art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată]. Pe de altă parte, prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, republicată, stabilesc că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, printre altele, pentru desfășurarea instrucției penale. Se citează din

Decizia Curții Constituționale nr. 340 din 16 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 10 octombrie 2003, în care se arată că "este atributul constituțional al legiuitorului ca, din rațiuni de politică penală, să restrângă sfera de aplicare a măsurii liberării provizorii [...], prin interzicerea acesteia în cazul săvârșirii unor infracțiuni grave".

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepția este neîntemeiată, întrucât dreptul persoanei arestate de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune nu se realizează decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce condiții poate fi luată această măsură. Restrângerea exercițiului acestui drept se face în baza prevederilor art. 53 din Constituție, republicată, care impun necesitatea asigurării instrucției penale. Prin urmare, interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune a arestaților care au săvârșit infracțiuni intenționate sancționate cu închisoare ce depășește 12 ani sau care sunt recidiviști, se face în scopul bunei funcționări a procesului penal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 160^2 alin. 1 și 2: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 12 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul este recidivist ori când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.";

- Art. 160^4 alin. 1: "Liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 și 2."

Autorul excepției consideră aceste dispoziții ca fiind contrare prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (10) referitoare la dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, fără să prevadă vreo condiție, în timp ce dispozițiile legale criticate prevăd, între altele, ca arestatul să nu fi săvârșit o infracțiune intenționată sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani sau să nu fie recidivist.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și art. 160^4 din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederile art. 23 alin. (10) din Constituție, republicată, potrivit cărora "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune", Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Ridicarea excepției se bazează pe o greșită înțelegere a prevederilor constituționale invocate, deoarece dreptul constituțional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce situații poate funcționa o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta. Restrângerea exercițiului dreptului constituțional menționat se face pe baza prevederilor constituționale ale art. 53, care impun necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale. Interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune a arestaților preventiv care au săvârșit infracțiuni sancționate cu închisoare ce depășește 12 ani sau care sunt recidiviști, ca în speță, se face în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

Curtea Constituțională a mai fost sesizată și s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 și art. 160^4 din Codul de procedură penală, în acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 92 din 11 mai 2000, nr. 15 din 18 ianuarie 2001, nr. 41 din 7 februarie 2002 și, recent, nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 iulie 2000, nr. 167 din 2 aprilie 2001, nr. 144 din 25 februarie 2002 și, respectiv, nr. 130 din 13 februarie 2004. Excepțiile au vizat, ca și în prezenta cauză, condițiile în care pot fi acordate măsuri procesuale privind liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, și anume fie durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, fie calitatea de recidivist sau în genere periculozitatea infractorului. Temeiul constituțional al criticilor de neconstituționalitate l-a reprezentat art. 23 alin. (7), devenit după republicare alin. (10), iar Curtea Constituțională a respins excepțiile cu aceeași motivare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să schimbe această jurisprudență, Curtea constată că atât considerentele acestor decizii, cât și soluțiile pronunțate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește aspectele învederate de autorul excepției, referitoare, în esență, la legalitatea mandatului de arestare, precum și la respectarea normelor procesual penale privind audierea martorilor, Curtea reține că, potrivit competenței sale, nu se poate pronunța asupra acestor aspecte, ele fiind de resortul instanței judecătorești. Conform dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "în exercitarea controlului, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 și 2 și ale art. 160^4 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Irimia Tănase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2004.