Decizia nr. 208/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Alexandru Găină în Dosarul nr. 738/2004 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, asistat de avocat Ion Ilie-Iordăchescu, lipsă fiind partea Tania Florentina Buică, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată, susținând că dispozițiile art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă prevederile

art. 23 alin. (4^2) din Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 . Se arată că textele legale criticate, ce impun menținerea stării de arest preventiv dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, nu au nimic comun cu prevederile constituționale invocate, care se referă la obligația instanței de a pune de îndată în libertate inculpatul, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia au încetat. Totodată se arată că modul de redactare a dispozițiilor legale criticate face practic imposibilă punerea în libertate a inculpatului, câtă vreme pe parcursul procesului penal nu poate interveni niciodată schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea inculpatului, pentru ca instanța să poată proceda la punerea acestuia în libertate, arestarea transformându-se într-o veritabilă condamnare.

Autorul excepției, având cuvântul, arată că nu are în plus de adăugat față de cele susținute de apărătorul său.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu numai că nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, ci constituie o garanție a respectării libertății individuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 738/2004, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Constantin Alexandru Găină, inculpat în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate, referitoare la situațiile în care, la primirea dosarului de către instanță, aceasta menține arestarea inculpatului, sunt contrare dispozițiilor

art. 23 alin. (4)^2 din Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003

[devenit art. 23 alin. (6) după republicarea Constituției, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea articolelor], referitoare la obligația instanței de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului și de punere în libertate a acestuia atunci când temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate. Se arată, în acest sens, că prevederile constituționale se referă numai la verificarea legalității măsurii arestării preventive, iar nu la menținerea stării de arest preventiv.

Judecătoria Buftea consideră că textele legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției, întrucât acestea prevăd că instanța menține arestarea preventivă numai atunci când constată că temeiurile care au determinat această măsură impun în continuare privarea de libertate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Președintele Camerei Deputaților consideră că reglementarea cuprinsă în art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală nu contravine prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, deoarece instanța este obligată să dispună de îndată punerea în libertate a inculpatului, dacă nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii privative de libertate sau dacă nu există temeiuri noi care să permită menținerea măsurii. Cum în speța de față subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii, prevederile constituționale nu au fost cu nimic încălcate. În concluzie, președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția este neîntemeiată.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nu există contrarietate între dispozițiile legale criticate și prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În opinia Guvernului, faptul că dispozițiile art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, nu reglementează în mod expres condițiile în care instanța poate dispune menținerea stării de arest preventiv nu înseamnă că acestea pot constitui temei doar pentru punerea în libertate a inculpatului.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută neconstituționalitatea dispozițiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală față de prevederile art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, deoarece dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul libertății individuale. Dimpotrivă, art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală prevede obligația instanței de a verifica din oficiu la primirea dosarului legalitatea și temeinicia arestării preventive, această măsură fiind menținută numai în cazul în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceste situații verificându-se tocmai în raport cu prevederile constituționale. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat reprezintă o garanție a respectării principiului constituțional al libertății individuale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 și 11 se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile

art. 23 alin. (4)^2 din Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003

[devenit art. 23 alin. (6) după republicarea Constituției, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea articolelor], având următorul conținut: "În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă.

Astfel, se constată că prevederile art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, nu stabilesc doar obligația verificării de către instanță a legalității și temeiniciei arestării preventive, cum neîntemeiat susține autorul excepției de neconstituționalitate. Aceste prevederi constituționale stabilesc, de asemenea, obligația instanței ca, urmare verificării efectuate, să dispună punerea în libertate a inculpatului (textul constituțional reglementând expres situațiile în care instanța este obligată să procedeze în acest mod), măsura corelativă fiind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului (atunci când nu subzistă situațiile impuse de prevederile constituționale). Faptul că prevederile art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, nu se referă în mod expres la menținerea arestării preventive nu înseamnă că legiuitorul constituant nu a avut în vedere această instituție, așa încât nu se poate susține că prevederile constituționale invocate ar constitui temei doar pentru punerea în libertate a inculpatului.

Curtea mai reține că situațiile în care este obligatorie, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituție, republicată, punerea în libertate a inculpatului sunt următoarele: dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, respectiv dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate. Simetric, și ca o consecință logică a acestor prevederi constituționale, preluate de altfel de dispozițiile art. 300^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 300^1 alin. 3 din același cod stipulează că instanța menține măsura arestării preventive a inculpatului în două situații: dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate. Se constată așadar că prevederile criticate nu numai că nu înfrâng dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (6), ci constituie o aplicare a acestora, așa încât nu poate fi reținută critica autorului excepției de neconstituționalitate în sensul că ar exista o contradicție între cele două categorii de norme. Reglementarea expresă, prin dispozițiile art. 300^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, a situațiilor în care instanța dispune, în faza de judecată, menținerea arestării preventive a inculpatului reprezintă o garanție în plus a respectării libertății individuale a persoanei, în deplină concordanță cu prevederile constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Alexandru Găină în Dosarul nr. 738/2004 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2004.