Decizia nr. 567/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 și prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
abroga-mentiune 1
- Decizia nr. 31/2016 28 ianuarie 2016 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare, de către domnul Mihai …
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 165/2013 16 mai 2013 (prevederi anume) privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalen…
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și ale
art. 18^1 alin. (4)
și a celorlalte articole cuprinse în
capitolul V^1 al titlului VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016
și prin
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Mihai Sorin Rădulescu și Radu-Florin Rădulescu în Dosarul nr. 5.578/2/2014* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.756D/2018.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere
deciziile nr. 597 din 15 iulie 2020
și
nr. 602 din 16 iulie 2020 , prin raportare la
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 666 din 16 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.578/2/2014*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor
art. 18^1 alin. (4)
și ale celorlalte articole cuprinse în
capitolul V^1 al titlului VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016
și prin
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Radu-Florin Rădulescu și Mihai Sorin Rădulescu într-o cauză civilă având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin cele două decizii menționate Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit un caz de ultraactivitate a legii, în sensul în care prevederile
ar fi aplicabile și după momentul în care acestea au ieșit din vigoare prin abrogare, atât în ceea ce privește termenul, cât și cu privire la forma de exercitare a dreptului la despăgubire. Astfel, persoanele care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
trebuiau să se conformeze și după intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ prevederilor cuprinse în
capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , prevederi ce au fost abrogate expres de
Legea nr. 165/2013 . Normele legale criticate nu întrunesc cerința de previzibilitate prin prisma momentului la care au primit o interpretare oficială potrivit
art. 521 din Codul de procedură civilă . Se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita, să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat. Tot astfel, principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară, predictibilă, unitară și coerentă. Aceste cerințe nu sunt întrunite în speță, întrucât, pe de o parte, cererea reclamanților formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost suspendată în baza Hotărârii-pilot pronunțate în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, iar, pe de altă parte, reclamanții beneficiau de un titlu de despăgubire pentru care nu se împlinise termenul de opțiune la data abrogării
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , acestora, precum și altor subiecți de drept aflați în situații similare formându-li-se convingerea și speranța legitimă că le sunt aplicabile dispozițiile legii noi, respectiv
Legea nr. 165/2013 , și că nu trebuie și nu pot urma o procedură prevăzută de o lege abrogată. Se arată că, de vreme ce, în urma adoptării
Legii nr. 165/2013 , nu mai pot fi acordate despăgubiri în acțiuni, este absurdă impunerea condiției depunerii unei opțiuni de acordare a despăgubirilor în acțiuni, potrivit legii vechi abrogate, pentru a
beneficia de despăgubiri în bani potrivit legii noi, cunoscând că o astfel de modalitate de despăgubire în acțiuni nu mai poate fi realizată potrivit legii noi. Prin textele de lege criticate, interpretate oficial și obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție, este înfrânt principiul securității și previzibilității juridice.
6.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, arătând că aspectele invocate în motivarea excepției au fost menționate de reclamanți și ca argumente în justificarea caracterului fondat al acțiunii.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, și
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu următorul cuprins:
–
Articolul 41
alin. (1) din Legea nr. 165/2013 : „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.“;
–
Articolul 18
^1 alin. (4) din titlul VII
al
Legii nr. 247/2005 : „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul «Proprietatea».“
11.
Textele de lege mai sus redate sunt criticate în interpretarea obligatorie dată acestora de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin:
–
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 23 noiembrie 2016, potrivit căreia „termenul de 3 ani prevăzut de
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu este afectat de prevederile
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din
titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, și ale articolului unic al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012
privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin
–
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 8 decembrie 2016, conform căreia „prevederile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
nu sunt aplicabile persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
și nu au urmat procedura administrativă prevăzută în
capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri“.
12.
De asemenea, autorii excepției fac referire și la celelalte articole ( art. 18^2-18^9 ) care formează capitolul V^1 - Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul „Proprietatea“ din
titlul VII al Legii nr. 247/2005 , dar întrucât sunt invocate strict formal și generic și nici nu sunt formulate critici distincte față de acestea, nu vor fi analizate de Curtea Constituțională ca obiect de sine stătător al excepției de neconstituționalitate. Simpla referire, fără o individualizare expresă, nu poate conduce la stabilirea acestor dispoziții ca obiect al excepției, întrucât Curții Constituționale nu îi revine rolul de a califica referirile mai mult sau mai puțin exacte ca obiect al excepției.
13.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în
art. 1 alin. (5)
privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii, și în
art. 15 alin. (2)
privind neretroactivitatea legii civile. Prin raportare la
art. 20 din Legea fundamentală , se invocă și prevederile
art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol
adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale și cele ale
art. 6
privind dreptul la un proces echitabil din aceeași convenție. Din interpretarea
art. 20 din Legea fundamentală
prin prisma textelor convenționale menționate, Curtea reține, totodată, și prevederile constituționale ale
art. 21
privind dreptul la un proces echitabil și
art. 44
privind dreptul de proprietate privată.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care condiționează însuși dreptul la despăgubiri al deținătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opțiune pentru o anumită modalitate de despăgubire, este neconstituțională.
15.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că, în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist, prevăzută în
capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emitea o decizie reprezentând titlul de despăgubire, care se valorifica în termen de 3 ani de la data emiterii, prin preschimbarea acestuia într-un titlu de plată sau/și într-un titlu de conversie în acțiuni la Fondul „Proprietatea“. Legea nu conținea nicio prevedere referitoare la situația în care opțiunea menționată nu a fost exprimată, astfel ca, în lipsa acesteia, valorificarea titlului de
despăgubiri să se poată face în bani/acțiuni sau în ambele modalități. Mai mult, prin
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că termenul de 3 ani este de decădere, ceea ce, în cazul în care persoana îndreptățită nu și-a exprimat opțiunea pentru una dintre modalități, duce la pierderea dreptului subiectiv de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire.
16.
Curtea Constituțională a constatat că se ajungea astfel la situația în care neexercitarea unei opțiuni pentru o anumită modalitate de despăgubire, coroborată cu nereglementarea unei modalități de despăgubire aplicabile în lipsa exprimării vreunei opțiuni, să determine chiar pierderea dreptului subiectiv de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire. Așadar, persoana îndreptățită nu era decăzută din dreptul de a-și exprima o anumită opțiune, ci chiar din dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, aspect ce aduce în discuție încălcarea
art. 44 din Constituție .
17.
Totodată, Curtea a observat că, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform
Legii nr. 247/2005 , persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire. Însă, din momentul în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emitea titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație, titlul de despăgubire emis reprezintă un bun care intră în sfera de protecție a
art. 44 alin. (1) din Constituție , conform căruia dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Curtea a constatat că textul de lege criticat consacră o soluție legislativă care aduce atingere dreptului de proprietate privată al persoanei îndreptățite la despăgubiri, reprezentând o ingerință a statului în exercițiul acestui drept fundamental, printr-o măsură care nu este necesară pentru atingerea scopului legitim urmărit. Faptul că nu a fost reglementată o modalitate subsidiară de executare a obligației în caz de neexprimare a dreptului de opțiune, faptul că durata termenului de exprimare a dreptului de opțiune nu susține îndeplinirea corespunzătoare a scopului urmărit, că sancțiunea decăderii privește însuși dreptul subiectiv la despăgubiri - în loc să privească doar dreptul de opțiune -, precum și că se instituie o procedură de valorificare a titlului de despăgubire cu efecte negative chiar asupra dreptului persoanei îndreptățite sunt motivele care demonstrează că textul de lege criticat rupe echilibrul care trebuie să existe între interesele concurente în cauză și creează un avantaj disproporționat în favoarea statului.
18.
Raportat și la
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea a observat că, în temeiul
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , coroborat cu intervențiile legislative ulterioare, cetățeanul a fost pus în fața unei situații inacceptabile din punct de vedere juridic: să opteze între două modalități de valorificare a titlului de despăgubire, sub sancțiunea decăderii din însuși dreptul la despăgubire, deși una dintre modalitățile de despăgubire nu a fost nicicând actuală, nefiind utilizabilă în perioada de referință. S-a ajuns astfel la situația în care, în lipsa opțiunii între o modalitate de despăgubire existentă și una iluzorie, să se piardă însuși dreptul la despăgubire. De asemenea, Curtea a observat că cetățeanul confruntat cu o asemenea ipoteză se află într-o situație juridică confuză, iar sancțiunea insecurității provocate de legiuitor se reflectă în totalitate asupra sa, ceea ce este de natură să contravină valorilor caracteristice statului de drept.
19.
Curtea a precizat că, în condițiile constatării neconstituționalității soluției legislative cuprinse în
art. 18^1 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 , care condiționează însuși dreptul la despăgubiri al deținătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opțiune pentru titluri de plată și/sau de conversie în acțiuni, modalitatea de despăgubire pe care statul trebuie să o asigure pentru respectivele titluri de despăgubire va fi prin emiterea de titluri de plată în conformitate cu
art. 41 din Legea nr. 165/2013 . De asemenea, Curtea a arătat că, potrivit
art. 521 alin. (4)
coroborat cu
art. 518 din Codul de procedură civilă ,
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, își încetează aplicabilitatea la data constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.
20.
Totodată, prin
Decizia nr. 602 din 16 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.
21.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prevederile
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
constituie norme tranzitorii care reglementează modalitatea de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea legilor reparatorii, în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 . Spre deosebire de sistemul precedent, în care despăgubirile constau esențialmente în echivalent bănesc, prin noua lege a fost reconsiderată modalitatea de compensare a pierderii suferite de foștii proprietari, viziunea legislativă introdusă prin
fiind reprezentată de acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent și în compensarea prin puncte. Autorii excepției au criticat înțelesul pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept l-a dat prevederilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , fixând sfera de aplicare a acestora și statuând că nu pot beneficia de prevederile textului criticat persoanele îndreptățite sau autorii acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , dar nu au urmat procedura administrativă prevăzută în
capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.
22.
Curtea Constituțională a reținut că stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform
presupuneau parcurgerea unei proceduri care debuta, conform
art. 16 alin. (7)
din titlul VII, cu emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza unui raport de evaluare a imobilului. Potrivit
art. 18 alin. (1) din titlul VII
al aceleiași legi, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emitea, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Legea oferea și definițiile termenilor utilizați, precizând că „titlurile de plată“ sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român de a primi, în numerar, o sumă de maximum 500.000 lei, iar „titlurile de conversie“ sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise
de Fondul „Proprietatea“.
Articolul 18
^1 alin. (4) din titlul VII
al
cuprindea o precizare esențială, și anume că era necesar ca titlurile de despăgubire să fie valorificate în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul „Proprietatea“ (care a avut loc la 25 ianuarie 2011).
23.
Curtea Constituțională a avut în vedere
Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020 , precitată, și a observat că, atâta vreme cât
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
se bucura de prezumția de constituționalitate, era evident că
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
se putea referi numai la persoanele îndreptățite care nu și-au pierdut dreptul subiectiv de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire, respectiv cele care și-au exercitat dreptul de opțiune. Însă, în condițiile constatării neconstituționalității
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , rezultă că nu și-au pierdut dreptul subiectiv de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire nici persoanele îndreptățite care nu și-au exercitat dreptul de opțiune. Prin urmare, la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , indiferent că a exercitat sau nu dreptul de opțiune, nicio persoană îndreptățită nu și-a pierdut dreptul subiectiv de a obține valorificarea titlurilor de despăgubire.
24.
Curtea a subliniat că
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
și
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
formau un corpus legislativ unitar, între acestea existând o legătură funcțională indisolubilă, dar, întrucât primul și-a pierdut prezumția de constituționalitate, cel de-al doilea trebuie să acopere sfera creditorilor titulari ai unor titluri de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a
și care nu au optat pentru una dintre cele două modalități de valorificare a acestora, prin transformarea în titlu de plată și/sau titlu de conversie în acțiuni la Fondul „Proprietatea“, care sunt, astfel, și ei îndreptățiți la despăgubiri bănești.
Articolul 41
alin. (1) din Legea nr. 165/2013
se referă, în mod generic, la dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, de unde rezultă că dreptul la despăgubire se valorifică indiferent că persoanele și-au exercitat sau nu dreptul de opțiune.
25.
În acest context, Curtea Constituțională a constatat că interpretarea
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
dată prin
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devine contrară
art. 15 alin. (1)
și
art. 44 alin. (1)
și
(2) din Constituție , întrucât afectează dreptul de proprietate privată al titularilor unui titlu de despăgubire care nu și-au exprimat dreptul de opțiune în privința modalității de despăgubire, în condițiile incerte de până la intrarea în vigoare a
26.
Față de jurisprudența mai sus citată, având în vedere
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , precum și data sesizării Curții Constituționale, anterioară pronunțării deciziilor menționate, excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul prezentei cauze urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
27.
Curtea reamintește că, astfel cum a statuat prin decizii anterioare, de exemplu, prin
Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau
Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă poate constitui motiv de revizuire, conform
art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă
(a se vedea și
Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23).
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și ale
art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016
și prin
Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016 , pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Radu-Florin Rădulescu și Mihai Sorin Rădulescu în Dosarul nr. 5.578/2/2014* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.