Decizia nr. 181/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.441/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.614D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, după ce relevă asupra situației de fapt, concluzionează că excepția de neconstituționalitate, neavând legătură cu soluționarea cauzei în procedura mai sus evidențiată, este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Sentința penală nr. 1.366 din 7 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 19.441/325/2016, Judecătoria Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală

în ceea ce privește sintagma „consecințele grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale“, excepție ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire formulate împotriva Sentinței penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timișoara.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la calitatea legilor și la accesul liber la justiție, precum și dispozițiile

art. 7

- Nicio pedeapsă fără lege și

art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece sintagma „consecințe grave“ implică o încărcătură afectivă care, nefiind definită în termeni lipsiți de echivoc, este lăsată la aprecierea instanței.

7.

Judecătoria Timișoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul contestat, respectiv

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală , în ceea ce privește sintagma „consecințe grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale“, nu contravine normei constituționale invocate în susținerea ei, respectiv dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție . Textul nu este confuz sau neclar, deoarece, în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale și vreuna dintre consecințele încălcării

Convenției

continuă să se producă, instanța națională nu ar putea reține că aceste consecințe nu sunt grave.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece, în conformitate cu

art. 29 alin. (1)

și

(5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei care presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul stabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ (a se vedea

Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 ).

10.

Așa fiind, întrucât Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea

art. 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în legătură cu condițiile de detenție, iar nu cu privire la procedura desfășurată în Dosarul penal nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timișoara (în care s-a pronunțat sentința ce face obiectul cererii de revizuire), Guvernul apreciază că prevederile

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății.

11.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 , pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului este cale extraordinară de atac cu o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcționalitatea și funcția sa procesuală, care o deosebește de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanță a propriei soluții, soluție care este înlocuită cu una corespunzătoare noilor fapte și împrejurări constatate și despre care instanța nu a avut anterior cunoștință.

12.

Prin posibilitatea acordată părții de a exercita această cale extraordinară de atac, practic Curtea Europeană a Drepturilor Omului vine să confirme faptul că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe este garantat de

art. 6 paragraful (1) din Convenție , iar acest drept trebuie să se interpreteze în lumina preambulului

Convenției , care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante și, deși unul dintre elementele

fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brumărescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci când însă se constată încălcarea unui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului.

13.

Așadar,

Convenția

creează un adevărat cadru juridic privitor la protecția drepturilor și libertăților fundamentale pe care le protejează, cu valoare supranațională, dar bazat pe principiul subsidiarității, ceea ce presupune o repartizare a competențelor în acest domeniu între autoritățile naționale, cu vocația de a asigura ele, primele, apărarea acestor drepturi și libertăți, și instanța europeană, chemată să intervină numai atunci când aceasta nu se realizează pe deplin în cadrul sistemului național de drept în discuție.

14.

Totodată, judecătorul național este unul dintre destinatarii unei astfel de hotărâri, interesul acestuia trebuie să fie acela de a evita repetarea faptului ilicit, în așteptarea intervenirii unei modificări a dreptului intern și chiar în ipoteza în care hotărârile Curții necesită o reformă complexă și amplă a sistemului legislativ intern, judecătorul național poate și trebuie, pe cât este posibil, să pună în aplicare aceste hotărâri, până să intervină o lege internă în concordanță cu

Convenția , pentru că judecătorul național rămâne deplin responsabil în aplicarea uniformă a

Convenției

în sistemul intern judiciar, realizând eficient și constituționalist o sinteză între exigențele acesteia și constrângerile, în unele privințe și perioade, inhibitoare, date de calitatea legii, de regulile procedural naționale și chiar de jurisprudența dominantă.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 465 alin. (1) referitor la Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:

(1)

Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

18.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la calitatea legilor,

art. 21

referitor la Accesul liber la justiție, precum și dispozițiile

art. 7

- Nicio pedeapsă fără lege și

art. 13

- Dreptul la un recurs efectiv din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în fapt, în perioada 2001-2011, petentul Faur Nistor Isai a fost deținut în mai multe rânduri în Penitenciarul Timișoara și a susținut că i-au fost încălcate o serie de drepturi (nu i s-a asigurat suprafața minimă de cazare, nu a beneficiat de o hrană corespunzătoare caloric, nu a primit alimentele prescrise de nutriționist, a inhalat fum de țigară atât în spațiul de cazare, cât și în mijloacele de transport), sens în care a formulat o plângere penală împotriva angajaților din cadrul Penitenciarului Timișoara sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu în formă calificată ( art. 246 ,

art. 247

și

art. 248^1 din Codul penal din 1969 ).

20.

Prin Ordonanța procurorului nr. 664/P/2013 din 3 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus clasarea cauzei.

21.

Împotriva acestei ordonanțe Faur Nistor Isai a formulat plângere, iar prin Sentința penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timișoara, definitivă la data pronunțării, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată.

22.

Totodată, prin Sentința penală nr. 2.802 din 12 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 25.671/325/2015 al Judecătoriei Timișoara, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată cu privire la Sentința penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timișoara.

23.

La data de 5 august 2016, Faur Nistor Isai a formulat, în temeiul

art. 465 din Codul de procedură penală , o cerere de revizuire împotriva aceleiași Sentințe penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 566/59/2014.

24.

În motivare revizuentul a arătat că, deși în Dosarul nr. 25.671/325/2015 al Judecătoriei Timișoara i-a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, ulterior, mai exact la data de 21 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în Cauza Faur împotriva României, reținând condiții de detenție inadecvate. De aceea a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată cu privire la Dosarul nr. 25.671/325/2015 și obligarea parchetului să facă cercetări și să dispună trimiterea în judecată a persoanelor vinovate din penitenciar care l-au supus la rele tratamente.

25.

La data de 2 septembrie 2016 a depus la dosar memoriul revizuentului prin care a solicitat atașarea dosarelor nr. 566/59/2014 și nr. 25.671/325/2015 ale Judecătoriei Timișoara, acesta precizând că solicită revizuirea și cu privire la Dosarul nr. 566/59/2014.

26.

La termenul din 2 noiembrie 2016 revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453

și

art. 465 din Codul de procedură penală , pe care a motivat-o la termenul din 15 februarie 2017 în ceea ce privește neclaritatea sintagmei „consecințele grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale“.

27.

Prin Sentința penală nr. 1.366 din 7 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 19.441/325/2016, Judecătoria Timișoara - Secția penală a dispus:

–

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală

în ceea ce privește sintagma criticată;

–

respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 din Codul de procedură penală

și

art. 465

din același cod în raport cu dispozițiile

art. 11 ,

16 ,

20 ,

21 ,

24

și

art. 148 din Constituție ;

–

în temeiul

art. 465 alin. (10) din Codul de procedură penală,

respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulate cu privire la Sentința penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 566/59/2014.

28.

Analizând criticile formulate, Curtea constată că, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunțată în Cauza Faur împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Judecătoria Arad l-a condamnat pe Faur Nistor Isai la pedeapsa de 13 ani închisoare printr-o decizie definitivă din 21 martie 2001 pentru violul unui minor. Detenția reclamantului a început la data de 21 ianuarie 2001 și a durat până la 24 mai 2011, când a fost eliberat din închisoare. La 11 iulie 2013, reclamantul a fost reținut din nou, în urma unei noi condamnări pentru violul a două fete care erau minore.

29.

În scrisorile sale adresate Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a susținut că în închisorile din Arad și Timișoara a fost ținut în celule supraaglomerate și că, deși era nefumător, a fost expus fumului inhalat de la țigările altor deținuți. Pentru acest motiv a depus mai multe plângeri la autoritățile naționale și, printr-o decizie definitivă din 12 aprilie 2005, Judecătoria Arad a admis una dintre plângerile reclamantului și a dispus plasarea acestuia într-o celulă pentru nefumători. Din informațiile furnizate de reclamant nu este clar dacă această decizie a fost executată, însă, pe baza observațiilor sale scrise, se poate deduce că a fost plasat într-o celulă pentru nefumători. În plus, reclamantul a pretins că a fost transferat de la o închisoare la alta sau de la o închisoare la instanță în camioane cu deținuți care fumează.

30.

Curtea europeană a reținut că reclamantul a fost ținut în detenție în penitenciarul din Timișoara în condiții nefavorabile și, după examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, a considerat că, în cazul de față, condițiile de detenție ale reclamantului în închisoarea de la Timișoara au fost inadecvate. Pentru acest motiv a hotărât că a fost încălcat art. 3 din Convenție și a obligat statul român să plătească reclamantului suma de 3.900 euro. De asemenea, au fost respinse celelalte cereri.

31.

Potrivit dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală , revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului poate fi exercitată numai împotriva acelor hotărâri definitive pronunțate de instanțele penale române în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

32.

Cu alte cuvinte, acest caz de revizuire este dublu condiționat și presupune atât existența unei hotărâri a instanței europene prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale, cât și continuitatea și imposibilitatea remedierii consecințelor negative grave ale încălcării

Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale, cu condiția ca încălcarea constatată să vizeze o hotărâre definitivă pronunțată de către instanța română.

33.

Or, așa cum s-a arătat, în cadrul procedurii declanșate la instanța europeană, aceasta nu a constatat încălcări ale unor drepturi sau libertăți fundamentale ale revizuentului de către instanța națională în litigiul de față în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014.

34.

Potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“.

35.

Examinând incidența, din această perspectivă, a existenței legăturii textului legal criticat cu soluționarea cauzei, Curtea arată că aceasta presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea și

Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 ,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20;

Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).

36.

Totodată, Curtea a subliniat în jurisprudența sa că o eventuală constatare a „neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ ( Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).

37.

Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane“ ( Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la

Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

38.

Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar avea nicio înrâurire asupra cauzei în care a fost ridicată, neproducând nicio consecință, câtă vreme prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunțată în Cauza Faur împotriva României, nu s-au constatat încălcări ale unor drepturi sau libertăți fundamentale ale revizuentului de către instanța națională în litigiul de față în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timișoara.

39.

Așa fiind, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală .

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.441/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2019.