Decizia nr. 208/2019

Articolul 15

alin. (2) din Legea nr. 187/2012: „Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la

alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de

Codul penal din 1969 .“;

–

Articolul 83

alin. 1 din Codul penal din 1969: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.“

11.

În susținerea neconstituționalității normelor criticate, autorul excepției invocă atât prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

potrivit căruia „[...] demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea [...] reprezintă valori supreme“,

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern,

art. 20

privind tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (1)

referitor la accesul la justiție,

art. 23 alin. (12)

potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată decât în temeiul legii, cât și dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și

art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, deși în susținerea acesteia autorul invocă în mod formal atât prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3) ,

art. 11 ,

art. 20 ,

art. 21 alin. (1) ,

art. 23 alin. (12) , cât și dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și

art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , în realitate, acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale și convenționale invocate. Or, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile

art. 146 din Constituție .

13.

De altfel, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume, textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că, în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere deci că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.

14.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituționale și convenționale menționate nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției. În același sens a statuat Curtea și prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011,

Decizia nr. 296 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 12 octombrie 2017, și

Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 10 iulie 2018, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printro încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.

15.

În aceste condiții, date fiind caracterul general al textelor constituționale și convenționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate.

16.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

raportat la

art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 , excepție ridicată de Sandor Vancsa în Dosarul nr. 1.121/119/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.