Decizia nr. 188/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Gabriela Morariu în Dosarul nr. 2.169/226/2016 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.986D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că persoana cu handicap grav care are totodată și calitatea de pensionar de invaliditate de gradul I poate opta pentru un asistent personal, care are o indemnizație egală cu a asistentului social debutant, sau pentru indemnizația de însoțitor, în cuantum de 80% din punctul de pensie. Fiind un drept de a opta, nu se poate vorbi de o discriminare. În susținerea celor arătate invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 509 din 9 aprilie 2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.169/226/2016, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Gabriela Morariu în cadrul unei cauze privind drepturi de asigurări sociale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că, potrivit

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 , persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate de gradul I pot opta pentru indemnizația pentru însoțitor prevăzută la

art. 61 din Legea nr. 19/2000

sau pentru asistent personal.

Alin. (4)

al aceluiași articol prevede că adulții cu handicap grav pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare. Totodată, potrivit Normelor de aplicare a

Legii nr. 448/2006 , persoana cu handicap grav cu drept la asistent personal, care are și calitatea de pensionar de invaliditate de gradul I, poate opta pentru indemnizația de însoțitor prevăzută la

art. 77 din Legea nr. 263/2010

sau pentru asistent personal. În situația în care opțiunea exprimată este pentru asistent personal, persoana cu handicap grav, care are și calitatea de pensionar de invaliditate de gradul I, poate opta pentru angajarea asistentului personal sau pentru primirea indemnizației lunare prevăzute la

art. 43 din Legea nr. 448/2006 . Potrivit

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor în cuantum fix.

Alin. (2)

al aceluiași articol prevede că valoarea indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din cuantumul unui punct de pensie, stabilit în condițiile legii. Așadar, persoana cu handicap grav care are și calitatea de pensionar de invaliditate de grad I are dreptul să opteze între indemnizația pentru însoțitor și asistent personal. În acest din urmă caz, sunt două variante: fie să angajeze un asistent personal, fie să primească indemnizația lunară prevăzută la

art. 43 din Legea nr. 448/2006 . Indemnizația pentru însoțitor se calculează în conformitate cu

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , respectiv 80% din valoarea punctului de pensie. În schimb, indemnizația lunară prevăzută la

art. 43 din Legea nr. 448/2006

se calculează în conformitate cu

art. 43 alin. (1)

din aceeași lege, fiind în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.

6.

Având în vedere cele mai sus arătate, autoarea excepției arată că o persoană care a optat pentru indemnizația de însoțitor încasează lunar o sumă într-un cuantum mai mic - aproximativ 200 de lei - decât o persoană care a optat pentru indemnizația lunară. Prin urmare, se creează o discriminare între persoanele aflate în aceeași situație, care beneficiază de drepturile prevăzute de

Legea nr. 448/2006 .

7.

Tribunalul Brașov - Secția I civilă, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 509 din 9 aprilie 2009 , apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

8.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu conține nicio dispoziție de natură să aducă atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără privilegii și fără discriminări. Cele două acte normative reglementează două tipuri de indemnizație, respectiv indemnizația pentru însoțitor -

art. 77 din Legea nr. 263/2010

- și indemnizația pentru asistent personal -

art. 42 din Legea nr. 448/2006

-, fapt ce justifică modalitatea diferită de calcul al acestora, precum și dreptul beneficiarului de a opta pentru una dintre acestea. Constituționalitatea unui text presupune analiza lui în raport cu o normă constituțională, iar nu compararea unor texte diferite. Însă chiar dacă petentul încearcă să justifice discriminarea prin modul diferit de calcul al celor două indemnizații, apreciază că textul de lege nu contravine

art. 16 din Constituție . Principiul egalității nu este afectat de norma juridică supusă controlului de constituționalitate, deoarece nu creează niciun fel de tratament discriminatoriu pentru persoanele aflate în aceeași situație juridică. Chiar textul

art. 50 din Constituție

prevede că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Tocmai pentru a asigura această protecție, legiuitorul a ales să stabilească modalitatea de realizare a acesteia prin conferirea unor drepturi alternative, în două acte normative distincte, pe care persoanele cu handicap le au la dispoziție, fiind la latitudinea legiuitorului modalitatea de calcul al fiecărei indemnizații, pe care persoanele destinatare ale normei juridice o pot alege.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora „Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condițiile legii“.

13.

Autoarea excepției consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituționale ale

art. 16

și

art. 50

referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, respectiv protecția persoanelor cu handicap.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea acesteia își întemeiază critica de neconstituționalitate pe compararea unor texte de lege despre care consideră că reglementează drepturi diferite pentru persoane aflate în situații identice. Astfel, este comparată situația persoanelor care se încadrează în ipoteza

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, care se referă la „persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate“, cu situația persoanelor încadrate în ipoteza

art. 42 alin. (4)

din aceeași lege, respectiv „părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora“.

15.

Persoanele încadrate în ipoteza

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 448/2006

beneficiază, în mod opțional, de indemnizația pentru însoțitor prevăzută de

art. 77 din Legea nr. 263/2010

sau de asistent personal, textul de lege supus analizei de constituționalitate prevăzând: „Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condițiile legii.“

16.

Persoanele încadrate în ipoteza

art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006

pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare. Această indemnizație lunară este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice [ art. 43 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 ].

17.

În concret, autoarea excepției indică situația persoanelor cu handicap grav la care se referă atât

alin. (2) , cât și

alin. (4) ale art. 42 din Legea nr. 448/2006

și critică diferența de cuantum dintre indemnizațiile prevăzute de cele două texte de lege.

18.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).

19.

Or, Curtea observă că deosebirea dintre drepturile prevăzute de lege pentru persoanele cu handicap grav în cele două ipoteze ale

art. 42 din Legea nr. 448/2006

este dată de calitatea de pensionar de invaliditate de gradul I la care se referă

alin. (2) . Astfel, legiuitorul, având în vedere situația diferită în care se găsesc persoanele cu handicap grav în raport cu dreptul de a beneficia de o pensie de invaliditate acordată în sistemul public de asigurări sociale, a instituit drepturi diferite, reglementare care, prin prisma celor mai sus arătate referitor la semnificația principiului egalității în drepturi a cetățenilor, nu contravine

art. 16 din Constituție

și nu poate fi interpretată ca aducând atingere protecției de care se bucură, potrivit

Legii fundamentale , persoanele cu handicap.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Morariu în Dosarul nr. 2.169/226/2016 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2019.