HG nr. 169/1991
privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor, instalații-montaj și producție industriala pentru construcții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
În temeiul
privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se înființează societățile comerciale pe acțiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social, prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2
Societățile comerciale pe acțiuni, înființate potrivit prezentei hotărîri, se organizează și funcționează în conformitate cu statutele prevăzute în anexele nr. 2.1*)-2.6*).
-------------------
*) Anexele nr. 2.1-2.6 se comunică unităților interesate. Statutul cadru al societăților comerciale pe acțiuni, înființate potrivit art. 1, este cuprins în anexa nr. 2.
Articolul 3
Societățile comerciale nou înființate își vor definitivă capitalul social pe baza reevaluarii patrimoniului, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 4
Pe data infiintarii societăților comerciale pe acțiuni, unitățile economice de stat își încetează activitatea.
Activul și pasivul unității de stat care își încetează activitatea se preiau de către societățile comerciale pe acțiuni nou înființate.
Personalul care trece la societățile comerciale se considera transferat în interesul serviciului și beneficiază timp de 3 luni de diferența pînă la salariul tarifar avut și sporul de vechime, după caz, dacă este încadrat în funcții cu niveluri de salarizare mai mici.
Articolul 5
Anexele nr. 1 și nr. 2.1-2.6 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
p. PRIM-MINISTRU ANTON VATASESCU
Anexa 1 LISTA societăților comerciale pe acțiuni care se înființează în domeniul construcțiilor, instalații-montaj și producție industrială pentru construcții
Nr. crt.
Denumirea societății comerciale pe acțiuni
Obiectul de activitate al societății comerciale pe acțiuni
Sediul societății comerciale pe acțiuni
Valoarea capitalului social inițial - total, din care:
Unitatea economică care își încetează activitatea
a) fonduri fixe
b) mijloace circulante - mil. lei -
0
1
2
3
4
5
1.
"Tmucb" - S.A.
Realizarea în țară și străinătate de lucrări de construcții-montaj și reparația echipamentelor mecanice la instalații și obiective din industria chimică, energetică (inclusiv centrale nuclearo-electrice), minieră, metalurgică, construcții de mașini, gospodărie locativă, proiectare, consulting, asistență tehnică, engineering, transporturi auto, realizarea și comercializarea de produse în legătură cu activitatea sa; activitate de import-export cu persoane fizice sau juridice, marketing, publicitate, cazare, cantine.
București, b-dul Magheru nr. 27, sector 1
908.689
Trustul-antrepriză generală de montaj utilaj chimic București.
din care:
a) 498.833
b) 409.856
2.
"Imuc" - S.A.
Realizarea în țară și străinătate de lucrări de construcții-montaj și reparația echipamentelor mecanice la instalații și obiective din industria chimică, energetică (inclusiv centrale nuclearo-electrice), minieră, metalurgică, construcții de mașini, gospodărie locativă, proiectare, consulting, asistență tehnică, engineering, transporturi auto, realizarea și comercializarea de produse în legătură cu activitatea sa; activitate de import-export cu persoane juridice sau fizice, marketing, publicitate, cazare, cantine.
Pitești, b-dul Petrochimiștilor km 7, județul Argeș
123.131
Trustul-antrepriză generală de montaj utilaj chimic București.
din care:
a) 70.138
b) 52.993
3.
"Am" - S.A.
Realizarea în țară și în străinătate de lucrări de construcții-montaj și reparația echipamentelor mecanice la instalații și obiective din industria chimică, energetică, minieră, metalurgică, construcții de mașini, gospodărie locativă, proiectare, asistență tehnică, transporturi auto, cazare, cantine.
Arad, str. Bucegi nr. 5 bis, județul Arad
20.352
Trustul-antrepriză generală de montaj utilaj chimic București.
din care:
a) 11.997
b) 8.355
4.
"Tiab" - S.A.
Consulting, proiectare, montare, punere în funcțiune și servicii pentru lucrări de instalații, inclusiv modernizări și reparații la construcții civile și industriale pentru persoane fizice și juridice din țară și străinătate; export-import servicii și produse, cooperare cu firme străine în domeniul de activitate al societății; închirieri și prestații tip "service" pentru scule și utilaje de construcții, realizarea, comercializarea de produse, inclusiv informatică; expertize tehnice în profil.
București, str. Pictor Verona nr. 17, sector 1
414.336
Trustul-antrepriză generală de instalații și automatizări București.
din care:
a) 160.492
b) 253.844
5.
"Aia" - S.A.
Proiectare, execuție și prestări de servicii în instalații electrice, automatizări, încălzire, ventilație și sanitare la obiective industriale și civile; probe, verificări, reglaje și reparații aparataj electric și de automatizare; puneri în funcțiune de instalații complexe; activitate de marketing și produse noi preparare și recondiționare unelte electrice.
Iași, b-dul Metalurgiei nr. 4, județul Iași
31.539
Trustul-antrepriză generală de instalații și automatizări București.
din care:
a) 15.397
b) 16.142
6.
"Imec" - S.A.
Executarea în țară și străinătate de lucrări de: proiectare, asistență tehnică, consulting și service pentru utilaje, dispozitive de uz general, aparatură de laborator pentru construcții; realizarea și comercializarea de materiale, mașini și utilaje; prestații în domeniul de activitate; administrarea și comercializarea spațiilor proprii de cazare și agrement.
București, șos. Pantelimon nr. 266, sector 2
28.519
Întreprinderea de microproducție și lucrări experimentale de construcții București.
din care:
a) 18.978
b) 9.541
Anexa 2 STATUTUL*)
Societății comerciale ".................." - S.A.
Capitolul 1 Denumirea, forma juridică, sediul, durata
Articolul 1
Denumirea societății
Denumirea societății este Societatea comercială "..........." - S.A.
În toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și alte acte emanind de la societate, denumirea societății va fi precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acțiuni" sau initialele "S.A.", de capitalul social și numărul de înregistrare.
Articolul 2
Forma juridică a societății
Societatea comercială ".........." - S.A. este persoana juridică română, avînd forma juridică de societate pe acțiuni.
Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu prezentul statut.
Articolul 3
Sediul societății
Sediul societății este în România, localitatea ..........................
Sediul societății poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotărîrii adunării generale a acționarilor, potrivit legii. Societatea are în componenta filiale ce se organizează și funcționează pe principiul autonomiei economico-financiare prin încheierea de contracte cu beneficiarii și furnizorii interni, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, cont bancar de decontar, contractare directa de credite bancare.
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
- Filiala ............., str. ............... nr. ........
Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agenții, situate și în alte localități din țara și străinătate.
Articolul 4
Durata societății
Durata societății este nelimitată, cu începere de la data infiintarii acesteia și înmatriculării în registrul comerțului.
Capitolul 2 Scopul și obiectul de activitate al societății
Articolul 5
Scopul societății este realizarea și comercializarea de lucrări în domeniul construcțiilor în condiții de eficienta.
Articolul 6
Obiectul societății
Obiectul de activitate al societății este:.................................
Capitolul 3 Capitalul social, acțiunile
Articolul 7
Capitalul social
Capitalul social inițial este fixat la suma de........ lei împărțit în....... acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în intregim subscrise de acționar.
Capitalul social inițial, împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic, și vărsat în întregime la data constituirii societății.
Articolul 8
Acțiunile
Acțiunile nominative ale societății vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.
Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnatura a doi administratori.
Societatea va tine evidenta acțiunilor într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație, care se păstrează la sediul societății.
Articolul 9
Reducerea sau mărirea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau mărit pe baza hotărîrii adunării generale extraordinare a acționarilor, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Articolul 10
Drepturi și obligații decurgind din acțiuni
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut, și alte drepturi prevăzute în statut.
Deținerea acțiunii implica adeziunea de drept la statut.
Drepturile și obligațiile legate de acțiuni urmează acțiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Obligațiile societății sînt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.
Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor. Un creditor al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din beneficiul societății ce i se va repartiza de către adunarea generală a acționarilor sau a cotei-părți cuvenite acestuia la lichidarea societății, efectuată în condițiile prezentului statut.
Articolul 11
Cesiunea acțiunilor
Acțiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaște decît un proprietar pentru fiecare acțiune.
Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau terți se poate face în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.
Articolul 12
Pierderea acțiunilor
În cazul pierderii unor acțiuni, proprietarul va trebui sa anunțe consiliul de administrație și să facă public faptul prin presa. După 6 luni va putea obține un duplicat al acțiunii.
Capitolul 4 Adunarea generală a acționarilor
Articolul 13
Atribuții
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere a societății care decide asupra activității acesteia și asigura politica ei economică și comercială.
Adunările generale ale acționarilor sînt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:
a) aproba structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor functionale și de producție;
b) aleg membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori, inclusiv cenzorii supleanți, le stabilesc remunerarea, îi descarca de activitate și îi revoca;
c) aleg directorul (directorul general) și adjunctii acestuia, le stabilesc remunerarea, îi descarca de activitate și îi revoca; directorul (directorul general) și adjunctii acestuia pot fi numiți și dintre membrii consiliului de administrație;
d) stabilesc competentele și răspunderile consiliului de administrație și comisiei de cenzori;
e) stabilesc nivelul de salarizare a personalului angajat la societate, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege;
f) aproba și modifica programele de activitate și bugetul societății;
g) hotărăsc cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții;
h) examinează, aproba sau modifica bilanțul și contul de profit și pierderi după analizarea raportului consiliului de administrație, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz; aproba repartizarea beneficiilor între acționari;
i) hotărăsc cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, filiale și agenții;
j) hotărăsc cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acționarilor;
k) hotărăsc cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum și la transformarea formei juridice a societății;
l) hotărăsc cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea sau lichidarea societății;
m) hotărăsc cu privire la executarea de reparații capitale și realizarea de investiții noi;
n) hotărăsc cu privire la actionarea în justiție a membrilor consiliului de administrație, directorului general, directorului, adjunctilor acestuia și a cenzorilor pentru paguba pricinuite societății;
o) hotărăsc în orice alte probleme privind societatea.
Hotărîrile în problemele prevăzute la lit. k) și l) vor putea fi aduse la îndeplinire numai după aprobarea lor de către organul care a aprobat constituirea societății, în perioada în care statul este acționar unic.
Atribuțiile adunărilor generale ordinare și extraordinare ale acționarilor se diferentiaza potrivit legii.
Articolul 14
Convocarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii date de președinte.
Adunările generale ordinare au loc cel puțin o dată pe an, la doua luni de la încheierea exercițiului economico-financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și a bugetului pe anul în curs.
Adunările generale extraordinare se convoacă, la cererea acționarilor reprezentind cel puțin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum și în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu excepția primilor 2 ani de la înființarea societății.
Adunarea generală extraordinară va fi convocată de administratori de cîte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.
Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial și într-unul din ziarele de larga circulație din localitatea în care se afla sediul societății.
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu arătarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Cînd în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.
Adunarea generală a acționarilor se întrunește în sediul societății sau în alt loc din aceeași localitate.
Articolul 15
Organizarea adunării generale a acționarilor
Adunarea generală ordinară este constituită valabil și poate lua hotărîri dacă, la prima convocare, actionarii prezenți sau reprezentanți dețin cel puțin 2/5 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală extraordinară este constituită valabil și poate lua hotărîri dacă, la prima convocare, actionarii prezenți sau reprezentați dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare, dacă dețin cel puțin 1/2 din capitalul social.
Adunarea generală a acționarilor este prezidata de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia, de către unul din vicepreședinți, desemnat de președinte.
Președintele consiliului de administrație desemnează dintre membrii adunării generale doi secretari care să verifice lista de prezenta a acționarilor și sa întocmească procesul-verbal al adunării.
Procesul-verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat și parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat ședința și de secretarul care l-a întocmit.
La ședințele ordinare și extraordinare ale adunării generale a acționarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societății, pot fi invitați și reprezentanții sindicatului.
Articolul 16
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor
Hotărîrile adunărilor generale se iau prin vot deschis.
Actionarii votează, de regula, prin ridicare de mîini. La propunerea persoanei care prezidează sau a unui grup de acționari prezenți sau reprezentați, ce dețin cel puțin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administrație și a cenzorilor, pentru revocarea lor și pentru luarea hotărîrilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Hotărîrile adunării generale sînt obligatorii chiar pentru actionarii absenți sau nereprezentati.
Articolul 17
În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile adunării generale a acționarilor vor fi exercitate de consiliul imputernicitilor statului, alcătuit și numit potrivit legii.
Consiliul imputernicitilor statului se va desfiinta, de drept, la data la care se va tine ședința de constituire a adunării generale a acționarilor.
Articolul 18
Consiliul imputernicitilor statului este format din 7 membri din care fac parte obligatoriu următorii:
- reprezentantul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului;
- reprezentantul Ministerului Finanțelor;
- ingineri, economiști, juriști, tehnicieni, alți specialiști în domeniul de activitate al societății.
Componenta consiliului se aproba de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului.
Consiliul imputernicitilor statului se întrunește în prezenta a 3/4 din numărul total și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale ordinare a acționarilor, și în prezenta a 4/5 și votul a 3/4 din membri, dacă hotărăște în probleme de competența adunării generale extraordinare.
Membrii consiliului imputernicitilor statului își păstrează calitatea de angajați la unitatea sau instituția de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile care deriva din aceasta calitate.
Membrii consiliului imputernicitilor statului nu pot face parte din mai mult de doua consilii sau sa participe la societăți comerciale cu care respectivele societăți întrețin relații de afaceri sau au interese contrare.
De asemenea, nu pot face parte din consiliul imputernicitilor statului persoanele care, potrivit legii, sînt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și alte infracțiuni pedepsite potrivit Legii nr.31/1990.
Periodic, consiliul imputernicitilor statului prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului un raport asupra activității desfășurate de societatea comercială și un program de activitate pentru perioada următoare, iar la încheierea activității prezintă raportul asupra întregii activități desfășurate.
Pentru luarea unor decizii complexe consiliul imputernicitilor statului poate atrage în activitatea de analiza consilieri și consultanți din diferite sectoare.
Consiliul imputernicitilor statului îndeplinește orice alte atribuții care deriva din legislația în vigoare, precum și din statutul societății.
Capitolul 5 Consiliul de administrație
Articolul 19
Organizare
Societatea pe acțiuni este administrată de către consiliul de administrație, compus din 15 administratori aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari.
Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de acționari în aceeași proporție cu cota lor de participare la capital.
Cînd se creează un loc vacant în consiliul de administrație, adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală a acționarilor va alege ca nou administrator o persoană indicată de aceeași acționari care au desemnat pe predecesorul sau. Durata pe care este ales administratorul pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rămas pînă la expirarea mandatului predecesorului sau.
Pînă la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, consiliul de administrație al societății comerciale va fi numit de consiliul imputernicitilor statului, cu acordul ministerului de resort.
Consiliul de administrație este condus de un președinte, componenta consiliului de administrație și desemnarea membrilor acestuia se stabilesc de adunarea generală a acționarilor.
La prima ședința consiliul de administrație va alege, dintre membrii săi, un președinte și doi vicepreședinți.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății, ori de cîte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a 1/3 din numărul membrilor săi. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinți, desemnat de președinte. Președintele numește un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puțin 1/2 din numărul membrilor consiliului de administrație și deciziile se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenți.
Dezbaterile consiliului de administrație au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de președinte cu cel puțin 15 zile înainte. Acestea se consemnează în procesul-verbal al ședinței, care se scrie într-un registru sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație.
Procesul-verbal se semnează de persoana care a prezidat ședința și de secretar.
Consiliul de administrație poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri de probleme limitate și poate recurge la experți pentru studierea anumitor probleme.
În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de către președintele consiliului de administrație, pe baza și în limitele împuternicirilor date de adunarea generală a acționarilor sau, în lipsa lui, de către vicepreședinți desemnat de consiliu. Cel ce reprezintă societatea semnează actele care o angajează față de terți.
Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.
Președintele consiliului de administrație este obligat sa pună la dispoziția acționarilor și comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societății.
Președintele, vicepreședinții și membrii consiliului de administrație, directorul și adjunctii acestuia răspund individual sau solidar, după caz, față de societate pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut și pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărîrea adunării generale a acționarilor.
Articolul 20
Atribuțiile consiliului de administrație
Consiliul de administrație are în principal următoarele atribuții:
a) aproba angajarea și concedierea personalului cu funcții de conducere și stabilește drepturile și obligațiile acestuia;
b) stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului pe compartimente;
c) aproba operațiunile de încasări și plati, potrivit competentelor acordate;
d) aproba operațiunile de cumpărare și vînzare de bunuri (cu excepția mijloacelor fixe), potrivit competentelor acordate;
e) aproba încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);
f) stabilește tactica și strategia de marketing;
g) aproba încheierea sau rezilierea altor contracte, potrivit competentelor acordate;
h) supune anual adunării generale a acționarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii și pierderi, pe anul precedent, precum și proiectul de program de activitate și proiectul de buget al societății pe anul în curs;
i) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.
Capitolul 6
Articolul 21
Comitetul de direcție
Consiliul de administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui comitet de direcție, compus din membrii aleși dintre administratori, fixându-le în același timp și salariile, potrivit legii.
Președintele îndeplinește și funcția de director general (director), în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurind conducerea curenta a societății, și aduce la îndeplinire deciziile consiliului de administrație, în limitele activității societății.
Deciziile comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolută a membrilor săi.
Comitetul de direcție este obligat să prezinte la fiecare ședința a consiliului de administrație registrul sau de deliberări.
În comitetul de direcție votul nu poate fi dat prin delegație.
Capitolul 7 Gestiunea societății
Articolul 22
Comisia de cenzori
Gestiunea societății este controlată de acționari și de comisia de cenzori, aleasă de adunarea generală a acționarilor, formată din 3 membri care trebuie să fie asociați, cu excepția cenzorilor contabili.
În perioada în care statul este acționar unic, cenzorii sînt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
Adunarea generală poate alege, de asemenea, cenzori supleanți, care vor înlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control, acționarilor și comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societății, situația patrimoniului, a profiturilor și a pierderilor.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
- în cursul exercițiului financiar verifica gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidența contabilă și informează consiliul de administrație asupra neregulilor constatate;
- la încheierea exercițiului financiar controlează exactitatea inventarului, a documentelor și informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului și a contului de beneficii și pierderi, prezentind adunării generale a acționarilor un raport scris;
- la lichidarea societății controlează operațiunile de lichidare;
- prezintă adunării generale a acționarilor punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societății.
Comisia de cenzori se întrunește la sediul societății și ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportul cu divergențe se înaintează adunării generale.
Comisia de cenzori poate convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor, dacă aceasta nu a fost convocată de consiliul de administrație, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu excepția primilor 2 ani de la constituirea societății), sau ori de câte ori considera necesar pentru alte situații.
Atribuțiile și modul de funcționare a comisiei de cenzori, precum și drepturile și obligațiile cenzorilor, se completează cu dispozițiile legale în acest domeniu.
Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, iar prima comisie este compusa din 3 membri.
Capitolul 8 Activitatea societății
Articolul 23
Exercițiul economico-financiar
Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.
Articolul 24
Personalul societății
Personalul de conducere al societății și cenzorii sînt aleși de adunarea generală a acționarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administrație sau de directorul general al societății comerciale.
Nivelul salariilor pentru personalul societății, pe categorii de calificare și funcții, se stabilește și poate fi modificat de către adunarea generală a acționarilor, în funcție de studii și munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.
Pînă la probarea legislației în domeniu, salarizarea se face conform legislației în vigoare.
Plata salariilor, impozitelor pe acestea și a cotei de asigurări sociale se va face potrivit legii.
Drepturile și obligațiile personalului societății se stabilesc de consiliul de administrație. Premiile, gratificatiile și alte asemenea drepturi acordate anual personalului pot fi plătite integral sau parțial în valută, în limita disponibilităților, potrivit legii.
Articolul 25
Amortizarea fondurilor fixe
La amortizarea fondurilor fixe se vor avea în vedere următoarele:
- amortizarea se stabilește prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achiziție a fondurilor fixe și se include, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație și se utilizează pentru înlocuirea mijloacelor fixe și a alte nevoi ale societății;
- prin valoarea de achiziție a fondurilor fixe se înțelege suma cheltuielilor de cumpărare și a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în funcțiune a fiecărui fond fix;
- amortizarea se calculează de la data punerii în funcțiune a fondurilor fixe.
Articolul 26
Reparații capitale și investiții noi
Lucrările de reparații capitale și de investiții noi se vor executa pe baza hotărîrii adunării generale a acționarilor. Fondurile necesare se asigura prin includerea cheltuielilor respective, după caz, în prețul de cost al producției, al prestărilor de servicii sau în cheltuielile de circulație în anul în care au fost executate sau eșalonat pe mai mulți ani.
Articolul 27
Evidenta contabila și bilanțul contabil
Societatea va tine evidența contabilă, în lei, și va întocmi anual bilanțul și contul de profit și pierderi, avînd în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor.
Bilanțul contabil anual și contul de profit și pierderi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Articolul 28
Calculul și repartizarea beneficiilor
Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor. Beneficiul impozabil se stabilește ca diferența între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.
Pentru determinarea acestui beneficiu se va deduce din beneficiul anual fondul de rezerva care va fi de cel mult 5% din totalul beneficiului prevăzut în bilanțul anual, constituirea lui efectuandu-se pînă se va atinge minimum a cincea parte din capitalul social, precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.
Din beneficiul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal, rezultind beneficiul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia proporțional cu aportul de capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.
Plata beneficiului cuvenit acționarilor se face de societate, în condițiile legii, în cel mult 2 luni de la aprobarea bilanțului de către adunarea generală a acționarilor.
În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obliga sa analizeze cauzele și sa ia măsuri de recuperare.
Suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limita capitalului subscris.
Articolul 29
Registrele societății
Societatea tine registrele prevăzute de lege.
Capitolul 9 Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
Articolul 30
Modificarea formei juridice
Societatea va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotărîrea adunării generale a acționarilor.
În perioada în care statul este acționar unic, transformarea formei juridice a societății se va putea face prin hotărîre a Guvernului.
Noua societate va îndeplini formalitățile legale de înregistrare și publicitate cerute la înființarea societăților.
Articolul 31
Dizolvarea societății
Următoarele situații duc la dizolvarea societății:
- imposibilitatea realizării obiectului social;
- hotărîrea adunării generale;
- falimentul;
- pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;
- numărul de acționari va fi redus sub 5, mai mult de 6 luni;
- la cererea oricărui acționar, dacă împrejurările de forta majoră și consecințele lor durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constata ca funcționarea societății nu mai este posibila;
- în orice alte situații, pe baza hotărîrii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate.
Dizolvarea societății comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.
Articolul 32
Lichidarea societății
În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.
Lichidarea societății și repartiția patrimoniului se fac în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Articolul 33
Litigii
Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice române sînt de competența instanțelor judecătorești din România.
Litigiile născute din raporturile contractuale dintre societate și persoanele juridice române pot fi soluționate și prin arbitraj, potrivit legii.
Capitolul 10
Articolul 34
Dispoziții finale
Prevederile prezentului statut se completează cu dispozițiile legale referitoare la societățile comerciale.
----------------
*) Denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social pentru fiecare societate în parte sînt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.