Decizia nr. 250/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cătălin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, respectiv celor din actele internaționale, invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.070/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Cătălin Vasiliu, recurent revizuient în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 [devenit art. 57 după revizuirea și republicarea Constituției] și, respectiv, în art. 128 [devenit art. 129]. De asemenea, prevederile legale criticate sunt considerate contrare și dispozițiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, în art. 13 și în art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se motivează că textul criticat este neconstituțional, deoarece cazurile de revizuire pe care le prevede sunt limitative și nu sunt de natură a pune în discuție fondul cauzei deduse judecății, existând "pericolul neîndreptării erorilor judiciare", consecința fiind - în opinia autorului excepției îngrădirea accesului la justiție și "suprimarea" recursului efectiv.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale și nici dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, excepția de neconstituționalitate fiind neîntemeiată. Se menționează că prin enumerarea limitativă a cazurilor de revizuire în art. 394 din Codul de procedură penală legiuitorul nu a intenționat să îngrădească accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv, mai ales că revizuientul a avut posibilitatea să își facă apărările atât cu ocazia judecății în primă instanță, cât și în căile ordinare de atac, ceea ce de altfel a și făcut, astfel că nu se poate vorbi de o suprimare a dreptului la un recurs efectiv.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată. Arată în acest sens că principiul liberului acces la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele de înfăptuire a justiției, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, cum este și cazul reglementării limitative și exprese a cazurilor în care hotărârile judecătorești definitive pot face obiectul revizuirii. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, este firesc să fie caracterizată de un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor în care poate fi folosită, rațiunea fiind aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar produce în activitatea instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește încălcarea principiului egalității, înscris în art. 16 din Constituție, republicată, Guvernul consideră că aceasta s-ar putea pune în discuție numai dacă regulile speciale de procedură ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite în art. 4 alin. (2). Or, nici reglementarea expresă și limitativă a cazurilor de revizuire, nici limitarea accesului la calea de atac a recursului în anulare nu instituie privilegii sau discriminări.

Se mai arată că dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, și nu înlătură, de asemenea, dreptul la un recurs efectiv. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 57 din Constituție, republicată, se apreciază că acestea nu sunt concludente în soluționarea excepției. În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, aceasta este neîntemeiată, întrucât instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor extraordinare de atac, cum este și revizuirea, nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, atâta timp cât se asigură egalitatea cetățenilor în utilizarea acestora.

Dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală nu contravin - în opinia Avocatului Poporului - nici prevederilor art. 21 din Constituție, republicată, prin dispozițiile criticate asigurându-se tocmai accesul liber la justiție, în scopul apărării drepturilor și intereselor legitime ale părților interesate, și nici prevederilor art. 129 din Constituție, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor extraordinare de atac, fiind de competența exclusivă a legiuitorului.

În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală față de prevederile art. 11 și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, raportate la cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta este considerată neîntemeiată, deoarece conceptul de proces echitabil nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție, a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nici, pe cale de consecință, posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părțile din proces.

Referitor la dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 57 din Constituție, republicată, precum și la dispozițiile art. 13 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestea sunt considerate nerelevante pentru soluționarea excepției.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , cu modificările și completările ulterioare, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală, având următorul conținut: "Revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii."

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 și, respectiv, în art. 128. Potrivit Constituției republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și renumerotarea textelor, art. 54 a devenit art. 57 și art. 128 a devenit art. 129. Prevederile constituționale menționate au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 57: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, dispozițiile de lege criticate sunt considerate contrare prevederilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 pct. 1, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, și în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste dispoziții constituționale conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, așa cum este și cazul reglementării exprese și limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, realizată prin dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală.

Curtea constată că prin aceste dispoziții de lege, criticate de autorul excepției de neconstituționalitate, nu se aduce atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, asigurând egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea căii de atac a revizuirii, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată. De altfel, prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării acestor măsuri, indiferent de natura lor.

Nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală ar îngrădi liberul acces la justiție, întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudența sa, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (în speță a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea) revenindu-i, așa cum s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătorești, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiție, în concordanță și cu dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Dispozițiile art. 394 din Codul de procedură penală sunt în acord și cu prevederile care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv în art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, implicit, cu prevederile art. 11 și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată. Astfel, faptul că revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict și limitativ prevăzute de legiuitor, este determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac și nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege și de a se prevala de garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil. Contrar celor susținute de autorul excepției, posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare a revizuirii reprezintă o garanție în plus a eliminării "pericolul neîndreptării erorilor judiciare", în concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestui drept.

În sfârșit, Curtea mai reține că normele criticate nu încalcă prevederile art. 129 din Constituție, republicată, potrivit cărora exercitarea căilor de atac se realizează în "condițiile legii", ci constituie o aplicare a acestora.

În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), referitoare la supremația Constituției și a legilor, cele ale art. 57, referitoare la exercitarea drepturilor și libertăților, respectiv cele ale art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate, de asemenea, de autorul excepției de neconstituționalitate în motivarea acesteia, Curtea constată că acestea nu sunt relevante, neavând nici o concludență pentru soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și alin. (3) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cătălin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2004.